jung

Un gest cât un caracter

Publicat pe Actualizat pe

subconstientul-adbLa Montreal, înaintea întâlnirii de Fed Cup dintre Canada și România, Alexandra Dulgheru i-a întins mâna adversarei sale Eugenie Bouchard (numărul 7 în clasamentul WTA). Canadianca a refuzat să strângă mâna Alexandrei, spunând ulterior: „Nu am nimic cu ea. Dar nu cred în ideea de a-i ura succes adversarei mele înainte de meci.” E un gest, e o gândire în spatele acestui gest, un tipar de comportament interior și exterior care trădează faptul Bouchard nu va ajunge niciodată o reală campioană. Ea chiar n-a mințit: nu are nimic cu Alexandra Dulgheru; e o foarte bună jucătoare de tenis; e frumoasă, e în atenția lumii. Dar gestul acela denotă cât deranj este în interiorul său, cât de puțină încredere are cu adevărat în ea dacă o poate dezechilibra o strângere de mână. Ceea ce e în mintea ei se va vedea întotdeauna și în afară. Frica din interior creează rezultate în exterior. Citește în continuare »

Tu, copilul tău de azi și adultul tuturor de mâine

Publicat pe Actualizat pe

copiiCei mai importanți psihanaliști din ultimul secol au căzut de acord că în copilărie se decide TOT viitorul individului. Mai ales în prima copilărie (0-7 ani), dar și după aceea, până la 18-21 de ani. Pentru că, odată ajuns la maturitate, omul nu mai are nici răbdarea și nici înțelepciunea să se autoanalizeze, să stea constant de vorbă cu el însuși, să-și schimbe obiceiurile păguboase și să devină acela care i-ar plăcea să fie, nu cel plin de griji, lipsuri, frustrări și necazuri. Liniștit, vesel, sănătos, de succes pe toate planurile… Adică, fericit, nu? Cine nu vrea să fie fericit să ridice mâna! 🙂 Eu vreau! Și fiindcă sunt conștient de ce anume înseamnă asta, de faptul că totul depinde în primul rând de MINE și abia apoi de alții, mă străduiesc să schimb la persoana mea, sincer și eficient, tot ce mi se pare că nu-mi place la ceilalți. Da, am scris bine: să schimb la mine ce mă enervează atât de tare la ceilalți! Citește în continuare »

Arta de a dărui necondiționat. Ce străină ne este…

Publicat pe Actualizat pe

giveSuntem educați încă de mici că, dacă dăruim prea mult, pierdem, n-o să mai avem noi, nu vom reuși să strângem suficient pentru nu știu ce. A arunca în stânga și-n dreapta, cu diverse scopuri facile, nu e totuna cu a dărui. A dărui înseamnă orice pleacă de la tine către exterior, către ceilalți, fără alte interese materiale, exterioare, poate ascunse. Bucuria de a dărui este una pur personală, interioară. N-ai să dăruiești niciodată fără un beneficiu personal! Niciodată! „Păi, pe mine m-a impresionat X cu povestea lui, de-aia i-am dat, că l-am văzut amărât, nu avea și sunt milos de felul meu.” Ok, și ce beneficiu ai tu din toată întâmplarea? „Niciunul”, răspunde omul. Eu doar i-am dat, așa… degeaba.” Citește în continuare »

Oglinda retrovizoare. Ție ce-ți arată?

Publicat pe

o1Oricât de puțin ne place nouă să credem afirmația următoare, ceea ce vedem, auzim, simțim în fiece clipă nu e realitatea obiectivă. Sunt peste 7 miliarde de realități pe planeta asta. Fiindcă ADN-ul însuși spune că fiecare om e unic în felul lui. Astfel că va vedea permanent cu ochii, va auzi cu urechile, va simți într-un fel sau altul DOAR prin prisma unor filtre extrem de puternice de evaluare și interpretare, create de propriile experiențe de viață. Realitatea înconjurătoare e DOAR o percepție. O spun neurologia, fizica cuantică, psihologia, bio-chimia, filosofia… Cum e înăuntrul nostru – liniște sau invers – așa arată lumea și în afară. Când înăutru se aranjează lucrurile între Eu și Mine, dă soarele frumos și în lumea exterioară.

Ceea ce nu ne place, ce urâm la ceilalți reprezintă, de fapt, propria noastră zonă de umbră (îmi place cum o numește Jung). Citește în continuare »

Împacă-te cu umbrele tale!

Publicat pe

umbreUmbra ne este nespus de penibila. Cand suntem surprinsi asupra unui comportament de umbra, adica asupra unui comportament care nu corespunde idealului Eului nostru, ne rusinam. Acesta este si motivul pentru care avem tendinta de a proiecta asupra altor persoane, de a percepe la altii anumite aspecte mai intunecate ale personalitatii noastre. Acesti oameni sunt țapii nostri ispasitori, la ei ne deranjeaza ceea ce apartine, de fapt, umbrei noastre – sau are, cel putin, o legatura cu aceasta.

Vorbele îi aparțin Verenei Kast, profesor doctor în psihologie.

Citește în continuare »

Despre mine. Nu mi-e rușine (2)

Publicat pe

La un moment dat, am început să descopăr iubirea necondiționată. Doar să descopăr că există. La alții. Un concept abstract, ilogic pentru cineva ca ăla care fusesem eu înainte. Apoi, începi s-o simți ușor. Ca pe o mângâiere caldă, neanunțată, necerută. Și crește. Dacă îi dai voie, crește atât de mult, încât simți că ea e cea care dă sens vieții tale. Adevărat, iubirea necondiționată e foarte greu de atins, de trăit în mod real. Dar măcar pot tinde către ea în fiecare zi, pot încerca și o pot avea în mine în tot mai multe situații. Fiindcă, dincolo de iubire, de curățenia sentimentului, noi singuri ne educăm, ne exersăm din plin atașamentele. Care fac parte din iubire doar până la un moment dat. În general, ele ne frânează autenticitatea, ne iau speranța, ne fac să credem că „doar așa se poate, cum gândesc eu acum; că dacă nu voi avea aia, e dezastru”. Lipsă de flexibilitate. E ușor să fii flexibil când discuți cu cineva despre un film, de exemplu. Dar e foarte greu să fii la fel de flexibil când simți că e bine să schimbi locul de muncă, să dai cuiva libertate deplină, să îți dai voie să crezi în primul rând în tine cel autentic și mai puțin în dogmele religioase, familiale, legislative, sociale care ți-au fost setate în mod convențional…

Acum, Citește în continuare »