Dragos Stoica – Divertis, via Mondenii. Ce-o zice Bendeac?

Publicat pe Actualizat pe

Dragos Stoica a pus serios umarul la ridicarea Mondenilor. La fel de serios ca Mihai Bendeac sau ca fetele, doua la numar. Cei doi flacai, insa, s-au contrat, mai mult sau mai putin, inca de pe la-nceputul colaborarii lor. Nu faceau bine pace, ca li se urca din nou sangele la cap. Situatie destul de rara – ambii erau foarte talentati, amandoi aveau dreptate, pe undeva, in repetatele dispute. Stoica – poate prea sobru, inflexibil, pasionat de partea social-politica a divertismentului, cu unele defecte mari de care eu am auzit doar de la altii, Bendeac – expansiv, inca teribilist, putin vulgar, mai atras de parodierea pseudo-vedetelor mioritice, dornic sa fie lider unic al grupului.

Vara trecuta, la despartire. Stoica: „Am citit intr-un ziar, un articol mizerabil la adresa mea. Intentionam sa dau in judecata si ziarul respectiv, si persoana aruncatoare de opinii, dar mi-am dat seama ca le iau painea de la gura unor oameni pe care, daca nu-i va pedepsi legea, cu siguranta ii va bate Dumnezeu. In privinta relatiei de “colegialitate”, da, au fost relatii tensionate. In relatiile tensionate e ca la razboi. Nu poti sa stai ca prostul, sa fii atacat la nesfarsit cu ironii ieftine, cu ifose, cu jigniri adresate zambind, cu datul din coate pe la colturi, cu ridicatul unora in slavi si coboratul in infern al altora, totul absolut gratuit, si sa nu iei nicio masura. Ori te retragi, ori faci aliante si lupti. Eu am incercat sa supravietuiesc. Cand nu s-a mai putut, m-am dat la o parte.”

Bendeac: „De ce e mai bine fara Dragos Stoica? Pentru ca in doi ani de zile am simtit ca imbatranesc 15 si mi-au iesit peri albi. Pentru ca e homofob, rasist, negativist, violent. Pentru ca nu suporta ideea ca show-ul Mondenii este cel mai open-minded show din Romania, el numind asta “vulgaritate”. Nu suntem vinovati ca Dragos este incuiat si obtuz precum 80% din populatia Romaniei. Noi nu lor ne adresam. Noi vrem sa incurajam un mod de a gandi libertin, tolerant, tineresc si pacifist. Un mod de a gandi propriu celor care pot schimba in bine tara asta mizerabila. Pentru ca a pronuntat cu scarba “poponar” de fata cu cel mai bun prieten al nostru, care este gay. Pentru ca dimineata, in loc sa mergem cu placere la filmare, aveam impresia ca mergem la uzina. Pentru ca nu suporta personajele gen Naomi, Poponetz, Simona Sensual, Diana Munteanu, Solcanu etc, considerand ca nu au ce cauta in show. Pentru ca era o piedica uriasa in calea promovarii acestei emisiuni. Pentru ca in interviuri si aparitii in diferite emisiuni era sobru si echidistant, reprosandu-mi ca nu sunt si eu la fel. Pentru ca a facut niste crize uriase de isterie, cu urlete si tipete de fata cu oameni simpli, pe strada sau in diferite locatii, lucru care stirbeste imaginea acestui grup si care ne facea sa intram in pamant de rusine. Pentru e rau atunci cand ti se urca la cap si vrei sa fii sef cu orice pret… Pentru ca, peste toate, ANGEL POPESCU E MAI ALES UN ACTOR DAR SI UN IMITATOR MULT MAI BUN!” (bine, la Bendeac mi-am permis sa corectez eu multele greseli gramaticale, scuze.) Asa o fi?

Sunt parerile lor si, stiti cum e, fum fara foc nu iese.

Plecarea lui Dragos Stoica a taiat putin din succesul Mondenilor, a stagnat (macar un pic) ascensiunea lor fulminanta.

