Lună: octombrie 2013
Bebelușa asta te lasă fără cuvinte :)
Bebelușa asta foarte drăgălașă reacționează la 10 luni ca și când ar înțelege perfect ce îi cântă mama. Neuroștiințele spun că e posibil să înțeleagă perfect. Și că, până la vreo 7 ani, copilul e dominat de înțelepciunea și de cunoașterea subconștientă. După 7 ani, începe „maturizarea”, educația pur lineară. Jung a scris despre inconștientul colectiv din care, zilnic, extragem cu toții informații utile dacă ne dăm voie. Poate mai ușor la o vârstă fragedă decât mai târziu.
În timpul celui de-al doilea război mondial, englezii au introdus pe piață sticlele/borcanele de lactate cu capace de aluminiu, de unică folosință (alea care existau și la noi pe vremea lui Ceaușescu). Pițigoiul albastru, o specie care trăiește, printre altele, în zona Londrei, a avut nevoie de ceva vreme ca să realizeze că se poate hrăni în plus. Am văzut prin atâtea filme cum lăptarul lăsa sticlele și borcanele la ușile abonaților. Iar pițigoiul albastru a început să vină în urma lăptarului, să dea cu ciocul în capacele destul de fragile și să tragă din recipientul de sticlă. 🙂 După ceva timp, Citește în continuare »
Șasă cai frumoși! :)
Chiar 6 avea omul ăsta. Și-i mâna pe toți odată. Iar ei, frumoșii, se lăsau mânați. 🙂
Ce săptămână!!!
Dacă ar trebui să descriu într-un singur cuvânt ultimele câteva zile, ăla ar fi „chin”. CHIN, nu glumă. 🙂
Profesional. M-am băgat singur și de plăcere într-o situație care s-a creat ca din senin. Și-mi părea că totul merge ca pe roate. Și iubeam toți oamenii care mă înconjurau. Și visam în fiecare clipă bucuria tuturor de după rezultat. Visam în detaliu. Și știam că e o nouă lecție pentru mine, dar n-o prea puteam defini. Până când a trebuit să scriu contra timp. Nu două vorbe, nu la întâmplare, ci o emisiune întreagă, de 3 ore. De azi până… ieri. 🙂 Și urlau demonii din capul meu. Apoi, închideam ochii 10 secunde, făceam liniște printre nervii ăia demenți și mă ascultam pe mine, cel din spatele nervilor. „Ok, continuăm”, îmi spuneam cu încredere, într-un târziu. Mă apucam de treabă Citește în continuare »
Bau! :)
Chiar dacă așa pare, eu și doamna nu ne jucam pititea. Pe bune! 🙂 Camera mea foto căuta oameni și expresii, iar dânsa mi s-a oferit involuntar. I-am furat expresia și am adus-o aici, pe blog. 🙂
Ăsta-s eu. Tu?
Erau odată 3 prieteni, 3 oameni serioși. Fabian, Ciprian și Damian. 🙂 Toți 3 aveau gânduri mari cu viețile lor. Gândeau bine, dar… nu prea știau cum să și facă bine. Exact așa cum mi se întâmplă și mie ori ți se întâmplă și ție, de exemplu. Și au citit ei într-o zi, undeva, că s-ar afla prin Carpați un bătrân foaaarte bătrân. Unul care se jucase de-a Coloana Infinitului cu Brâncuși, zburase câțiva metri cu Aurel Vlaicu, aranjase cuvinte în vers cu Bacovia… Deci, bătrân, da? Și înțelept. Foarte înțelept! Mai nou, se mutase într-o colibă de pe stânca cea mai înaltă a Carpaților. Pentru a ajunge la el, numai perpedes puteai să mergi. Așa că Fabian, Ciprian și Damian au pornit la drum. Întâi cu trenul până la poalele muntelui, apoi pe jos. Fiecare alegându-și un alt drum. Citește în continuare »
Munchen. Mă cheamă înapoi la el :) (FOTO)
M-a întrebat cineva zilele trecute: „De ce te-ai dus la Munchen?”. Ca să văd un pic din Bavaria, să-i descopăr istoria, arhitectura, să urc prin Alpi, să văd Oktoberfest, să văd Bayern Munchen, să mă bucur de atmosfera tipic bavareză, cu nemți în bermude de piele cu bretele și nemțoaice cu rochii înflorate și bine decoltate… „Atât?!” Întrebarea asta m-a debusolat puțin și-am tăcut. De ce oare trebuia să merg în Germania?
Munchen e cea mai reușită îmbinare de vechi și nou pe care eu am văzut-o vreodată. Un oraș cu Citește în continuare »
Albele-ca-Zăpada :)
Nu știam la care să mă uit mai întâi! Recunosc, mi-ar fi plăcut și mie să fac o poză cu Ea. Cum care Ea?! 🙂
Dansul Bursucului
Îmi plac artele. Îi apreciez pe japonezi pentru că, din timpuri străvechi, au dat o conotație sacră artelor, numindu-le zen. Arta de a trage cu arcul, arta aranjamentelor florale și altele. În toate există un car întreg de înțelepciune, frumos și evoluție personală autentică.
Dansul e și el o artă. Un limbaj non-verbal bine dezvoltat, cu mesaj clar, chiar și atunci când cineva dansează aparent fără niciun mesaj. 🙂 Transmite că nu vrea să danseze, că ceva îl deranjează, că e timid…
Pentru o emisiune live de televiziune, s-a tot repetat sâmbătă timp de vreo 10 ore lipite. În desfășurător, existau și momente de dans. Cu trupa Bursucului, îl știți? Cel care, la „Dansez pentru tine”, a câștigat concursul de două ori ca și coregraf al Andreei Bălan, prima dată, apoi al lui Jean de la Craiova. Urmărind ce a pregătit Citește în continuare »
Maică-mea, coach number one :)
Ceea ce am să povestesc (acum, aici) era ceva greu de conceput pentru mine. Până aseară. E o lecție de coaching, dar, în același timp, o lecție de spiritualitate autentică. A fi spiritual nu înseamnă neapărat să mergi la fiecare slujbă din weekend, să te spovedești la preot ori să crezi că doar religia ta e cea adevărată, corectă, mântuitoare. Dar nu intru acum în astfel de detalii.
Aveam o problemă. Mare. Mă simțeam rău, nu mă puteam concentra pe niciun proiect în care lucrez, îmi bubuia capul de la atâtea întrebări. Și nici nu voiam să mă plâng cuiva.
Au venit ai mei pe la mine; maică-mea e o foarte bună bucătăreasă, mă-nțelegi? 🙂 Și mă autosugestionasem anterior: „fii bine, fii vesel, nu lăsa să se vadă că te doare ceva! nu tre’ s-o încarci pe maică-ta cu problemele tale”. Sunt, oricum, un om pozitiv. Îmi vindec astfel multe chestii fizice sau mental-emoționale. Fiindcă ele apar, dar nu înseamnă că tre’ să și rămână. Dacă eu nu le dau voie, nu rămân. Dar n-am reușit și de data asta. Iar maică-mea a observat. „Te doare ceva?” Citește în continuare »
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 