M-a agățat, gata :)

Publicat pe

aga2S-a bucurat foarte tare când i-am făcut vreo 2-3 poze cu pisica. A vrut să le vadă și mi-a mulțumit mult. E o persoană cu retard, dar vorbește frumos. La un moment dat, își ia inima în dinți și mă întreabă: „Auzi? Pot să zic ceva? Dar să nu te superi pe mine, te rog! Mi-a dat o fată, care a venit cu voi pe-aici, prin Valea Screzii, mi-a dat un leu. Și eu vreau să-mi iau două pungi de pufuleți, dar îmi mai trebuie un leu. Dacă ai tu să-mi dai… dar poți să nu ai, poți să nu-mi dai. Să nu te superi, da?”

„Pufuleți?” am încercat eu s-o verific.

„Da, buni de tot!”

I-am dat un leu, nu era mare lucru. Mi-a mulțumit.

„Pufuleți să-ți iei, ai auzit?”

„Da, da, pufuleți. Mereu îmi iau pufuleți când am bani. Două pungi, atâta vreau. Că mi-a mai dat o fată care a venit cu voi, nu mai știu cum o cheamă. Și atât e punga: un leu.”

Cam un sfert de oră mai târziu, o aud fără să vreau, vorbind cu altcineva, cu o tipă pe care nu o cunoșteam: „Știi? Te rog ceva, dar să nu te superi pe mine pentru că te rog. Mi-a dat un băiat frumos un leu să-mi cumpăr pufuleți. Vreau să-mi iau două pungi, da’ îmi mai trebuie un leu. Ai tu?” :)) M-am amuzat copios. Poate nu și-a luat pufuleți. Poate era un obicei al ei să ceară, cine știe? Dar recunosc că i-aș fi dat și dacă știam că mă minte. Pentru că vorbea atât de frumos… 🙂

aga1

37 de gânduri despre „M-a agățat, gata :)

    Dan a spus:
    Octombrie 27, 2014 la 12:23 pm

    După același tipic, o fătucă pozând (?) a retard, cerea cu ani în urmă bani pentru a completa suma cât să își ia un șuberec (un soi de gogoașă cu carne tocată și ceapă). Mă înjurați sau nu, eu nu dau bani cerșetorilor. I-am cumpărat un șuberec și i l-am dat. Plecând cu troleul din stație am mai apucat să văd pe geam cum l-a aruncat câinilor. Logic să te impresioneze cum ți-a vorbit. Că, vorba aia : „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”, nu ?

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 27, 2014 la 12:57 pm

      Ea locuiește în comunitatea de la Valea Plopului. Am putut-o urmări toată ziua. Stătea numai pe lângă noi. Da, e retardă. Și, chiar dacă de banii ăia nu-și cumpără pufuleți, nici aurolac nu-și ia, nici țigări fiindcă nu fuma… Acțiunea de a dărui se oprește în clipa în care darul a trecut din mâna mea în mâna celuilalt. Altfel, e o dăruire condiționată: îți dau doar dacă.
      E-adevărat, mulți cerșetori fac exact ceea ce spui tu, Dan. Până acum vreo 3 ani, la fel procedam. Nu pot spune că acum mă înghesui să le dau bani pe stradă. Fiecare om are dreptul de a alege cui, cum, cât să dăruiască. Nu e absolut nimic greșit în asta. Să nu crezi că eu nu am momente când mă enervez și condiționez totul. De obicei, mă gândesc însă doar că dăruiesc… pentru ce? Pentru că X e sărac și nu are. Ok, ce avantaj am eu din asta? Niciunul. Sigur? Ce simt eu atunci când dăruiesc? Această ultimă întrebare, pusă minții în mod repetat, va aduce prima, a doua, a treia oară răspunsuri conștiente, logice, bazate pe ego. Ulterior, când mintea conștientă își va fi epuizat răspunsurile, ele vor veni din subconștient. Și nu vor mai semăna cu cele de dinainte. De ce? Pentru că ele au darul să te susțină în tot ceea ce faci pentru a-ți fi bine, nu să-ți arate ce greșit sau ce sortit eșecului poate fi.
      Referitor strict la mine: contează cum vreau să mă simt. Supărat pe lipsa de înțelepciune a cerșetorilor, convins că nu merită să-i mai ajut cu ceva, condus de această stare emoțională pe care mi-o dă netrebnicia lor… sau să mă susțin pe mine în continuare, indiferent de ceea ce aleg alții să facă. Asupra celorlalți nu voi putea avea niciodată control deplin. Asupra mea, da. 🙂

