bani
Banii. Buni servitori sau crunți stăpâni
Banii sunt doar un instrument ca multe altele în viață.
Când nu le acorzi respectul cuvenit, nu-i ai.
Când le dai o importanță obsesivă, îi pierzi mereu pe ei sau te pierzi fără să vrei pe tine.
Oferă, oferă, oferă. Abia apoi cere. Vei primi mai mult decât ai oferit.
Am învățat din proprie experiență că, în viață, există o regulă nescrisă: întâi trebuie să oferi, să tot oferi, până când ceilalți se conving că meriți. Și vei primi ceva în schimb. Din ce în ce mai mult. Vei primi dincolo de cât te așteptai. Vei primi înzecit. Dacă nu se întâmplă asta, pune-te pe învățat, pe schimbat, pe aplicat, pe oferit, cu atitudinea potrivită!
Întâi ai muncit mult ca să înveți să citești și să scrii. Dar beneficiile ulterioare se păstrează, se întăresc și se amplifică pe tot parcursul vieții, nu ți le mai ia nimeni. Cu condiția să dezvolți cu adevărat, nu doar ocazional, ceea ce ai învățat să faci.
165 de ani și 500 de lei :)
S-a născut acum 165 de ani. Tendința ar fi să-i urez „mulți înainte”. 🙂
Zic să-l mai citim și în cărți, nu doar pe bani. Spor!
Lucrurile simple fac diferența
Oricât ne-ar veni de greu să credem, afirmația din titlu se validează singură în fiecare zi din viețile noastre. Studii sociologice demonstrează faptul că, de la un anumit plafon de venit personal în sus, banii nu mai contribuie în mod real la fericirea omului, indiferent în ce parte a globului, în ce țară ar locui. Există o limită materială minimă și una maximă menite să acopere satisfacerea nevoilor personale și împlinirea dorințelor care vin din suflet. Cele mai multe dorințe ne sunt insuflate de alții, nu ne aparțin mai deloc. Exemplu? „X își cumpără ultimul tip de iPhone. Eu, am sau n-am bani de chirie, iPhone6 chiar NU-mi permit să NU-mi cumpăr. Ar fi rușine; ce-or să spună colegii/prietenii mei?” Îți sună cunoscut? „Nu e important dacă am cu adevărat nevoie, dacă e ceea ce EU îmi doresc pentru sufletul meu, dacă ar fi altceva care m-ar bucura mai tare. Trebuie să fiu neapărat mai șmecher sau cel puțin la fel de șmecher ca și ceilalți.” Citește în continuare »
M-a agățat, gata :)
S-a bucurat foarte tare când i-am făcut vreo 2-3 poze cu pisica. A vrut să le vadă și mi-a mulțumit mult. E o persoană cu retard, dar vorbește frumos. La un moment dat, își ia inima în dinți și mă întreabă: „Auzi? Pot să zic ceva? Dar să nu te superi pe mine, te rog! Mi-a dat o fată, care a venit cu voi pe-aici, prin Valea Screzii, mi-a dat un leu. Și eu vreau să-mi iau două pungi de pufuleți, dar îmi mai trebuie un leu. Dacă ai tu să-mi dai… dar poți să nu ai, poți să nu-mi dai. Să nu te superi, da?”
„Pufuleți?” am încercat eu s-o verific. Citește în continuare »
Mic efort, mare gest
Deși pădure fără uscături nu se poate, sunt destui în/din țara asta care, făcând ei înșiși ceea ce așteaptă de la ceilalți, au șansa de a schimba lucrurile, de a pune o națiune pe un drum mai bun. Încet, dar sigur. Cu cât acești oameni fac mai des și dezinteresat ceea ce le place la ceilalți, nedepinzând de aceștia din urmă, cu atât schimbarea se accelerează și devine mai vizibilă.
Uite, un român din Irlanda. Muncitor, angajat al unei firme de salubrizare. Salubrizare, curățenia orașului, da? Primul nostru gând l-ar eticheta nu tocmai pozitiv. „Gunoier.” Pentru că, nu-i așa?, tu știi deja, te-ai obișnuit că nu poți avea cine știe ce așteptări de la oamenii simpli. Dar Radu Hajdu, om simplu, din categoria celor care citesc mai puțin, dar simt mai mult, a făcut un gest curat exemplar. Citește în continuare »
Concurs. Premiu: 1 milion de dolari.
Dolari zimbabweni. Sau zimbabuini. Adica nici de-o paine. 🙂
Asadar, concurs cu… intrebare: cat poarta mireasa la copita? Asta… la picior.
Aveti 3 variante de raspuns:
a.Cat mine.
b.Cat o vrea Dumnezeu.
c.Cum dreaq sa te insori cu iapa, ma?! 🙂
Zavoranu versus Zavoranu
Oana Zavoranu continua razboiul mondial cu mamica ei. Pentru un munte de bani, noua prezentatoare de la kanal e in stare de-o albie de porci fantastica! Nu se lasa aia batrana, dar nici Oana-Silicoana nu da vreun semn ca ar pune pistolul jos. Cat venin s-a adunat in astea doua muieri nici macar dintr-o vipera n-ai cum sa storci, saraca! 🙂
Iata-le extrase de la Acces Direct, intr-o rubrica de tot rasul.
Vodafone – serviciul de telefonie la misto
Ma batea gandul sa-mi reziliez contractul cu Vodafone. Am un abonament la ei de fix 10 ani si, de cand a disparut Connex, avantajele oferite de companie sunt tot mai putine. Dar nu mai intru in amanunte, ca deja le stiti multi dintre voi.
