Lună: Decembrie 2013

Pa, 2013. HAI NOROC, 2014! :)

Publicat pe

2014Gata, s-a deschis ușa către noul an; se vede, se aude, i se simte parfumul în nări, chiar dacă mai e juma’ de pas. 🙂 Mâine, după o sarma și-un pahar de „puterea ursului”, ne vom trezi în 2014.

Cum fu anul ăsta pentru voi? Îm doresc sincer să răspundeți cu „BUN”. Fiindcă eu așa fac. Așa simt. Am avut un an absolut fantastic! Transformator. Plin. Liber. Provocator. Nebun. Senin. Viu. Colorat. Așa cum mi l-am dorit. Sau poate nu mi l-am dorit mereu cum a fost, dar l-am acceptat.

Vă mulțumesc tuturor Citește în continuare »

Anunțuri

Cât de greu e să le faci pe toate „necondiționat”?

Publicat pe Actualizat pe

love1Cineva mi-a cerut o recomandare literară zilele trecute. Una plină de pasiune, de trăiri intense și variate. Mi-a venit în minte Henry Miller. Un bun povestitor, autobiograf, mistic, suprarealist, erotic, direct în exprimare și plin de imaginație. Nu știu de ce, m-am oprit la un fragment din „Sexus”. Deși scriitorul american e un revoluționar în lumea romanului erotic, aici e vorba doar de pasiune, în sensul acela curat și optimist al cuvântului. În sensul pe care-l dă iubirea și nu atașamentul obsesiv.

Iubesc iubirea! E o V.ictorie a sentimentului necondiționat.

“Orice Citește în continuare »

Mic, mic, dar voinic :)

Publicat pe

tyler1Tyler Armstrong e din California și are 9 ani. La 44 de ani după ce un alt Armstrong a făcut acel pas mic pentru el, uriaș pentru omenire, Tyler, păstrând proporțiile, reușește ceva similar. Pentru că vrea, poate și merită, își face bucuria de a urca pe munte. Din ce în ce mai sus. În ziua de Crăciun, omulețul ăsta a doborât un nou record personal: atingerea celui mai înalt vârf din cele două Americi și al doilea munte ca înălțime din întreaga lume – Aconcagua, din Argentina – 6.962 de metri!!!

Împreună cu tatăl său, un tip de 30 de ani, Citește în continuare »

Ți-ar plăcea să fii în locul lui?

Publicat pe

dlLouis Cole este un tip de 30 de ani care și l-a petrecut pe-ăsta, cel mai recent, călătorind prin lume. În cele două minute de film, omul ne plimbă pe tot mapamondul. „Join the Adventure” e motto-ul lui. Nu se dovedește mereu chiar întreg la minte, din punctul nostru de vedere, al „normalilor”, dar își trăiește viața cu un zâmbet larg, continuu pe buze. În 2012 mânca scorpioni, gândaci și alte ciudățenii. În 2013 pare că a făcut câte ceva nou în fiecare zi. O fi bine să fii fericit astfel? Nefericiții ar tinde să zică „nu”. Dar cine suntem noi să stabilim cum trebuie să arate fericirea? Louis o trăiește în felul lui și, măcar un pic, am vrea să putem și noi ceea ce poate el.

Vezi filmulețul și mai vorbim. Citește în continuare »

Cât încape. Cam cât încape? :)

Publicat pe

Nemțoaice. Frumușele, educate, elegante… doar că așa mănâncă ele pe stradă. Pe foarte multe le-am văzut îndesând câte 2-3 dumicați simultan într-o singură gură. 🙂 Oare de ce atâta grabă? Că fetei ăsteia, de exemplu, n-am observat să-i fure cineva mâncarea din mână.

Kundun. De Scorsese

Publicat pe Actualizat pe

kundunE un film făcut de Martin Scorsese în 1997. Cu 4 nominalizări la Oscar. Despre Dalai Lama, în prima parte a vieții sale, până la momentul începerii exilului din India.

Arată bine povestea scrisă de Melissa Mathison, soția de atunci a lui Harrison Ford. Pentru filmul ăsta, regizorul, scenarista și încă vreo 50 de persoane au primit interdicție de a mai intra vreodată în Tibetul chinezesc. Oricum, filmările în Tibet au fost interzise în totalitate, așa încât totul s-a făcut în Maroc, cu actori tibetani, mulți dintre ei amatori. Dar buni, credibili, naturali.

În rolul lui Dalai Lama – adult, joacă Tenzin Thuthob Tsarong, un nepot de-al său (un grand nephew), iar Scorsese îi dedică acest film propriei mame care a murit în timpul perioadei de preproducție. „Pentru mine, spunea regizorul atunci, Dalai Lama reprezintă iubirea necondiționată.” Da, e creștin Scorsese.

Merită văzut. Transmite ceva din Citește în continuare »

În spiritul Crăciunului: bretenie româno-irakiană :)

Publicat pe Actualizat pe

omarDe câteva luni încoace, Omar e unul dintre cei mai buni prieteni și colegi ai mei. Dar recunosc că am mulți „cei mai buni prieteni și colegi”. Tipul e irakian, adică arab, musulman. Super Om! Când vreau să corectez o clipă de nervi la mine, mă gândesc la Omar. Vesel, cu mult bun simț, flexibil, muncitor, cuminte, sincer, spiritual, băiat deștept. Așa e el, natural, fără niciun efort.

Am un alt coleg care îl strigă „Omar Bum-Bum”. 🙂 Omar nu se supără. Face echipă excelentă cu o jumătate blondă, profesională: Cami Yam-Yam. 🙂 Altcineva îi zice „Homar”. În buletin e trecut Umar; greșeală de scriere la înregistrare. El spune: „Ia uite, mă, aici, în buletin: cică mă cheamă Umăr”. 🙂

Cu vreo jumătate de oră înainte de începerea unei emisiuni de televiziune, o colegă (producătoarea) l-a rugat să spună publicului un banc bun, să nu se plictisească oamenii. Omar a acceptat, dar cu o condiție: Citește în continuare »