Cățeluș cu părul creț

Publicat pe Actualizat pe

catelusCu postarea de aici, mraconia mi-a amintit de folclorul românesc și de importanța lui în programarea mentală a oamenilor care se nasc și cresc în acest spațiu social-geografic. E vorba de cultura populară care setează foarte profund niște lucruri, iar apoi, de-a lungul vieții, ne întrebăm de ce ni se tot întâmplă aia sau ailaltă, de ce ne doare atât, de ce mereu noi, românii…? Nu, nu suntem deloc mai proști sau mai răi decât alții. Deloc! E nevoie doar să dăm restart unei culturi populare pe alocuri dăunătoare.

Care e prima poezie pe care o învață, cu drag și mare succes la public, orice românaș în viața lui? 🙂 „Cățeluș cu părul creț… FURĂ rața din coteț.” Și lumea râde, îl aplaudă pe copil când recită, iar copilul, mândru, înțelege că mesajul e foarte ok, îi dă înainte. El încă nu știe ce-i aia furăciune. Apoi, i se tot spune că nu e bine să fure. Dar lumea îl încurajează să recite în continuare poezia-minune. „Și ce dacă fură câteodată?! Nu vezi că lumea râde? Înseamnă că poți fura și în mod simpatic, avem și situații în care treaba asta e permisă.” Într-o așa direcție gândește o minte de copil mic, o poate confirma orice psiholog.

„Și se jură că nu fură…” După ce că fură, cățelușul mai și minte că n-o face. „Deci, iată, își spune copilul, există și momente când e bine să minți.”

„…Și l-am prins cu rața-n gură” În concluzie, mai e și fraier cățelușul ăsta hoț și mincinos. „Ia, mami, ia mai spune tu o dată poezia și lu’ nenea, că nenea de-abia a venit și nu te-a auzit!” intervine mama super amuzată și încântată de cât de multe a reușit să învețe „ăsta micu” în ultimele zile. Și-l mai aplaudă cineva, pentru a suta oară… 🙂

Din păcate, asta este educația social-familială tradițională la români. Când vom schimba ceva începând de acolo, de la cea mai fragedă vârstă a copiilor noștri, când vom înțelege că o astfel de poezioară creează programe fantastic de distructive în mintea, ca un burete de informații și sugestii, a unui omuleț de câțiva anișori, se va simți schimbarea în bine la nivelul întregii societăți. În urma unor studii făcute pe mai multe națiuni europene, a mai reieșit o dată de unde așa mare diferență între „ei” și „noi”. Nimeni nu mai pornește în viață cu astfel de mici învățături „inocente”… Poate părea o exagerare, dar psihanaliștii, psiho-sociologii spun că nu e. Să nu mai vorbim de basmele populare pe care copilul le aude ulterior… 🙂

14 gânduri despre „Cățeluș cu părul creț

    july a spus:
    ianuarie 31, 2014 la 12:11 pm

    Baietii invata poezia Catelus cu parul cret, fetitele,, Pisicuta, pis, pis, pis, te-am visat azi noapte-n vis ” 😆

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 31, 2014 la 12:31 pm

      Unele fetițe. 🙂 Că, în general, copiii învață despre cățeluș. 🙂
      Cea cu pisicuța e altceva. Mai bine ar învăța-o și băieții tot pe-aia. 🙂

    OrhiKamyDeea a spus:
    ianuarie 31, 2014 la 12:43 pm

    Alte fetite invata: Eu sunt micutul fluturas ….
    Dar nu m-am gandit la mesajul subliminal cuprins intre versuri 😀
    M-am bucurt doar ca pronunta corect cuvintele si a memorat-o repede.

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 31, 2014 la 1:21 pm

      Pentru un copil foarte mic, totul constituie un mesaj foarte puternic. Cu atât mai mult metaforele (basmele, poezioarele, pildele, legendele…). Pentru că metaforele includ eroi. La vârste fragede, erou poate deveni ORICINE care: învinge, are tot ce-i trebuie, face ce vrea, e aplaudat, e puternic, e admirat… Fiindcă, nu-i așa, asta le cerem copiilor în viață: să învingă, să devină, să primească aplauze, funcții, admirație, putere, bani…
      De aceea, merită să ne asigurăm că, pe cât posibil, metaforele pe care le învață sunt cu adevărat pozitive, frumoase, integre din cam toate punctele de vedere. 🙂

        OrhiKamyDeea a spus:
        ianuarie 31, 2014 la 1:27 pm

        Pot sa nu iau in serios articolul tau? 😀
        Si eu, si tu, si multi dintre noi, in copilarie am invatat ,,Catelus cu parul cret,, si am invatat ca trebuie sa ne fie frica de caine pentru ca ar putea sa ne muste cu furisul 😉

          drstoica a răspuns:
          ianuarie 31, 2014 la 1:44 pm

          Să ne fie frică de câine am învățat datorită altor povești, la fel de „utile” ca și poezioara asta. 🙂
          Poți să iei cum vrei articolul meu; el nu e altceva decât un text, o părere, un studiu. Nu e ceva cu valoare de adevăr absolut. Nu înseamnă că se imprimă același lucru în mintea fiecărui omuleț care învață poezioara în discuție. Dar știi cum e: oare mă îmbolnăvesc dacă beau apă din baltă? Poate da, poate nu… 🙂 Ce aleg?

