Lună: octombrie 2014

Războiul din mintea mea/ta (video)

Publicat pe Actualizat pe

ceea-ce-creziDeseori, mintea ne e plină de voci care se ceartă, se contrazic, care ne spun ce să facem, că numai așa e bine, cum zice fiecare în parte. Și tu pe care naiba s-o asculți??? Confuzie, tristețe, supărare și… rezultate nedorite. Jumătatea creativă a creierului are întotdeauna soluții diferite de jumătatea logică, rațională. Contează foarte tare care, cât și cum conduce. 🙂 Trăim doar în amintiri (în trecut) – ne bazăm doar pe soluții/răspunsuri logice – sau dăm voie aspirațiilor să se portretizeze în imaginație, să ne arate ce putem avea dacă am proceda așa sau așa sau așa?… Întotdeauna există mai multe moduri de a vedea lumea. Pe lângă observarea ei cât mai realistă și înțeleaptă, e nevoie de creativitatea care ajută neîndoielnic la schimbarea percepției, la împlinire, la evoluție.

Citește în continuare »

Turcii și catedrala din Köln :)

Publicat pe Actualizat pe

domkolnÎntr-o frumoasă seară de vară prin Köln, stăteam în fund pe treptele Domului uriaș, printre alte câteva zeci de persoane, turiști ori nemți ieșiți la un apus prietenos de soare. Locul ăla e un fel de P-ța Universității în București: „Unde ne întâlnim?” „La Universitate, la fântână.” 🙂

Treptele multe înconjoară catedrala germană din două părți. Și arată ca o promenadă liniștită și frumos animată, deopotrivă. Platforma din susul scărilor e una destul de mare. În spate, ea era mărginită de niște panouri metalice ale firmei de construcții ce restaurează fațada Domului. Orice catedrală europeană care se respectă e permanent în program de renovare. 🙂 La câte sute de ani au aceste imense bijuterii arhitecturale, e normal să se aibă mereu grijă ca ele să rămână întregi și frumoase. Citește în continuare »

Învață FĂCÂND, nu doar ascultând, citind (Video)

Publicat pe Actualizat pe

doingViața nu e despre a face bani. Nu e despre a ajunge neapărat în vârful piramidei sociale. Nu e despre a ne umple de diplome. E, în primul rând, despre a trăi. A trăi înseamnă a te întreba despre tine câte ceva în fiecare zi. E despre a te bucura în fiecare dimineață că ești ok. E despre a face, cu toate riscurile, ceea ce simți cu adevărat că-ți place. Compromisurile se transformă în greutăți, în presiuni, în tensiuni… A face ceea ce-ți place, a învăța din încercări, a trece prin eșecuri ca prin niște lecții reprezintă succesul personal în absolut orice domeniu al vieții. Dacă tratăm necazurile doar ca pe niște fatalități, ca pe niște capete de drum, exact asta vom găsi în viață, ne vom bloca, vom da vina pe diverse și, la final, ne vom spune: „dacă făceam eu așa atunci… ce bine era!”. Citește în continuare »

Maria (foto)

Publicat pe Actualizat pe

m1O fetiță care locuiește cu mămica ei în comunitatea din Valea Screzii, am povestit pe-ndelete aici.

Inițial, se rușina când o fotografiam. Până când m-am apropiat de ea și i-am spus că îi fac poze pentru că e frumoasă, ăsta e singurul motiv. Și gata, ne-am împrietenit. 🙂 Dacă m-am împrietenit cu ea, normal că au mai apărut și alți copii, să ne jucăm împreună. Data viitoare o s-o facem mai pe îndelete. 🙂

Dacă vrei să vii și să-i cunoști pe copii, o poți face oricând. Noi mergem în grupuri de câte 10 persoane, ca să-i putem bucura pe cât mai mulți. 🙂 Citește în continuare »

Crearea unei noi probleme nu o rezolvă pe cea veche

Publicat pe Actualizat pe

fruCând ne încăpățânăm să vedem lumea doar din propriul punct de vedere, fiind siguri că există doar soluția dată de noi ori că nu există niciuna, pentru că noi nu o vedem, când refuzăm să experimentăm și altceva spunând că altceva e rău, urât sau nu se poate, evadăm din probleme reale creând alte probleme încă și mai mari.

