Tu de ce bloggaresti?

Sunt perioade cand as scrie incontinuu pe-aici. Orice. Despre mine, despre altii, despre filme, despre nimic… Parca vorbesc asa cu mine insumi; de mic imi place sa tot vorbesc cu inca vreo doi Catalini din mine. (Pe-atunci nu era doctor niciunul dintre noi.) Unul incearca sa ia o hotarare, altul ne duce pe-astialalti doi la pierzanie, al treilea rade de noi… Ma rog, chestii de-astea ca intre frati siamezi. 🙂

Treceam pe-aici si-am vazut pusa o intrebare mai profunda decat vreau eu sa recunosc in clipa asta: „De ce bloggerim?”. Normal ca am stat si eu vreo cateva minute in loc ca sa cuget. Eu bloggaresc? Da, cam asa se cheama bataia cu vorbe, ca si cand ar fi perne, pe site-ul asta, nu?

Si am un scop? Nu. Evadez putin din cotidian. Cunosc lume si asta imi place la nebunie. Imi dau cu parerea, ma amuz, imi vars niste nervi, ma dau citit, bat apropouri, imi aduc aminte, exersez niste sentimente…

Si ce fel de blog ar fi asta pe care scriu? Nu stiu… Personal? Cre’ ca personal, fara nicio directie. E singurul loc in care pot sa nu am nicio directie. Ba va intoxic cu vorbe despre filme, ba va povestesc despre Moromete, iar voi nu puteti crede nici in ruptul capului ca omul e real, ba vorbesc despre radio… ah, ce dor mi s-a facut de el! Ba imi vine sa urlu si o fac aici ca pe camp… Mai postez si cate o poza sa vad daca doar mie imi place sau, slava Domnului, nu-s chiar atat de nebun pe cat imi inchipui cateodata… 🙂

Stiu pe cineva care are vreo 4-5 bloguri. Da’ parca pot sa bag mana-n foc ca sunt doar atatea? 🙂 Unul e de serviciu, al doilea e de maxima defulare sub protectia anonimatului, pe altul e femeie, un fel de scriitoare (maine, poimaine il vad operat inaintea lu’ Naomi), pe al patrulea e el insusi, iar pe ultimul, omul isi etaleaza pasiunile care nu-s deloc putine. Si le ataleaza cu atata daruire ca ma si enerveaza, nu poti sa-i dai un sfat, sa ai o alta parere decat a lui!… 🙂

Uneori imi vine sa matur blogul asta, sa-l sterg cu buretele, sa revin la traiul in carne si oase, ma satur crunt de virtual.

Alteori ma intreb direct: bai, da’ ce s-ar intampla, oare, daca de maine n-as mai avea blog si nici n-as mai putea sa-mi fac unul? Daca de poimaine se inchide nenorocitul ala de facebook care-mi mananca zilele? Daca de raspoimaine dispare internetul. Ooo, atunci… eu stiu sigur ca m-as imbolnavi. Serios! Si sa-mi ia cineva si calculatorul. As intra in sevraj. 🙂

Cred ca 90% din viata mea inseamna calculator… sau depinde de el. Restul sunt pretexte. Sau, vorba lu’ Nae, restul e tacere.

Iubesc oamenii. Mult! Si vreau ca pana la sfarsitul vietii sa-i cunosc pe toti. Daca s-o putea.