Zi: Octombrie 21, 2014

Altfel despre reguli și control

Publicat pe Actualizat pe

reguliOana Moraru, fondator și manager al Școlii Helikon – sistem de educație alternativă, din Călărași, scrie aici un text inimaginabil de înțelept. 🙂 Despre copii, despre oameni, despre viață. Despre ce înseamnă creativitatea, despre ce importanță majoră are diversitatea în dauna spiritului de turmă, despre iminența și eficiența schimbării în pofida tiparelor vechi și a rezistenței inconștiente la schimbare. Ca să se schimbe ceilalți, întâi trebuie să fac EU altceva, altfel decât până acum.

„Inteligența și creșterea interioară înseamnă în primul rând o rețea spectaculoasă de idei și informații, de legături multiple și circulație activă în toate direcțiiile a ‘aha-urilor’. Pe de altă parte, de ce să ne batem capul, dacă totuși obiectivele noastre sunt diplomele, nu materia cenușie din spatele lor? Nici părinții nu sunt foarte circumspecți când vine vorba de nota 10. Se bucură pur și simplu, fără să dorească să afle ce există dincolo de ea. De aceea, un cadru didactic nu simte nicio urgență să inoveze, nici nu se deranjează să așeze învățarea pe mecanisme alternative, altele decât cele descrise algoritmic în manual. Citește în continuare »

Tu – între Eul ideal și masca socială

Publicat pe Actualizat pe

Ăsta e rolul introspecției, al întoarcerii către sine. Oricât de murdar te-ai simți, oricât de rea ți-ar părea lumea, oricât de tare îți vine să acuzi și să te acuzi, să etichetezi și să pedepsești, puțină liniște interioară și niște întrebări indiscrete amestecate cu tine dau rezultate la care nici nu te aștepți dacă nu încerci niciodată asta.

Ceea ce mintea conștientă murdărește, profunzimea subconștientului curăță. E legea compensației. Funcționează indiferent dacă tu crezi sau nu crezi în ea.