Vise, visuri și visare lucidă (1)

Visele reprezintă, de când lumea, un prilej de aprinse dezbateri și interpretări din toate perspectivele, spirituale ori științifice. Freud le dădea o importanță aproape exagerată, în condițiile în care (zicea el) toate problemele omului de la vârsta maturității au o bază sexual-infantilă. Nu-l contrazic, dar nici nu-l cred întru totul; eu am descoperit și altceva. Jung l-a combătut destul de înțelept, vorbind despre inconștientul colectiv, din care vine toată informația pe care o putem accesa, și despre sincronicitate – legătura acauzală dintre toate micile și marile evenimente din viețile noastre. De remarcat că acea carte despre sincronicitate, Jung a scris-o împreună cu un laureat austriac al premiului Nobel pentru fizică (Wolfgang Pauli).

Însă interpretarea viselor a devenit în ultimii ani un sport internațional. 🙂 Cineva mă întreba la un moment dat: „Ce zici, cartea asta, scrisă de X, e bună în ceea ce privește semnificația viselor?”. Da, e foarte bună! Pentru cine a scris-o. Dacă vrei să ai un dicționar corect al mesajelor date de visele nocturne, fă-ți-l singur! Numai tu poți stabili cu destulă exactitate ce înseamnă când visezi anumite lucruri. Ții o agendă lângă pat, te trezești și notezi imediat ce ai visat. Apoi, din repetitivitate și din urmările în lumea fizică a acelor vise (simboluri), vei deduce ce reprezintă ele în viața ta atunci când apar.

Dar visele nu sunt doar mesaje precognitive. Ele pot reprezenta foarte bine niște reziduuri mentale sau niște procese cerebrale de reechilibrare a activității creierului. Se spune că atunci când ziua ți se întâmplă ceva foarte grav, solicitant, agresiv, noaptea creierul îți va da niște imagini contrare. Dar nu e regulă. Nimic nu e regulă în ceea ce privește mintea omului. 🙂

Fizicienii cuantici, spiritualiștii și chiar neurologii vorbesc despre vise inclusiv ca despre niște lumi, dimensiuni paralele, în care fiecare dintre noi are corespondent. Experiențele ecsomatice (extracorporalizarea) pot fi confundate cu astfel de călătorii în alte lumi la fel de reale precum cea consensuală, căreia noi îi spunem „lume fizică, materială”. Doar că fizica cuantică, analiza tranzacțională și filosofiile spirituale spun că până și această lume fizică e o proiecție a minții umane. Că singura lume care există este cea energetică subtilă, viața aceea a „sufletului” care nu se termină niciodată, indiferent la care religie ne raportăm: creștinii zic că există viață după moarte, buddhiștii cred că sufletul se întoarce în realitatea fizică pentru noi experiențe, hindușii la fel… Cert este că nicio filosofie spirituală nu spune că omul moare pe deplin, că sufletul are un sfârșit. Și ce-ar fi să aibă dreptate? Sincer? Eu cred foarte tare lucrul ăsta. Nu mă costă nimic să-l cred, nu-mi distruge viața în niciun fel. Știi, se spune că dacă tu crezi că Dumnezeu există, iar Dumnezeu nu există, n-ai pierdut nimic. Dar dacă tu nu crezi că Dumnezeu există , iar Dumnezeu există, ai pierdut tot. E chestie de alegere. La fel ca întreaga noastră viață. E inutil să mă străduiesc să conving pe cineva de ceva. S-ar putea să nu-mi fac bine nici mie și nici celuilalt. Așa că, mai bine, îi arăt ce alegeri ar putea face; eu îi povestesc, iar el decide singur dacă merită sau nu să aprofundeze, să experimenteze personal. Testul Abigail, remember? Aici și aici.

Unii oameni vorbesc despre Dumnezeu ca despre un bătrân cu barbă albă, care locuiește undeva foarte sus și, dacă ar vrea, ar putea să treacă pe la noi, la un pahar de vin. 🙂 Alții pun semnul egal între Dumnezeu și Universul inteligent. Fiindcă trăim într-un Univers energetic infinit mai inteligent decât ne putem imagina noi toți. Dar nu ăsta era subiectul postării. 🙂

Revin la vise. Pe vremea lui Freud, dacă visai color, era un semn clar de schizofrenie. 🙂 Toată lumea visa alb-negru. Și au apărut cinematograful și televizorul color care au schimbat radical situația. Eu, unul, nici nu cred că știu cum e să visezi alb-negru, n-am prea avut experiența asta sau nu-mi amintesc. Însă persoanele mai în vârstă, care au apucat ani mulți de redare video a imaginilor exclusiv alb-negru, încă visează în doar două culori. În anii ’60, 83% din populație așa visa. Acum, cei ce au trecut de 55 de ani, încă mai visează alb-negru în proporție de 20%.

Pe de altă parte, contează și sunetele, muzica pe care o auzi atunci când dormi (adormi). Contează și poziția corporală din timpul somnului. S-a constatat (statistic) că, dormind pe burtă, e mult mai probabil să ai vise erotice. 🙂 Mie îmi place să dorm cu fața în jos dinainte să aflu chestia asta. Ia să vedem, cui îi mai place să doarmă cu fața în jos? 🙂 Mirosurile, de asemenea, pot decide ceea ce visezi atunci când dormi.

Sunt mulți factori care influențează în mod serios modul de a visa, visele în sine și semnificația lor.

Experiențele extracorporale nu reprezintă niște vise. Anthony Peake e un sceptic dedicat științelor cât mai exacte, colaborând cu medici, neurologi, psihiatri, fizicieni și biochimiști, dar și cu persoane care studiază îndeaproape posibilitatea ca mintea să nu fie creată de creier, în creier, ci să existe independent de acesta, continuând să „trăiască” chiar și după moartea trupului.

Cei care au avut reale experiențe extracorporale au fost perfect conștienți de starea lor conștientă, de ecsomatizare fără să părăsească lumea consensuală, lumea cu care intrau în contact zi de zi. În schimb, călătoria astrală, vederea la distanță, premonițiile reprezintă alt tip de fenomene. Ceea ce reiese de aici este faptul că o experiență extracorporală pare la fel de reală ca și una fizică, are niște rezultate concrete, aduce informații obiective, palbabile ulterior și în viața fizică.

Continuăm.