Mi-am zis ca pe langa ce am la Orange, m-ar ajuta mai mult un abonament Cosmote. Si i-am anuntat pe vodafonisti. La telefon, una dintre zecile de femei care-ti raspund prin rotatie mi-a zis ca tre’ sa fac o cerere si s-o duc la reprezentantza lor. M-am dus direct, fara cerere. Acolo, poate stiti cum e: iti iei bon de ordine inca de la intrare, ca sa te simti ca-n Occident. L-am luat. Scria pe el: „Ai in fata ta 2 persoane”. Au trecut prin fatza mea vreo 6, iar pe mine si pe cineva care venise inaintea mea nu ne mai striga nici dracu’. M-a invatat cineva: „Luati un nou bon de ordine de aici, bon ca pentru unul care vrea sa-si faca abonament acum, si va garantez ca veti fi chemat imediat!”. Asa am facut, asa mi s-a intamplat. Incredibil!
Ajuns in fatza lu’ tanti Vodafone, i-am spus ce vreau: rezilierea contractului. Mi-a raspuns ca asta se face online, doar sa sun la *222. Si-am plecat dupa ce asteptasem vreo ora si zece minute aiurea.
Am sunat la Vodafone. M-a luat in primire o voce blonda care a-ncercat sa ma intoarca din drum. Mi-a facut, una dupa alta, 3 oferte. Am cerut respectuos timp de gandire. M-a rugat sa revin: „Oricine o sa va raspunda la telefon va sti ce v-am propus, fiindca eu las aici in calculator discutia cu dumneavoastra. Bine?” Bine, da. Am tot comparat ofertele concurente si mi-am zis ca frumos ar fi sa continuu cu Vodafone; parca m-am indragostit deja de ei, iar a treia dintre oferte suna chiar bine. Doua zile mai tarziu, adica azi, i-am sunat din nou. Alta voce blonda care nu stia cum sa ma aduca mai repede la orgasm. Doar ca… surpriza: habar n-avea ce vorbisem eu cu tipa anterioara si nici ofertele alea nu erau valabile.
„Domnisoara, vreti sa spuneti ca am inteles eu gresit?”
„A, nu, nu am spus asta…”
„Si atunci?!”
„Pai… problema e ca nu va pot accepta oferta facuta de colega mea; oferta nu exista.”
Tampita! Nu i-am zis asa, ca eram in Vinerea Mare 🙂 si, oricum, nu obisnuiesc sa vorbesc in felul asta cu strainele.
Oare la asemenea porcarii sunt supusi zilnic si locuitorii altor tari? Cat i-o costa pe politicieni sa nu minta, pe afaceristi sa nu fure, pe oameni, in general, sa fie corecti? Cred ca muuult, foarte mult. Altfel, s-ar conforma si ei unor legi/reguli, nu?
Slumdog Millionaire. Pfuaaa!
Stiu, e cu indieni si e facut la ei acasa. Producatorul – american, regizorul – britanic. Danny Boyle, omul care a rupt gura targului in ’96 cu Trainspotting.
Cu aceasta realizare, anglo-americanii i-au bagat in lumea buna a filmului pe bollywoodieni. Au intrerupt (pentru cat timp?) nesfarsita serie a filmelor cu muzici, dansuri si lacrimi brunete din tzara celui mai mare producator cinematografic din lume: India.
Actorii se comporta bine. Nu canta deloc, desi cursul povestii seamana izbitor cu traditionalele telenovele pentru marile ecrane. Insa totul e scris, filmat, realizat atat de ca lumea, incat la final esti tentat sa zici: Da, frate, e filmul anului!
Are 10 nominalizari la Oscar.
Daca va era dor de Virgil Iantu…joaca si el, dar in varianta indiana. De fapt, in jurul emisiunii-concurs „Vrei sa fii milionar” se invarte totul. Un pusti care castiga ce n-a castigat nimeni vreodata in tzara lui la aceasta emisiune. Si-atunci, stramosii minoritarilor nostri arsi de soare il suspecteaza de blat. De aranjamente. Doar ca el, saracul, o incaseaza degeaba, intrebarile vizau niste personaje ori evenimente foarte concrete si marcante din viata lui. Cum ar fi baitza salvatoare intr-o hazna. 🙂 Cah! Cred ca fiecare dintre noi retine mici si aparent nesemnificative fetze, nume, notiuni datorita sau din cauza unor intamplari conexe greu de uitat.
Nu va spun care-i finalul, ca seamana cu toate indienele pe care le-ati vazut vreodata pana acum, daca le-ati vazut. Dintr-o pornire obsesiva, traditionala, sau ca o subtila ironie la ceva ce lor nu le lipseste din filme nicicum, povestea extrem de bine pusa la punct se termina cu un dans al tuturor celor care tranziteaza o gara, ca na! nu s-au putut abtine, ii manca in talpa. Doar Raj Kapoor lipsea din peisaj.
Nota mea pentru filmul lor: macar 8,5. Merita toti banii.
Update 13.01.2009: Ma simt, o data-n plus, european. Filmul a avut 11 nominalizari la BAFTA, din care s-a ales cu 7 premii. Cel mai bun film al anului trecut, cea mai buna regie, cea mai buna muzica, cel mai bun scenariu adaptat… Iar indianul Dev Patel (din rolul principal) a fost si el nominalizat. Pentru ca merita, chiar daca americanii nu-l vad cu ochi tocmai buni. Terminand de vizionat cam tot ce au crezut englezii si americanii ca merita premiat pe 2008, pot spune cu mana pe inima ca Slumdog Millionaire nu e deloc perfect, dar e numarul 1.
Sursa imaginii: allmoviephoto.
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 