UPDATE – Test Abigail

Am observat că mulți au vizualizat postarea cu testul, dar puțini s-au încumetat să și lase un clasament al vinovăției în comentariu. E, probabil, teama de a nu greși. Dar, repet: NU există răspuns corect și răspuns greșit la acest test! Nu suntem la școală. Suntem în viață. Fiecare om întocmește o ordine a vinovaților în funcție de propria poveste personală, de propria realitate, care e UNICĂ. Suntem de acord unii cu ceilalți doar în baza unor convenții sociale educate. Pentru că fiecare are opinia lui. Iar într-o situație de genul celei de față, oamenii nu exprimă altceva decât dorința de a ajuta în vreun fel când li se cere părerea. Suntem de diferite vârste. Avem o experiență de viață mai mare sau mai mică. Ne-am pus la încercare înțelepciunea, nu?

Și totuși, de ce răspunsurile la test nu seamănă? Pentru că, așa cum ziceam, fiecare dintre noi are propria sa realitate, propriul sistem de valori. Și dă astfel propria mână de ajutor când i se cere.

Ok. Să presupunem că vreau să fac eu însumi clasamentul vinovaților, pornind de la cel mai cel dintre cei 5.

În text, mi se dau, în general, niște judecăți de realitate, informații necatalogate, date despre situație, mai puțin despre personaje. Și totuși vreau să analizez corect.

În primul rând, dacă eram Abigail, oare ce vroiam? Chiar să mi se spună ce să fac ori să iau singură o decizie, fiindcă am împlinit de mult 23 de ani?

Apoi, oare EU, drstoica, ce i-aș fi răspuns lui Abigail, o persoană adultă, dacă îmi punea aceeași întrebare ca și celorlalți??? Aveam o soluție clară? Mai bună decât a lor? Am aflat că nu există o alta decât cea dată de Flynn. Deci…

De i-aș fi spus: „Arde-te cu marinarul și salvează-l pe David”, ajungea la el și începea să plângă: „Mi-a zis doctoru’ că pot să mă tăvălesc puțin cu ăla ca să te salvez pe tine de la moarte. Dacă mă părăsești, înseamnă că doctoru’ mi-a distrus viața. Dacă nu mă părăsești, ești atât de ofticat, încât te rog, nu te duce să-l împuști pe Stoica!”. 🙂

De-i ziceam: „Nu pune boticul la prostia marinarului”, David murea, iar Abigail gândea toată viața: „Doctoru’ m-a învățat. Fiindcă eu îl salvam pe David chiar dacă mă părăsea. Nu-mi păsa.”

Right? E o analiză făcută simplu, strict pe baza detaliilor primite din poveste. FĂRĂ presupuneri. Sunt inutile.

Acum, să luăm pe rând personajele.

Sir Thompson. I-a spus fetei că ea este cea mai în măsură să ia decizia corectă. Seamănă cu Iisus. Și cu Budha. Și cu ce zicea Gandhi la un moment dat. Nimeni nu știe mai bine decât tine ce e cel mai bine pentru tine. Chiar și când ai doar 23 de ani. E greu, dar… dacă trebuie, încerci. Adică… pare Sir T. cel mai înțelept de acolo? Că doar nu voia să-i facă rău fetei. O cunoștea de mică și ținea la ea.

Scrie undeva în poveste că fata a suferit de n-a mai putut în urma întâmplărilor? Nu prea. S-a căsătorit imediat cu Jonathan. De unde știm că a făcut-o de durere, din obligație, de nevoie?… Nu avem deloc informații despre starea ulterioară a domnișoarei.

Flynn? Nu cumva se manifestă ca un șantajist, deși e în joc viața unui om? Adică îl lăsa pe-ăla să moară dacă Abigail nu…..? Un fel de ucigaș indirect? Legea l-ar pedepsi…

O vină poate purta fiecare dintre cei 5. Ideea e cum procedez în mod cotidian să trec mai ușor, mai eficient, mai curat peste vină și peste vinovăție.  A mea și a celorlalți.

Psiho-neurologia spune că, pentru o viață cât mai liniștită, bazată pe propriile decizii, lipsită de atașamente, de durerea insuportabilă a despărțirilor și a pierderilor de orice fel, care par sfârșitul lumii, ca să fiu gata să pun mereu degetul pe fericire, pe starea de bine, pe comunicare corectă, cumva cel mai potrivit clasament este următorul:

1.Flynn – cel mai vinovat

2.David

3.Abigail

4.Jonathan

5.Sir Thompson.

S-a constatat că oamenii care au alcătuit astfel clasamentul trec mai blând prin viața de zi cu zi. Judecă și critică mai puțin pe cei din jur, dar și pe ei înșiși; sunt mai calmi și mai înțelegători. Au o mai mare putere de a ierta și aplanează conflictele fără să simtă nevoia de a pedepsi neapărat pe cineva. Se concentrează pe soluție și nu pe problemă. Când pun atenția pe problemă, risc să o întăresc, să o amplific, să-mi sporesc durerea.

Însă, reiau: TOATĂ LUMEA face un astfel de clasament cu cele mai bune intenții. Atunci, care-ar fi concluzia? Că în fiecare zi mai avem câte ceva de învățat. Că, oricât ar părea de greu, merită să facem eforturi pentru a diminua factorul critic din mintea conștientă, egoul, dorința de control asupra celorlalți, nevoia de a pedepsi, de a ne autopedepsi, sporind autocontrolul și puterea controlată. E, într-adevăr, o mare putere să ierți, să taci, să zâmbești în situații limită.

Prin urmare, vă doresc o viață plină de armonie! Sunt sigur că o vreți, că o puteți avea, că o meritați! Sunt SIGUR, nu glumesc!