        Dan a spus:
        Octombrie 27, 2014 la 1:02 pm

        Ești incurabil. Probabil știai asta. Și nepermis de tânăr. 😀 Da’ asta trece.

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 27, 2014 la 1:14 pm

          :))) Dane, îmi e prea bine așa ca să mă mai întorc la ce eram. 🙂

            Dan a spus:
            Octombrie 27, 2014 la 1:23 pm

            Oricum, Valea Plopului e altceva. Ai indus în eroare, deturnând esența, prin omisiune. Dar asta nu e important. Mă bucur să știu că îți e bine, chit că o faci refuzând realitatea. Ai aerul că îți trăiești viața „cu prezervativ”. Dar și asta e de bine. Și e tot ceea ce contează, la urma urmei.

              drstoica a răspuns:
              Octombrie 27, 2014 la 1:35 pm

              Eu n-aș spune aceleași lucruri despre cei care nu gândesc ca mine. Cred doar că e alegerea lor. Consider că îmi va fi… ciudat doar atunci când nu voi mai avea ce pune pe masă, când nu voi mai face ceea ce-mi place, când voi vedea în jurul meu numai constrângeri, când vor alege ceilalți pentru mine prin intermediul aplauzelor, sfaturilor, regulilor lor. Am trăit viața aia din plin, la un nivel special; pot să compar.
              Psihologia spune, neurologia confirmă foarte clar un lucru: viața e o percepție, nu o realitate. Realitatea nu o are nimeni. Doar pentru că mai mulți gândesc într-un fel nu înseamnă că e mai bine. Contează dacă acea gândire îi face fericiți sau invers.
              Despre fata din poze nu am vrut să scot în evidență cât de bun sau cât de rău e un cerșetor, ci întâmplarea amuzantă în sine. Vezi? Chestie de percepție. Tu ai fost atent la ce te interesa pe tine, concluzionând astfel încât să-ți susții convingerile inițiale, iar eu am fost atent la ce mă interesa pe mine, din exact același motiv. E simplu. 🙂

                Dan a spus:
                Octombrie 27, 2014 la 1:41 pm

                Și iarăși vin și citez, a treia oară pe ziua de azi, din maestrul Brâncuși : „Simplitatea e o complexitate rezolvată”. Cu alte cuvinte, nimic nu vine degrevat de complicații de la mama natură. Nici măcar „simpla” percepție neurologică.

                  drstoica a răspuns:
                  Octombrie 27, 2014 la 1:49 pm

                  Da, pot fi de acord cu tine. 🙂

    zaraza26 a spus:
    Octombrie 27, 2014 la 2:05 pm

    Orice pe lumea asta are doua aspecte, unul „bun” si unul „rau”. Daca reusim sa le vedem pe amandoua… e ceva. Mai departe alegem constient ce ne dicteaza sufletul. Asa cum si tu faci, DrStoica, sunt sigura, si eu fac. Aceasta intamplare mi-ar sta pe suflet si as gasi macar pentru viitor un mod de rezolvare. Pana la urma nu conteaza ca i-ai dat un leu si nu stii ce face cu el, ci faptul ca intamplarea te-a pus pe ganduri… si poate si pe altii. Indiferent de modalitatea sub care ne vin idei, continuam sa punem bazele unei lumi in care sa se vada progresul. 🙂 Dupa atatea progrese tehnice si atatea informatii la distanta de o tasta, e momentul sa inceapa progresul spiritual.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 27, 2014 la 2:26 pm

