Lună: decembrie 2011
La multi ani, pe cuvânt! :)
Iarăși s-a făcut 31 decembrie. Pentru a 4-a oară de când am inceput să trăiesc virtual. 🙂 Nu știu exact ce inseamnă blogul ăsta pentru ceilalți, dar pentru mine chiar a fost și rămâne ocazia de a cunoaște oameni care-mi plac. Se selectează natural, dupa inima și gandurile mele 🙂 , are grijă Universul de asta. Imi plac toți cei care-mi comentează pe-aici și care se intorc in repetate randuri. Cu unii am extins prietenia și in afara spațiului virtual. Așa am ajuns până in Franța. Fizic, nu pe net. 🙂 E important să știi că rezonezi cu oamenii, indiferent de prostiile, de nebuniile, de ciudățeniile pe care le scrii/postezi. Am reușit să cunosc persoane absolut excepționale prin intermediul blogosferei. Și nu, radioul, televiziunea, postura de fotograf sau mai știu eu ce altceva nu mă fac un om altfel decât restul lumii. E incă un motiv pentru care-mi place pe-aici: că sunt la fel ca voi toți, că sunt eu. Niciodată n-am avut pretenția că blogul ăsta e de media sau de fotografie sau de film… E un blog absolut personal, mă manifest cum imi vine, in funcție de pasiuni, de stări, de ocupații, si interacționez cu oricine vrea s-o facem. Răspund intotdeauna comentariilor, consider că e un lucru de bun simț. Citește în continuare »
Carnage. Măcel casnic :)
E, cu siguranță, unul dintre cele mai reușite filme ale anului! Făcut de Roman Polanski, violatorul 🙂 , după piesa de teatru a Yasminei Reza. Cu doar 4 actori, in roluri unul mai principal decât celălalt. Jodie Foster, Kate Winslet, Cristoph Waltz (super meseriașul din „Inglorious Basterds„) și John C. Reilly.
Are 79 de minute, cu tot cu ambalaj (=generic), și e nominalizat de 2 ori la Golden Globes: Jodie Foster și Kate Winslet.
Foarte deșteaptă povestea! Doi baieți de 11 ani se șicanează reciproc. Unul are gașca lui, altul vrea să fie primit in ea. Cel din urmă, când se simte indepărtat, umilit, prea singur, ii arde celuilalt un băț peste gură. Ii rupe 2 dinți jumate și de-aici decurge intâlnirea celor 4 parinți. Care durează 79 de minute, intr-adevăr. 🙂 Citește în continuare »
Serenada
As face si eu o asa serenada sub un balcon, da’ nu ma tine vocea 🙂
De mai traia saracul Caragiale…
Una, doua ma simt cautat. Si gasit. In google. Asa:
Cum e, ma, sa fii o doamna in toata puterea cuvantului si sa dai cautare pe google: „poze nud cu sotul meu„??? 🙂 🙂 Apoi, sa intri cu un click pe blogu’ lu’ stoica, in speranta ca asta are niste fotografii facute lu’ barbac’tu cand statea cu putza la soare, in baie??? 🙂 🙂 Adica nu te mai excita cand ti se dezbraca in dormitor? Vrei neaparat sa-l gasesti pe net prin alte dormitoare? De fapt, nu, ca nu ai cautat „poze nud cu sotul meu si cu alta muiere”. Tu l-ai cautat doar pe el imbracat in pielea goala! 🙂 Ori… nu vrea sa ti se mai arate gol decat contra cost?
In fine… m-a amuzat cautatoarea de sot care a dat peste mine. Eu nu-i sunt sot, credeti-ma pe cuvant! 🙂
Mai departe. Citește în continuare »
Hugo. Un alt fel de Scorsese
Cre’ ca s-a scrantit Scorsese. De la De Niro, prafuri, Joe Pesci si mafioti ingropati de vii, regizorul meu preferat a devenit un bunic simpatic, facator de filme pentru copii mai mici si copii mai mari si foarte mari. 🙂
Da, se apropie Globurile, Oscarul si, in preajma lor, ma apuca asa o pofta nebuna sa vad tot ce spun altii ca ar avea macar o sansa la ceva statuete din partea juriului. 🙂
„Hugo” e povestea amuzanta, magica si placuta a unui copil frumusel foc, orfan, ramas singur sa aiba grija de ceasurile dintr-o gara pariziana. E, de fapt, o lectie pentru oamenii mari.
