Lună: septembrie 2013
Daca as sti sa ascult plopii din Dachau…
I-am vazut in fotografiile vechi de 70 de ani. Erau tinerei, putin mai inalti decat baracile prizonierilor din lagarul de concentrare. Astazi, privesc imperial intreaga zona, frumosi, la vremea batranetii lor, si ascund imagini, sunete, emotii chinuitoare, rafale de mitraliere, minciuni cu dusuri reci din care ieseau gaze letale, ecouri ale unor suflete de victime si criminali de razboi loviti de ceva, sper, irepetabil. Cand ratacesti, citesti, privesti ce s-a pastrat dintr-un enorm templu al mortii, iti trec prin minte toate filmele cu nazisti pe care le-ai vazut vreodata si pe care nici nu mai stiai ca le-ai vazut. Pe marile, pe micile ecrane, finalul, oricat de trist ar fi, e urmat de genericul plin de actori. ‘Uf, a fost totusi film!’ Dar acolo, Citește în continuare »
Brambura prin Europa
‘Doamna invatatoare! Trenurile din Germania intarzie!’ 🙂
Nu scriu mult, ca nu ma lasa drumurile, treburile, nemtii… Da’ nu ma pot abtine. 5 minute de intarziere azi, in Stuttgart, catre Chiemsee. 🙂 Daca la ei se intampla, zic sa nu ne mai suparam pe ai nostri, da?
Am mers cu un Eurocity. In compartiment, mi-au tinut companie doua cucoane. Citește în continuare »
Să trăim care mai de care mai bine! :)
Pfuaaa… bună dimineața!!! Ia uite, băi, azi e marți toată ziua! Cum se zice? marți – 3 ceasuri bune, nu? 🙂 A, scuze: marți – 3 ceasuri extraordinare! Fiindcă eu singur îmi aleg ceasurile astea. Să fie… Hublot, Cartier și Longines! 🙂
Vă pup de pe-acum, că din avion nu mai am cum. 🙂 Și s-ar putea ca internet pe perioada călătoriei în Germania și Austria să nu vreau să pup. 🙂
Am auzit una frumușică și vreau s-o împărtășesc cu voi.
Cică un rege african, să-i zicem regele Titel N’Doye, a plecat înaintea mea într-o altă călătorie. Una de vânătoare prin pădurile tropicale. Printre cei care îl însoțeau se afla și un vechi prieten. Să-i spunem Dorel. Indiferent că mergea cu un jeep safari ori că o lua perpedes până-i crăpau tălpile, Dorel era mereu un tip care vedea numai partea bună a lucrurilor. Sarcina sa era Citește în continuare »
Cine vrea să fim studenți la Yale?
Dacă vrei să te faci student ori vrei să te mai faci o dată student, dar la Yale University, din prea celebra Americă, ți se oferă șansa unică, la fel ca în mai toate facultățile lor, să intri în „frății”, societăți secrete. Să te dai mare că ești membrul nu știu cărei secte teribiliste a tinerilor studenți. E un fel de galerie de fotbal din România. Devii ultras, ai acces gratuit la bătăile cu rivalii, pari mai șmecher chiar dacă nu ești și ai grijă să nu fii văzut în altă galerie ori să nu porți din greșeală culorile cluburilor rivale. Că ți-o iei grav! 🙂
Fii atent! La Yale, se intră ușor. În „frăție” numai. 63% dintre boboci au aspirații de-astea înalte, scrie Business Insider. Parte din Citește în continuare »
Viață verde :) (foto)
Pentru că tocmai veni toamna și ține morțiș să-și facă simțită prezența, zic să ne amintim cum era cu vreo două săptămâni în urmă. Priviți acest peisaj de vară spre seară! 🙂 Inspirați adânc… Aer curat, natură vie. 🙂
La o bere cu Huniazii (foto)
L-am vizitat pe nenea Iancu. Nu pe Caragiale, pe cel de Hunedoara. 🙂 Dom’ne, ce casă are!!! M-a dat pe spate! Mare, spațioasă, cu etaj, bine decomandată… Fără lift, da’ nu se pune. Curte cu terasă, oaspeți tot timpul, sală de bal… Eu cred că e confort sporit. Așa ceva nu poți să-ți iei prin programul „Prima casă”. Era în renovare, dădea cu var, da’ nu m-a deranjat. M-a plimbat peste tot, mi-a povestit despre fi-su, Matei, care se mutase la Budapesta, m-a invitat la niște mici cu bere și la două-trei războaie cu turcii. I-am povestit că turcii tocmai ce ne bătură crunt, cu 2-0, la București. S-a întristat. Simțeam cum îi tremură mustața și îi vine să scoată sulița. A dat drumul la niște muzică de pian și-am petrecut așa toată ziua. Când oi avea timp, mă mai duc în vizită. Mi-a cam cerut niței bani la intrare, da’ îl iert, că nu știa cine sunt. L-am luat cu d-alea: iubire necondiționată, sugestii pozitive, dezvoltare personală… Nu înțelegea mare lucru, așa că s-a făcut 1-1. Să trăiești, nea Iancule din Hunedoara! 🙂
Despre mine. Nu mi-e rușine (3)
Tot ce continuu să scriu pe aici reprezintă doar propria mea experiență de viață și nimic altceva. Reprezintă cărți pe care eu le-am înțeles în felul meu. Reprezintă întâmplări care doar prin ochii mei arată așa. Reprezintă oameni și idei pe care doar eu îi văd și le percep așa cum urmează să citești mai jos. Prin urmare, dacă vrei să știi ce funcționează și pentru tine, poți alege să încerci și să tragi singur concluziile. Dacă tu consideri că sunt vorbe în vânt, fix asta sunt, nu am de ce să mă supăr, este realitatea ta valabilă. După principiul lui Ford: „Dacă tu crezi că se poate, așa e. Dacă tu crezi că nu se poate, așa e.” E un mare adevăr.