      Fiecare ia din tot ceea ce are nevoie. Se spune că mi se întâmplă în acest moment ceea ce ar fi cel mai potrivit pentru mine în acest moment. Fraza asta poate fi doar un mod de a percepe pozitiv situația. Însă e dovedit: ceea ce mintea nu reușește să înțeleagă cu niciun chip îi provoacă daune. 🙂 Chiar și atunci când spui sincer, bătrânește: „Înseamnă că așa a fost să fie”, reprezintă o înțelegere a situației. „Înțeleg că nu e nimic de înțeles. Mergem înainte.” Este principiul cu ajutorul căruia dai voie minții să lucreze pentru tine și nu împotriva ta. O liniștești, lăsând-o să se concentreze pe ceea ce ai de făcut, nu pe ceea ce nu mai poate fi schimbat.
      Sunt foarte de acord cu tine: „Indiferent de modalitatea sub care ne vin idei, continuăm să”. Atâta vreme cât permitem ideilor să vină, fără bariera lui „așa ceva nu vreau să știu”, progresul, evoluția sunt iminente. 🙂 Și nu există evoluție fără implicare holistică: minte, trup, suflet. Nu are legătură cu instituția bisericii.

        zaraza26 a spus:
        Octombrie 27, 2014 la 2:40 pm

        Cred ca ne intelegem dincolo de cuvinte, avem aceeasi „imagine” a realitatii.
        Eu, cand zic „asa trebuia sa fie” inteleg ca 1. prezentul e asa ca urmare a actiunilor anterioare. 2. nu se mai poate schimba, deci accept. 3. exista un plan universal al creatiei.
        Tu scrii multe articole si nu as reusi sa ma concentrez pe ce e important, asa ca aleg sa citesc articolele dupa… titlu. 🙂

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 27, 2014 la 2:46 pm

          Punctele 1. 2. 3. Subscriu. 🙂

    Mala a spus:
    Octombrie 27, 2014 la 2:28 pm

    Citeodata acceptam sa fim mintiti daca se face la maniera a mai frumoasa, nu ???? In alta ordine de idei, ma bucura materialul asta pentru ca in el regasesc ceva din spiritul blogului tau…ca sa nu mai vorbesc de forumul incins pe marginea temelor dezbatute! O savoare! Iar cu Hipertensivu’ de Dan nu poti avea decit discutii frumoase din toate, dar absolut toate punctele de vedere… 😀

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 27, 2014 la 2:38 pm

      Da, ai dreptate, uneori ne place să fim mințiți, da’ frumos. 🙂 Iar fata asta vorbea nu doar slugarnic, așa ca un cerșetor pe stradă, ci îngrijit, frumos indiferent de subiectul abordat. După cum spuneam, se ținea după noi, fericită că e băgată în seamă.
      Mulțumesc de cuvintele gigea! 🙂
      La Dan apreciez foarte tare asertivitatea! Mulți avem bun simț, dar puțini suntem dispuși să ni-l facem prezent în conversații lungi cu oameni care împărtășesc alte păreri decât ale noastre. Majoritatea pune imediat etichete, refuzând dialogul. Dacă nu ești de acord cu ei, ești prost.
      Și tu, și Dan, și alte persoane cu care intru în contact pe net îmi întăresc convingerea că atragi ceea ce ești, ceea ce manifești, ceea ce exprimi. Și nu pot decât să mă bucur pentru mine. 🙂

        Mala a spus:
        Octombrie 27, 2014 la 2:49 pm

        Dupa ce citesc articolele tale(si nu numai) mi se intimpla unul din doua lucruri: ori sa am cuvintele la purtator si atunci reusesc sa transmit ceea ce vreau … sau nu, pur si simplu sa nu stiu ce sa spun chiar daca am inteles despre ce vorbeste autorul in materialele lui. Imi marchez trecerea printr-un like si … cam atit.
        Si da, exista o empatie a scrisului. Se vede, se simte.
        Oricum, eu iti multumesc pentru multele invatate(si neinvatate) de la tine Doc, pina acum.