Bendeac s-a aratat usurat la plecarea lui Stoica din emisiune si cred ca a fost ferm convins ca dezertorul se va infunda in anonimat, va ramane definitiv prezentator la Radio Romania Actualitati, acolo unde, ce-i drept, Dragos nu exceleaza deloc. Stiu ca, la un  moment dat, i se cauta inlocuitor, dar nu intru in amanunte, ca n-am voie. 🙂

Viata a propulsat clona aproape perfecta a lui Gigi Becali catre ceva la care nu stiu daca el insusi se astepta. Dar asa se intampla cand ai talent si muncesti enorm sa ti-l exploatezi. Fiindca omul mai si scrie foarte bine. Iar Divertis este emisiunea cu cea mai mare medie de audienta tv in ultimele luni. Curios pentru Romania, intr-adevar.

Interesant de stiut ce simte acum Mihai Bendeac. Poate ne spune el pe blogul personal. 🙂

e23bb88648f2cc01e5f18b1c0c5a25ea

19 gânduri despre „Dragos Stoica – Divertis, via Mondenii. Ce-o zice Bendeac?

    Dragoş Sorin Nicula a spus:
    februarie 28, 2009 la 12:46 pm

    Stoica e foarte bun! Indiferent ce zice Bendeac, Stoica e inegalabil.

    drstoica a răspuns:
    februarie 28, 2009 la 4:33 pm

    De acord cu tine. In ce l-am vazut noi pana acum a fost de nota maxima, e clar ca ne-a amuzat din plin si ca i se simte lipsa din emisiunile Mondenilor, oricat de bun ar fi si Angel.

    bebe florea a spus:
    martie 2, 2009 la 7:29 am

    Am urmarit cu extraordinara plcere si bucurie emisiunea de aseara a grupului divertis, iar surpriza a fost uriasa cand l-am vazut pe Dl. Dragos Stoica parte bine integrata in acest grup umoristic. Imi era dor sa-l vad pe micul ecran.
    Bravo Divertis, bravo Dragos Stoica. Mult succes si inspiratie, baieti!

    tchaka a spus:
    martie 16, 2009 la 6:58 pm

    eu sunt convins ca bendeac are dreptate in tot ceea ce a spus despre dragos stoica. dragos stoica intr-adevar super talentat dar asta n-o sa ma faca sa ma uit la divertis. n-am rabdarea necesara. tot mondenii sunt cei mai tari. iar angel popescu e pur si simplu genial.

    angi a spus:
    martie 23, 2009 la 4:42 pm

    Dar de unde esti tu asa convins ca ce a spus bendeac e adevarat? bendeac, in afara de circ si sa rada de toata lumea nu prea face mare lucru. Ii place sa fie vedeta de carton. Pacat de talentul lui, dar are un caracter infect si pare si un pic turmentat psihic dupa felul cum se misca, n-are stare. Lam vazut la carcotasi, se fataie ca proasta-n caruta si se contrazice in tot ce scoate pe gura. Pe vremuri intr-o emisiune tv spunea ca e foarte bun prieten cu stoica. Bendeac a cam inceput sa ne plictiseaca cu ifosele lui si cu prezenta in toate emisiunile de la prima. mai are sa prezinte focus si meteo ca in rest a fost la toate. a ajuns mascota tv. in afara mondenilor, e varza.

    barzoi a spus:
    martie 27, 2009 la 1:48 pm

    Bravo Stoica! Bravo Divertis!

    florin a spus:
    august 25, 2009 la 6:53 pm

    Oameni precum Deagos Stoica se nasc 1 la 1000000. Bendeac este talentat dar, dupa parerea mea, este cu mult sub nivelul lui Stoica. Eu sunt unul din cei care se uitau la Mondenii in primul rand datorita lui Dragos Stoica. Dupa plecarea lui, nu am mai urmarit nimic din Mondenii.
    Ar fi placut de crezut ca se vor reuni la Antena dar este putin probabil. Problema este (se vede clar) Bendeac care se crede cel mai…..