Pot fi păreri, tehnici, terapii, concluzii aparținând psihologiei, programării neuro-lingvistice, lucrărilor de neuro-imuno-fiziologie și programelor pur motivaționale. Psihologia și NLP-ul nu sunt științe. Fiindcă mintea, creierul omului nu lucrează după seturi bine delimitate, clare de valori; valori care nu sunt mereu aceleași. Fiecare om este unic în felul său; doar că, vorba lui Jung, a lui Einstein și a multora ca ei, există un inconștient colectiv, un tot unitar din care toți facem parte. Știm că există, dar nu-l putem pipăi. 🙂 Fizica se străduiește de zeci de ani, de la Einstein încoace, să descopere teoria câmpului unificat (teoria lui Unu). Eu nu știu dacă apuc să o văd pusă de cineva corect pe hârtie. 🙂 În clipa aceea, se spune că Citește în continuare »
Despre mine. Nu mi-e rușine (2)
La un moment dat, am început să descopăr iubirea necondiționată. Doar să descopăr că există. La alții. Un concept abstract, ilogic pentru cineva ca ăla care fusesem eu înainte. Apoi, începi s-o simți ușor. Ca pe o mângâiere caldă, neanunțată, necerută. Și crește. Dacă îi dai voie, crește atât de mult, încât simți că ea e cea care dă sens vieții tale. Adevărat, iubirea necondiționată e foarte greu de atins, de trăit în mod real. Dar măcar pot tinde către ea în fiecare zi, pot încerca și o pot avea în mine în tot mai multe situații. Fiindcă, dincolo de iubire, de curățenia sentimentului, noi singuri ne educăm, ne exersăm din plin atașamentele. Care fac parte din iubire doar până la un moment dat. În general, ele ne frânează autenticitatea, ne iau speranța, ne fac să credem că „doar așa se poate, cum gândesc eu acum; că dacă nu voi avea aia, e dezastru”. Lipsă de flexibilitate. E ușor să fii flexibil când discuți cu cineva despre un film, de exemplu. Dar e foarte greu să fii la fel de flexibil când simți că e bine să schimbi locul de muncă, să dai cuiva libertate deplină, să îți dai voie să crezi în primul rând în tine cel autentic și mai puțin în dogmele religioase, familiale, legislative, sociale care ți-au fost setate în mod convențional…
Acum, Citește în continuare »
Despre mine. Nu mi-e rușine (1)
Sunt doi ani de când viața mea, așa cum o știam, o acceptam și o trăiam, s-a terminat. Sunt doi ani de când, greu și conștient, treptat, am ales să schimb radical ceva în mine. Ceva ce nu îmi convenea, poate în mod inconștient; ce simțeam că mă trage în jos. Am călătorit de la extaz la agonie și din nou la extaz.
Acum, privesc în urmă și nu-mi vine a crede că am fost în stare să fac tot ce am făcut. Nu spun că am făcut bine sau rău. Am făcut; atât. Dar sunt lucruri multe, decisive și altfel decât până la momentul respectiv. În toate planurile: personal, profesional, spiritual, interuman… Cine mă cunoaște știe… Un om se schimbă mai greu decât o pereche de ciorapi.
Totul a început cu o poveste de dragoste. Datorez Citește în continuare »
Hipnotizatorii
Pe care l-ai lăsa să te hipnotizeze mai întâi?
În care ai avea cea mai mare încredere că nu-ți face nimic după ce te bagă în transă? 🙂
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 