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 28, 2014 la 11:17 am

          Mala, mă simt măgulit. 🙂 Firește că e o plăcere să constat cât de bine rezonăm, iar ceea ce postez pe aici mă ajută pe mine exact așa cum te ajută și pe tine, cum îi ajută și pe alții. În mod inconștient, facem lucruri care considerăm în viață că ne ajută în primul rând pe noi înșine, e o lege psihică. Important este către ce duce acest ajutor: către ceva mai bun sau invers? Atâta vreme cât ne simțim mai bine cu noi înșine, cât mai declanșăm niște „aha”-uri scurte, cât acceptăm schimbări mai mari sau mai mici, cât experimentăm cu folos, nu poate fi decât bine. A refuza experimentele, înțelegerea și acceptarea ne blochează. Știm că suntem blocați, dar nu vrem să vedem de ce. Nu facem schimbări uriașe de azi pe mâine. Dar schimbările uriașe se fac cu pași mici, zi de zi. Știi cum e: cine nu cunoaște decât albul, va spune că negrul e urât și invers. Când ajungi să cunoști și albul și negrul, știi exact cum alegi, cum combini, fără să le mai spui altora că una dintre culori e greșită doar pentru că tu nu o cunoști și decizi că nu-ți place. 🙂
          Mulțumesc foarte mult!

    Poteci de dor a spus:
    Octombrie 28, 2014 la 12:50 pm

    Eu, în astfel de cazuri, cumpăr pufuleții. două pungi. Dacă sunt lângă gogoșerie și îmi cer bani de ceva de mâncare, le cumpăr gogoși. Dar bani nu mai dau…..

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 28, 2014 la 1:05 pm

      Așa e, și eu prefer genul ăsta de ajutor. Doar că mai înțeleg și că nu poate nimeni trăi doar cu gogoși și oricare dintre noi își mai cheltuie banii și pe „prostii”. De ce ar fi ei altfel decât noi, cei „normali”? 🙂

        Poteci de dor a spus:
        Octombrie 28, 2014 la 1:15 pm

        De acord. Dar dacă ceri bani de pâine și eu îți iau pâine și apoi tu o arunci, deja umbli la sentiment și mă supăr. Eu știu că dacă mi-ar cere bani de țigări, nu le-aș lua țigări. Și ei știu asta și procedează în consecință 😀

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 28, 2014 la 1:31 pm

          Iată, tocmai de-aia cer respectivii „de pâine”. 🙂
          Eu îmi spun mereu că atât pot, știu și înțeleg ei în momentul respectiv. E lecția lor. A mea e să înțeleg cu adevărat acțiunea de a dărui NEcondiționat. „Îți dau doar dacă.” Din clipa în care i-am dat, îmi iau gândul de la ce ar putea face cu darul meu. Fiindcă chiar nu mai e treaba mea.
          Întrebare: de ce dăruiești ceea ce dăruiești unui cerșetor? (mi-o pun și mie ca să-mi amintesc și să mă îndrept cât mai des pe o cale mental-emoțională potrivită, care-mi face bine în mod necondiționat, nu doar dacă respectivul face ceea ce aștept eu de la el să facă.)

            Poteci de dor a spus:
            Octombrie 28, 2014 la 1:38 pm

            Nu rezist copiilor și bătrânilor. Când un copil cere un leu de pâine, îl iau de mână, intru în magazin și îi cumpăr pâine, salam și brânză. Când un bărbat îmi cere un leu de pâine și el duhnește a băutură și are și sticla de bere în mână, merg mai departe. Când o femeie cu copil după ea cere un leu de ceva la ăsta micu și ea e cu țigara în mână, iau un corn sau ceva pentru copil. nu știu ce mecanisme se activează, nu am analizat deși ar fi interesant….

              drstoica a răspuns:
              Octombrie 28, 2014 la 1:50 pm

              Dar nu mi-ai răspuns la întrebare. 🙂

                Poteci de dor a spus:
                Octombrie 28, 2014 la 1:53 pm

                Nu știu nici eu de ce. aș vrea să înțeleg…

                  drstoica a răspuns:
                  Octombrie 28, 2014 la 2:03 pm

                  Într-un moment de relaxare cu tine însăți, când mintea conștientă va coborâ ușor bariera factorului critic, analitic, mintea subconștientă va începe să-ți dea răspunsuri. Multe, nu unul.

