farșit de s’tamâna guzel aveam, bre! :)

Muftiul Yusuf Muurat – liderul musulmanilor din România – vorbește despre conviețuire, comunicare interumană, relaționare româno-turco-tătară / creștino-musulmană. Omul e anormal într-o lume atât de normală. Dar gândește natural, așa cum s-a născut, limpede, fără diverse complexe și prejudecăți învățate. Nu-i trec prin cap nici atentatele contemporane, nici războaiele dintre Mihai Viteazul și Sinan Pașa, nici vreo revendicare, vreo supărare, conflict interetnic… Te și miri de unde atâta toleranță și recunoștință în anul 2013. Cu zâmbetul pe buze.

Astăzi, 2 august, exemplul meu de om este Yusuf Muurat din Constanța.

„E bine, trăim cu românii, printre ei, la fel ca ei. În 1869, primar al Medgidiei era tătarul Kemal Agi Amet. El a mers la Take Ionescu, care era atunci ministrul Culturii, și a cerut bani pentru construirea unei biserici ortodoxe, a românilor. Acum, în Dobrogea, majoritatea primarilor sunt români, ortodocși. Și ei ne sprijină acum construirea de moschei, de geamii”, spune muftiul.

Cronicarii vremurilor de altădată au lăsat scris dialogul absolut savuros dintre primarul tătar Kemal Agi Amet și ministrul român Take Ionescu (pe numele adevărat Dumitru Ionescu), referitor la ceea ce spunea Yusuf Muurat, redat mai nou într-o monografie a Aureliei și a lui Ștefan Lăpușan:

„Domn menistră, la mine primar Medgidia este. Acolo ai început biserica pentru creştini, ai făcut temelia, ama parai e pusin şi nu putem merge mai departe! Treba dau ajutor ispraim a la biserica!“ Take Ionescu încearcă să-i explice că nu sunt bani, dar Kemal intervine: „La mine tatar şi musulman este, la tine ruman şi cristian este. La mine vrei facem biserica Medgidia, la tine nu vrei? Ruşine, bre, aman, aman!“ 🙂

Nu, nu vreau comentarii critice la adresa celor din zilele noastre, oricare ar fi ei. Nici analize social-conflictuale. Nu mă situez de partea niciunora. Am vrut doar să-mi mai arăt o dată mie și celor ce trec pe-aici că se poate. Că e mai natural așa decât normalul instaurat de societate. Bravo, bre!

Mi-am adus aminte. Prin vara lui ’95 aveam o prietenă tătăroaică, din Constanța. Filiz. Ah, ce parteneriat româno-tătar mai închegasem din toate punctele de vedere! Cu scântei, ca la Călugăreni! 🙂

(aici am citit interviul cu omul.)