Lună: iulie 2013
Nudism pe stradă, în Italia
Băi, până și mie mi se pare incredibil! Nu știu cum e posibil așa ceva: să umbli dezbrăcat pe stradă fără nicio reținere, fără ca Poliția să intervină!… Criză, criză, dar nici în halul ăsta!
Te văd copiii, se rușinează femeile serioase. Bine, ele mai și admiră. 🙂
Adevărul e că… cheltuim atâția bani pe haine scumpe, când cele mai frumoase momente din viață sunt alea fără haine.
Ea e prietena mea, Bologna (foto)
Dacă ești genul care rămâne cu gura căscată când se vede înconjurat de atâta piatră elegantă și roșu în zeci de nuanțe, n-ai cum să ratezi Bologna, aflându-te prin jumătatea de nord a Italiei.
O domnișoară blondă, made in Romania, mi-a fost ghid inițial, din avion până în Gara Centrală: „Poți merge încolo, te întorci pe-aici, o iei în partea aia, treci pe partea cealaltă și ai văzut Bologna”. Nu e mare. Dar e impresionantă. Cu un centru 3B: boem, baroc, belea! 🙂 Pasajele pietonale încadrate de arcade peste tot. Cam 37 de km de arcade care străjuiesc buza fiecărei clădiri din oraș. E inedit să mergi numai pe sub arcade, să nu te plouă, să nu te bată soarele în cap și să arate atât de fashion din punct de vedere arhitectural… Citește în continuare »
De ce m-am schimbat?
Am hotărât, la un moment dat, că vreau să fac ceva mai mult cu și în viața mea decât până atunci. Că nu e suficient de cool să-mi pese doar de partea profesională. Că există laturi ale vieții încă prea puțin descoperite ori trecute cu vederea. Că mă consideram trăind prin mine, pentru mine, când, de fapt, conta atât de mult părerea celor din jur. Fiindcă așa suntem educați: în spiritul competiției atroce, permanente. Să ne trăiască foarte bine capra, însă, dacă se poate, a celuilalt să slăbească; nu îndrăznim să-i dorim chiar moartea, că suntem oameni educați, nu? Dar remarcăm imediat la alții când gândesc astfel și ne enervează. Doar la alții. Noi? Îngerași sau pe-aproape.
În familie
În fiecare seară mâncau în familie. El, ea, aia mică a lor, de 5 ani, și mama lui. Era perfect. Se simțeau o familie întreagă și frumoasă. În fiecare seară, în fiecare an… Doar că mamei lui a început să-i tremure mâna cu care ducea la gură. Și răsturna ciorba din lingură. Și scăpa carnea din furculiță. Și vărsa paharul cu apă, din când în când. Tot mai des. Prea des. „Prea des!” a făcut ea nervoasă într-o seară. „Curățăm întruna după dumneata. Nu poți să fii puțin mai atentă??” „Ba da, pot, încerc”, răspunse mama lui. Și a încercat, într-adevăr. Dar ciorba se încăpățâna să se scurgă din ce în ce mai des din lingura tremurândă… Citește în continuare »
Și caii se sărută, nu-i așa?
I-am prins! Ea era un fotomodel înnăscut. Cum ridicam camera, cum începea să pozeze. 🙂
În altă ordine de idei, la Prumiano, eu l-am călărit pe Horatio. Așa-l cheamă. Cel mai mare cal din herghelie. Superb! Și foarte prietenos, fost campion. Când l-am văzut atât de mare, am avut ceva rețineri. Pe urmă, ne-am plimbat împreună ca doi vechi amici de pahar. 🙂
(i-am promis că scriu o vorbă și despre el.)
M-am întâlnit cu ea când veneam de la ea :)
Cu niște zile în urmă, mă întâlnesc întâmplător pe stradă cu o mai veche prietenă.
„Aaa, sărut mâna, Florența!”
„Salutare, doctore! Ce faci, de unde vii?”
„De la… Florența.” 🙂
A râs, apoi a continuat: „Și eram acasă?”.
Mi-am amintit imediat de prietenul din Panama pe care l-am cunoscut la Florența, cazat fiind la Hotel Panama. Da, cel de care v-am povestit că devenise romantic cu mine. 🙂 M-am văzut obligat să-i spun „Adio!”. Joc în telenovele fără să vreau…
p.s.: Iat-o pe Florența. Italianca.
Un ochi râde, altul plânge. Al tău care e? :)
Bacalaureat 2013. La Română (secțiile de Uman și Pedagogic), primul subiect s-a referit la „Accidentul”, romanul lui Mihail Sebastian. Carevas’zică, la profilul unde, prezumtiv, elevii sunt niște „mai îndrăgostiți” de limba română decât de mate-fizică. Adică, mă știu pe mine. În perioada liceului am trăit continuu cu visul că la 18 ani scap de tot ce înseamnă în viața mea integrale, combinate, forțe centrifuge și centripete, matrice și ecuații. Bine, ecuația de gradul doi încă îmi place mult. 🙂 Nu că Frații Jderi m-ar fi dat pe spate. Dar pe lângă ei, mai citeam și cărțile care mă bulversau în cel mai plăcut sens al cuvântului.
Să revenim. Anul ăsta, la Română, elevii umaniști s-au întrecut în analize literare de senzație, care mai de care mai academice, mai evoluate gramatical. Niște eminești, niște sadoveni în toată puterea cuvântului! Niște blagi eminenți. Blagi, nu Blegi. De la Blaga. 🙂 Iată câteva dintre sublimele lor rânduri rămase pentru posteritate și pentru posterior, dacă hârtia e suficient de pufoasă. 🙂
„O duci bine în viaţă dacă eşti şmecher, cu maşină tunată, gagică cool, ţi se apleacă lumea la picioare. Sau poţi fi afacerist ca Gigi Becali, să fi toată ziua pe la televizor, să arunci cu bani la săraci. Asta văd eu model, ca băiat de băiat ce sunt. Nu mi-am schimbat părerea nici după ce l-au arestat pe Becali, după trei ani scapă. Rămâne în istorie.” Tu, ca băiat de băiat ce ești, dacă profii ți-au dat Bacul după măiestria cu care ai scris respectivele rânduri, poți continua Facultatea de Istorie unde predă acum Gigi Becali. 🙂 Să vezi ce intelectual iese din tine; îl simt, îl miros deja!
“Tipul de perspectiva narativa in Accidentul este una foarte foarte nasoala, daca-mi permiteti sa spun mai modern. Ce accident are o perspectiva vesela?” Băi, e normal, să moară Harap-Alb! Unde căcat să bagi și tu veselie mai multă decât într-o lucrare de Bac? Accidentule mic ce ești! 🙂
“Ann avea nişte trăsături de gen epic. Citește în continuare »
Fumatul în copilărie ucide fumatul care ucide :)
Stăteam aseară pe o terasă cu mai mulți prieteni. Doar doi nu fumam. De mine știa toată lumea. Pe al doilea l-au chestionat imediat ce nu i-au văzut țigara aprinzându-se cu grupul: „Ce faci, mă, tu nu fumezi?”.
„Nu. M-am lăsat la 8 ani.”
„Bă, ești nebun?! LA 8 ani sau DE 8 ani??”
„La 8 ani, mai băgam câte una cu fotbaliștii de la bloc. Și l-a prins tata pe frate-miu într-o seară. I-a dat bătaie cât pentru tot cartierul. Și m-a convins.” 🙂
Dar a mai luat o bere. Ca să tragă și el din ceva, dacă din țigară n-avea chef încă de la 8 ani… 🙂
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 