Lună: Iulie 2013

Nudism pe stradă, în Italia

Publicat pe

Băi, până și mie mi se pare incredibil! Nu știu cum e posibil așa ceva: să umbli dezbrăcat pe stradă fără nicio reținere, fără ca Poliția să intervină!… Criză, criză, dar nici în halul ăsta!

Te văd copiii, se rușinează femeile serioase. Bine, ele mai și admiră. 🙂

Adevărul e că… cheltuim atâția bani pe haine scumpe, când cele mai frumoase momente din viață sunt alea fără haine.

Ea e prietena mea, Bologna (foto)

Publicat pe Actualizat pe

Dacă ești genul care rămâne cu gura căscată când se vede înconjurat de atâta piatră elegantă și roșu în zeci de nuanțe, n-ai cum să ratezi Bologna, aflându-te prin jumătatea de nord a Italiei.

O domnișoară blondă, made in Romania, mi-a fost ghid inițial, din avion până în Gara Centrală: „Poți merge încolo, te întorci pe-aici, o iei în partea aia, treci pe partea cealaltă și ai văzut Bologna”. Nu e mare. Dar e impresionantă. Cu un centru 3B: boem, baroc, belea! 🙂 Pasajele pietonale încadrate de arcade peste tot. Cam 37 de km de arcade care străjuiesc buza fiecărei clădiri din oraș. E inedit să mergi numai pe sub arcade, să nu te plouă, să nu te bată soarele în cap și să arate atât de fashion din punct de vedere arhitectural… Citește în continuare »

De ce m-am schimbat?

Publicat pe Actualizat pe

faricirea1Am hotărât, la un moment dat, că vreau să fac ceva mai mult cu și în viața mea decât până atunci. Că nu e suficient de cool să-mi pese doar de partea profesională. Că există laturi ale vieții încă prea puțin descoperite ori trecute cu vederea. Că mă consideram trăind prin mine, pentru mine, când, de fapt, conta atât de mult părerea celor din jur. Fiindcă așa suntem educați: în spiritul competiției atroce, permanente. Să ne trăiască foarte bine capra, însă, dacă se poate, a celuilalt să slăbească; nu îndrăznim să-i dorim chiar moartea, că suntem oameni educați, nu? Dar remarcăm imediat la alții când gândesc astfel și ne enervează. Doar la alții. Noi? Îngerași sau pe-aproape.

Citește în continuare »

Adelina vs Adelina

Publicat pe Actualizat pe

În familie

Publicat pe Actualizat pe

dinerÎn fiecare seară mâncau în familie. El, ea, aia mică a lor, de 5 ani, și mama lui. Era perfect. Se simțeau o familie întreagă și frumoasă. În fiecare seară, în fiecare an… Doar că mamei lui a început să-i tremure mâna cu care ducea la gură. Și răsturna ciorba din lingură. Și scăpa carnea din furculiță. Și vărsa paharul cu apă, din când în când. Tot mai des. Prea des. „Prea des!” a făcut ea nervoasă într-o seară. „Curățăm întruna după dumneata. Nu poți să fii puțin mai atentă??” „Ba da, pot, încerc”, răspunse mama lui. Și a încercat, într-adevăr. Dar ciorba se încăpățâna să se scurgă din ce în ce mai des din lingura tremurândă… Citește în continuare »

Și caii se sărută, nu-i așa?

Publicat pe Actualizat pe

I-am prins! Ea era un fotomodel înnăscut. Cum ridicam camera, cum începea să pozeze. 🙂

În altă ordine de idei, la Prumiano, eu l-am călărit pe Horatio. Așa-l cheamă. Cel mai mare cal din herghelie. Superb! Și foarte prietenos, fost campion. Când l-am văzut atât de mare, am avut ceva rețineri. Pe urmă, ne-am plimbat împreună ca doi vechi amici de pahar. 🙂

(i-am promis că scriu o vorbă și despre el.)

M-am întâlnit cu ea când veneam de la ea :)

Publicat pe

Cu niște zile în urmă, mă întâlnesc întâmplător pe stradă cu o mai veche prietenă.

„Aaa, sărut mâna, Florența!”

„Salutare, doctore! Ce faci, de unde vii?”

„De la… Florența.” 🙂

A râs, apoi a continuat: „Și eram acasă?”.

Mi-am amintit imediat de prietenul din Panama pe care l-am cunoscut la Florența, cazat fiind la Hotel Panama. Da, cel de care v-am povestit că devenise romantic cu mine. 🙂 M-am văzut obligat să-i spun „Adio!”. Joc în telenovele fără să vreau…

p.s.: Iat-o pe Florența. Italianca.