              zaraza26 a spus:
              Octombrie 28, 2014 la 2:24 pm

              🙂 Aici devin vizibile convingerile noastre intime, care ne dicteaza comportamentul prin mecanisme discrete. Sunt convingeri mai de suprafata si convingeri de baza. De exemplu (e doar un exemplu, nu stiu adevarul), esti convinsa ca nu e nevoie sa alimentam nevoia cersetorilor de a cersi, dar cedezi cand e vorba de copii, pentru ca esti aproape convinsa ca ei sunt nevinovati.

                drstoica a răspuns:
                Octombrie 28, 2014 la 2:39 pm

                Nu funcționează dacă-i dai propriile tale răspunsuri. 🙂 Știu că e tentant și pare de ajutor, dar cel mai indicat este ca ea însăși să-și pună acea întrebare de câte ori o fi nevoie și să-și tot răspundă. Inițial îi va răspunde mintea conștientă, în mod logic, rațional. Iar atunci când, repede, va fi epuizat răspunsurile „acceptabile”, mintea subconștientă va veni cu răspunsuri dintre cele mai profunde, mai interesante, mai utile, chiar dacă, uneori, s-ar putea ca acele răspunsuri să nu ne fie tocmai pe plac. 🙂

    dana alexandru a spus:
    Octombrie 28, 2014 la 7:45 pm

    …..la mine lucrurile stau simplu in cazurile astea:cand dau un leu/euro chiar nu ma gandesc ce va face cu el.Pur si simplu ma bucur ca am putut sa l ofer,imi da o stare de bine.Ma face sa ma gandesc ca orice mi se intampla in viata in mom acela,sunt totusi o norocoasa si trebuie sa fiu recunoscatoare ptr ce am.De aceea ma opresc in a i judeca pe acesti oameni ,mi se par destul de loviti de soarta/de viata.E alegerea mea sa le dau,e alegerea lor cum il cheltuie.Indiferent ce si cumpara ,fapta mea buna ramane aceeasi.Mi s a intamplat sa ma intalnesc in magazine si sa i vad cumparandu si tigari/bautura.Stii ce am facut??Le am mai dat un leu si i am rugat sa si ia si o paine.Dar nu m am uitat…prefer sa cred ca au facut o.Imi tot spun ca dincolo de starea/aspectul si viciile lor,sunt niste suflete.Ca mine,ca tine….

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 28, 2014 la 8:21 pm

      O, da! Cam așa înțeleg și eu actul de a dărui. Nu spun că nu mă mai duc cu gândul aiurea, dar exersez această atitudine și-mi este chiar foarte bine. Facem ceea ce facem pentru ceilalți, dar o facem în primul rând pentru NOI înșine. Și la fel de norocos și recunoscător mă simt și eu. La urma urmelor, care-i scopul vieții: să te simți bine, nu? Restul sunt pretexte. 🙂

    dana alexandru a spus:
    Octombrie 28, 2014 la 8:36 pm

    …ca sa „ne radem” putin, 🙂 sa ti spun o vorba a mamei vizavi de mine di sub de mai sus:cica ma imbat mereu cu apa rece…din jumatatea aia plina a paharului pe care prefer sa o vad.:)) Cam are dreptate:si acum cand am citit articolul,primul gand a fost:dincolo de gestul sau,uite si un om cu retard are instinctul ala de supravietuire,se poate descurca sa faca rost de un leu.Si o face chiar frumos,aproape inocent.Nu vb urat,nu fura.Nu stiu,am zambit la postare,dar,sincer,au cazut si vreo doua lacrimi.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 28, 2014 la 9:13 pm