Iată un exemplu la-ndemână. Fă abstracție că e despre fotbal dacă nu-ți place fotbalul. 🙂 Vorbim despre altceva. În meciul ASA Târgu Mureș – Steaua, arbitrul întâlnirii – Istvan Kovacs – a comis mai multe erori, toate împotriva echipei din București. Erori demonstrate, acceptabile sau neacceptabile, depinde de cine își dă cu părerea. Pentru care omul ăla va plăti acolo, în meseria lui. De greșit, a greșit. Dar e îndoielnică părerea că a greșit astfel numai pentru că e ungur. Citește în continuare »

Frumoșii copii din Valea Screzii (FOTO)

Publicat pe Actualizat pe

-13Îți povesteam aici despre Valea Plopului/Valea Screzii. N-am postat deloc poze cu acei copii foarte cuminți și simpatici, care m-au impresionat într-un mod atât de simplu, autentic, pentru că am vrut să le fac un album foto separat. 🙂

Uită-te la ei și spune-mi dacă nu-ți vine să îi vizitezi măcar o dată. Ai idee ce tare se bucură, chiar dacă nu le faci neapărat cadouri materiale?

Iar pe Maria… pe Maria o voi posta de asemenea separat. Acum, e cel mai bun prieten al meu de acolo, îi acord un picuț mai mult spațiu. 🙂

Toți sunt prietenoși și dornici de cineva care să-i bage în seamă, să-i asculte, să-și petreacă puțin timp cu ei. Uite-i: Citește în continuare »

Zdreanță

Publicat pe Actualizat pe

Tudor Arghezi m-a rugat să-i fac o poză și să o pun pe net, că el nu are blog, nu are cont de facebook. 🙂

M-am conformat cu plăcere. 🙂

cutu

Uite așa începe fericirea!!! (VIDEO)

Publicat pe Actualizat pe

dorinteleCând te gândești cu preponderență la ceea ce-ți dorești, la ceea ce ți-ar plăcea să fii, să faci, să ți se întâmple și nu la ceea ce nu mai poți suferi, nu la lucrurile pe care nu le-ai vrea în viața ta, nu la drobul de sare, starea ta de spirit e una deosebită. GARANTAT! A purta în minte gânduri care te liniștesc, te bucură înseamnă generare de emoții plăcute. În continuare, înseamnă un comportament, niște mici și mari activități care susțin împlinirea visurilor tale și nu credința că nu prea ai cum, că e prea târziu pentru tine, că e greu în ziua de azi etc.

Am avut vise și am avut coșmaruri. Mi-am depășit coșmarurile datorită viselor.” Jonas Salk Citește în continuare »

M-a agățat, gata :)

Publicat pe

aga2S-a bucurat foarte tare când i-am făcut vreo 2-3 poze cu pisica. A vrut să le vadă și mi-a mulțumit mult. E o persoană cu retard, dar vorbește frumos. La un moment dat, își ia inima în dinți și mă întreabă: „Auzi? Pot să zic ceva? Dar să nu te superi pe mine, te rog! Mi-a dat o fată, care a venit cu voi pe-aici, prin Valea Screzii, mi-a dat un leu. Și eu vreau să-mi iau două pungi de pufuleți, dar îmi mai trebuie un leu. Dacă ai tu să-mi dai… dar poți să nu ai, poți să nu-mi dai. Să nu te superi, da?”

„Pufuleți?” am încercat eu s-o verific. Citește în continuare »

Viața are gust, într-adevăr (FOTO)

Publicat pe Actualizat pe

11Luna aceasta, am strâns niște oameni pe care-i iubesc și cărora le place să dăruiască, pe principiul „pay it forward”. Facem voluntariat creativ. Ceva care să însemne nu doar un cadou material, ci și o mai mare apropiere de oameni, inclusiv de aceia pe care nu-i prea bagă nimeni în seamă, astfel încât să învățăm împreună, de drag, nu pe principiul „pedeapsă și recompensă”. Cred sincer că nimic nu ne poate împiedica să ne bucurăm de treburi bine făcute și rezultate fericite chiar și în România.Vrem să ne dovedim nouă că se poate. Iar eu sunt sigur că vom face lucruri frumoase. Ești din București și-ți dorești să vii alături de noi? Welcome! 🙂 Citește în continuare »