            OrhiKamyDeea a spus:
            ianuarie 31, 2014 la 1:47 pm

            Sigur beau apa din balta! Doar pentru a demonstra ca nu ma imbolnavesc, iar de ma voi imbolnavi garantat exista si tratament 😀

              drstoica a răspuns:
              ianuarie 31, 2014 la 2:09 pm

              E alegerea ta. Nimeni nu știe mai bine decât tine ce-ți trebuie mai mult și mai mult. 🙂

    Ana a spus:
    ianuarie 31, 2014 la 9:18 pm

    OK , si daca noi , ca parinti , incercam sa ferim copiii de furaciosul catelus , de fraiera aia de Cenusareasa care-l vaneaza pe printul bogat , de lupul ala idiot care haleste bunica si nepoata si vine vanatorul si ii taie burta cu cutitul , de motanul speculant si care inseala pe altii….si cu printul ala nefericit si fetita care aprinde chibrite sa se incalzeasca :D….ce putem sa mai facem noi,ca parinti , sa ii ferim de programa scolara din gradinite , scoli , licee si asa mai departe , plus lumea inconjuratoare? 😦 😦 😦
    Ca parinte sunt deschisa catre nou , dar cand copilul iti este marginalizat in institutia de invatamant pentru opinia exprimata , cam mergi cu valul 😦

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 31, 2014 la 10:43 pm

      De-aceea oamenii sunt în majoritatea lor nefericiți: fiindcă acceptă să meargă duși de val. Eu am prieteni care-mi tot povestesc cum încearcă ei să fenteze sistemul negativist 🙂 în favoarea copiilor lor. Fac niște chestii de mă minunez și eu cum de au atâta răbdare și imaginație. Dar… ce nu faci pentru copilul tău, nu? 🙂
      Important e să pornești de la premisa că se poate și nu că ia uite câte tre’ să schimbi, de câte tre’ să-ți ferești copiii, câtă bătaie de cap pentru că. Chiar poți contracara ceea ce copilul vede, aude, învață la școală în mod conștient sau nu. Nu-l poți ține într-un glob de cristal, e foarte adevărat. Dar poți diminua serios îndoctrinarea care nu-i aduce nimic bun, în afară de acceptarea din partea celorlalți. Iar copilul va deveni capabil să se protejeze singur de reacțiile ostile, va ajunge la maturitate și muuult mai ușor decât noi va putea face schimbările necesare în viața lui pentru a fi fericit.
      Dacă persoanele care-i sunt cel mai mult în preajmă sunt ele însele, în mod constant, așa cum se așteaptă să fie copilul, copilul va filtra totul altfel, va discerne mai bine. Puterea exemplului este incredibil de mare.
      Părintele nu-și poate izola copilul, dar poate să-i arate permanent că are de ales. SĂ-I ARATE, nu să-i spună. E mare diferență. Când îi arată permanent, fără să-i atragă atenția – „tu nu vezi cum fac eu?”, înseamnă că părintele însuși e un model extraordinar, iar viața lui va fi una împlinită. Și atunci, copilul de ce nu și-ar dori să fie mereu: vesel, inspirat, înțelept, iertător, recunoscător, muncitor, cu succes personal, precum părintele lui?
      Tiparul motivațional și tiparul comportamental sunt de-o importanță fantastică în viața omului. Știi ce făceam eu (de multe ori inconștient) în perioada unor cursuri cu cel mai bun trainer pe care l-am cunoscut vreodată personal? Mă uitam nonstop să văd dacă vorbește, acționează, se comportă permanent așa cum ne predă, cum ne recomandă nouă să fim. Am fost foarte sceptic, fiindcă ne preda lucruri incredibil de frumoase, de utile, dar… nu știam dacă și atât de eficiente, dacă chiar așa ușor de implementat la o persoană ca mine sau ca oricine altcineva. Și am constatat că omul ăla nu se abate deloc de la învățătura pe care-o predă. Folosea cu mine ceea ce mă învăța pe mine să folosesc cu alții. Îmi dădeam seama de asta și mă bucuram, iar învățăturile alea toate se imprimau mai repede, mai ușor, mai profund în subconștientul meu. Mi-au devenit valori și convingeri greu de schimbat. Pentru că acum, constat în fiecare zi ce bine e să fiu așa. Constat că oamenii cu care intru în contact devin la fel. Că bunătatea, înțelepciunea, zâmbetul, iertarea, recunoștința nu costă nimic, le pot împărți, dacă le am, cu cea mai mare plăcere. Nu le am nici eu permanent 🙂 , îmi mai scapă. Dar mă corectez.
      Am participat și am asistat la procese de dezvoltare personală în cazul unor oameni și al unor copii, elevi despre care toți spuneau: sunt pierduți! Vezi? Valul de care aminteai. Și s-au făcut reale minuni. Bineînțeles că, după aceea, acei „toți” și-au schimbat părerea, iar acum, sunt mult mai mulți cei care cred că se poate decât cei care cred că nu. 🙂 Așa se schimbă lumea; nu toată odată, nu de pe-o zi pe alta; cu răbdare, cu perseverență, cu iubire. Ăsta din urmă e cuvântul magic. 🙂

        Ana a spus:
        februarie 1, 2014 la 8:37 am

        Cuvantul magic…bine spus 🙂

    ane a spus:
    februarie 1, 2014 la 2:03 pm

    Excelent articol! 🙂

    […] Din această categorie a metaforelor, a poveștilor cu mare impact asupra creierului uman face parte și cățelușul cu păr creț de care vorbeam aici. […]

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s