      Recunosc că eu am postat asta pentru aspectul amuzant al întâmplării. Și chiar mi-e simpatică fata asta, așa cum e ea, așa cum cerșește. Eu nu vreau să trăiască după regulile mele. Mă bucur când putem face schimb de zâmbete, de gânduri bune. De ce să văd în orice om, în orice întâmplare un iad, o parte găunoasă, o latură care „trebuie” judecată pentru că așa zice societatea? 🙂 Cine judecă fără să aprecieze înseamnă că nu se privește niciodată în oglindă. Dacă s-ar privi, s-ar mai calma. 🙂

      zaraza26 a spus:
      Octombrie 29, 2014 la 8:59 am

      Simpatica vorba a mamei tale! 🙂 Eu cred ca in partea goala a paharului e un gaz ilariant, dar cine sa il respire? Multi fug de el. Eu nu! 🙄
      (am scris „simpatica” inainte sa citesc ce a scris DrStoica. si las asa.)

    incredibleyoung a spus:
    Octombrie 29, 2014 la 10:52 am

    Din punctul meu de vedere ai dreptate.:) I-ai dat ca ai vrut, nu te-a obligat nimeni…asa ca nimeni nu o poate obliga sa faca ceva anume cu banii aia.Cum nimeni nu trebuie fortat sa spuna adevarul.Cand fortam orice…suntem posesivi…asa cred. Intr-o zi am pierdut 2 lei,nu e mare lucru si cand incepeam sa ma oftic, cum faceam inainte, m-am gandit ca cineva se va bucura gasindu-i, de ce nu? Si m-am simtit bine. Viata e superba prin surprizele ei…nu poate fi controlata.Frumos articol, ca de obicei.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 29, 2014 la 11:17 am

      Cineva, odată, mi-a povestit că a dat de pomană o haină groasă unui „amărât”, fiindcă îl vedea suferind de frig în ziua aia. Își dăduse chiar haina de pe el, astfel încât, când a ajuns acasă, soția l-a întrebat dojenitoare: „Hai, măi, cum ai putut da haina de pe tine unui om care-și bea banii și cine știe cum va păstra el haina aia?!?”. Câteva zile mai târziu, dăruitorul l-a întâlnit din nou pe „amărât”. Îngheța de frig, fără să mai aibă haina primită. La întrebarea: „Ce ai făcut cu haina?”, a răspuns sincer: „Am vândut-o pe un preț foarte mic”. În primă fază, cel care i-o dăruise s-a enervat și a plecat. Apoi… și-a dat seama că haina lui a ajuns, în sfârșit, la cel care avea nevoie de ea.
      E întâmplare 100% adevărată. Chiar am s-o repovestesc într-un articol separat, fiindcă pe mine, unul, m-a impresionat foarte tare.

        zaraza26 a spus:
        Octombrie 29, 2014 la 3:35 pm

        Asa e, sa nu ne pripim sa emitem judecati, realitatea e mult mai bogata in nuante. 🙂

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 29, 2014 la 8:20 pm

          De acord. 🙂

    Romana a spus:
    Noiembrie 1, 2014 la 3:36 am

    Io am o teorie despre toate aceste acte de facere de bine. 🙂

    O facem din interes. Ca sa nu zic din egoism. O facem ca sa ne simtim bine noi insine. Ca uite am dat si eu un leu pentru ateneu (or i-am cumparat pufuleti, or l-am invatat sa pescuiasca…etc) si acuma ca mi-am facut datoria pot sa fiu mandru. Pot dormi mai linistit. 🙂

    Fara modestie, tin sa subliniez ca si eu i-as fi dat leul. Si cu alte ocazii si eu cumpar sau le dau bani. Sau…chiar si refuz sa-i ajut cateodata. 😛

    Cel mai greu e sa nu-l judeci pe ala care cere. Tu alegi doar: sa-i dai sau sa nu-i dai.

      drstoica a răspuns:
      Noiembrie 1, 2014 la 8:19 pm

      Rezonez cu tine. Oferim altora pentru noi înșine. Mintea omului nu face absolut nimic dacă nu are în primul rând un beneficiu personal. Când devenim conștienți cum stau lucrurile, începem să ne bucurăm fără a mai condiționa situația în vreun fel. Îi dau, mă bucur și rămân cu această bucurie, nu încerc să storc de la respectivul cât mai multe avantaje pe care nici măcar nu vreau să le recunosc în mod conștient.
      Când te obișnuiești așa, multe alte aspecte ale vieții se schimbă în mod inconștient.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s