3 nominalizari la Golden Globes, inclusiv pentru Scorsese, bineinteles. Multi il dau si bun de Oscar. Eu n-as prea zice. Citește în continuare »
Moneyball. Cu un Brad scliPITTor! :)
In 2011, Brad Pitt a produs intai „The Tree of Life”. Si s-a distribuit in rolul principal. A urmat apoi acest „Moneyball”. Iarasi producator, iarasi rol principal. Cu fiecare an care trece, devine tot mai actor. In filmul de fata e al naibii de bun!
Americanii au tot ecranizat povesti de succes din baseball, din golf, din rugby, din basket… dar asta e mai mult decat o poveste de succes. Unii ar zice ca nici macar nu e de succes, ca e doar poveste. Daca judeci totul cu sufletul si lasi mintea sa se odihneasca, povestea vietii omului oglindeste un succes teribil. Succesul pe care sufletul tre’ sa-l aiba ca sa poata merge in fiecare zi mai departe. Succesul ala fara de care banii nu vin niciodata. Satisfactia unui lucru implinit pentru care te-ai nascut. E legenda aia personala din Alchimistul lui Coelho, pe care fiecare din noi si-o poate descoperi si indeplini daca ar fi putin atent cu viata lui. Citește în continuare »
La piel que habito, 2011. Almodovar 100%.
Filmul incepe direct. Doar atat scrie mare pe ecran in spaniola si romana deopotriva: UN FILM DE ALMODOVAR. Iar apoi, actiune! La final, vedem si genericul de-nceput. Da’l recunoastem imediat pe Banderas, care, in sfarsit, s-a intors la filmul spaniol, departe de Hollywood. „Pielea in care traiesc”.
Un medic dus cu capul… dar dus rau de tot, nu doar in gluma… se apuca sa-si recreeze fosta sotie din trupul viu al… cui? Al… habar n-ai cui pana ce nu ajungi la ultima jumatate de ora, cred. Dr. Robert Ledgard (de fapt, Banderas; adica e doctor la fel ca mine 🙂 ) traieste pentru munca sa. Pasiune dusa la extrem. Chirurgie plastica. Si in 2012, deci peste vreo cateva zile, a facut deja un experiment revolutionar, revoltator, restaurator. 🙂 A reobtinut-o pe nevasta-sa trecand peste orice bariera morala, medicala si spirituala. Daca s-o intampla vreodata sa ajungem asa, va rog sa ma-mpuscati! Si cred ca nu mai e mult. 🙂 Citește în continuare »
Saga inimii mele continua
Ok, vine Craciunul, vine Santa sub brad, vine 2012…
Hai sa vad daca pot sa mai scriu si despre altceva sau altcineva decat am facut-o in ultimele postari! Pot? „Yes, We Can!”
…adevarul e ca nu pot. Asa ca mai bine revin intr-alta zi, da?
Daca Mosul mi-o aduce pe Ea sub bradul de acasa, 10 pagini scriu numai despre el! 🙂
Am ajuns in gura lumii :)
Pfiuuu… ce-as mai fi comentat si eu amuzat daca dadeam peste un blog ca al meu!… Plin de fotografii diverse, de glume, de ironii, de chestii ultralumesti, de om fara griji… Pana intr-o zi cand pac! autorul blogului o ia razna! 🙂 Se indragosteste si nu mai are in cap decat un singur lucru. Sau o singura persoana. Orice-ar face, orice s-ar intampla, el nu mai posteaza decat de corazon. Poze, vorbe, muzici… Dar pe cuvantul meu de onoare ca fata merita toate astea!!!
Si iata ca o publicatie, care mi-e deja foarte simpatica – AltPHel, ma face „doctor bolnav de inima”. 🙂 Aici. Imi aduce aminte ca se apropie Craciunul, nu Sfantu’ Valentin. „Tu te plângi de fiere, el e numai miere.”, am incheiat citatul. 🙂
Bine, ma! Dar, deocamdata, in cabinetul asta, ma tratez doar pe mine. Si pe Ea. Asa sa stii! 🙂
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 