    drstoica a răspuns:
    august 25, 2009 la 7:10 pm

    @florin: S-ar putea ca increderea asta exagerata in sine sa-l duca destul de repede in varf si sa-l faca sa uite de unde-a plecat… sau s-ar putea sa-l doboare, sa-i opreasca ascensiunea. indiferent cum s-ar comporta., Bendeac chiar este un tip foarte talentat; si scrie, ceea ce fac foarte putini in divertisment. Scrie si scrie cu mult umor.
    Iar Dragos Stoica ramane de asemenea o mare pierdere pentru Mondenii. Acum, Stoica e cel putin la fel de bine plasat (in Divertis).
    Eu zic „bravo lor!” pentru ceea ce au reusit sa faca in tv-uri. Sa vedem de-acum inainte. Dispare sau nu dispare Bendeac in maxim un an de zile?

    LENIN a spus:
    septembrie 12, 2009 la 10:39 pm

    eu zic ca dispare in 6 luni

    drstoica a răspuns:
    septembrie 13, 2009 la 7:26 am

    @LENIN: Bendeac? Nu stiu ce sa zic. Echipa pe care si-o face el acum la Antena arata destul de bine (Monica Anghel, Buzdugan, plus niste actori tineri…). Sa vedem daca scenariul va da productiei forta necesara si daca lipsa de experienta a realizatorilor va putea fi compensata in vreun fel. Pentru talentul lui mult, ii doresc lui Bendeac sa reuseasca. Desi…

    Bogdan a spus:
    octombrie 11, 2009 la 9:13 pm

    Dragos esti exceptional, datorita tie ma uit acum la Divertis. Ar fi fpst pacat ca un talent ca tine sa nu ne mai poata bucura. Tine-o tot asa, esti tare!

    Sorin a spus:
    noiembrie 30, 2009 la 1:07 am

    Sunt foarte talentati amandoi,dar sincer Dragos Stoica e persoana care ma face sa rad mai bine,ca nu exagereaza in personajele pe care le imita.

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 30, 2009 la 1:57 am

    @Sorin: Timpul a dovedit ca succesul se tine scai de Dragos Stoica. Ce-i drept, cei doi sunt piesele de rezistenta in cele doua echip[e (emisiuni) in care activeaza.
    Vom vedea peste un an, doi cine mai rezista.

    Roncea a spus:
    ianuarie 30, 2010 la 10:55 pm

    parerea mea: e mai bun dragos stoica

    benu a spus:
    mai 30, 2010 la 11:24 pm

    dragos stoica e ceva de neegalat,poate zice bendeac ce vrea asta e adevaru.eu cred k mihai e putin gelos si rautacios

    drstoica a răspuns:
    mai 31, 2010 la 5:26 am

    @benu: Dupa cum au evoluat lucrurile intre timp… e putin mai mult. 🙂

    costy25bogdan a spus:
    septembrie 15, 2010 la 4:35 pm

    POVESTEA MEA
    Ma numesc Bogdan Crivat, am 26 de ani si sunt din Tulcea. De la nastere sunt diagnosticat cu tetrapareza spastica cu elemente extrapiramidale. Cauza bolii este o doza de diazepan administrata mamei in timpului travalului care mi-a provocat o asfixiere la creier, nu am plans imediat, am avut dificit in respiratie. Aceasta intamplare ne-a schimbat viata tuturor. Toata copilaria mea am fost cu mama prin numeroase spitale din tara, nu puteam sta in fund, nu puteam sa ma sprijin in picioare, nu vorbeam, nu-mi foloseam mainile deloc, doar minte aveam si intelegeam ca nimeni nu vrea sa-mi acorde si mie vreo sansa de a fi mai bine. Din dorinta mea puternica de a stii si eu sa citesc si sa scriu ca orice persoana care are aceasta capacitate de a putea invata aceste lucruri, la 14 ani am inceput sa fac clasele primare cu un profesor particular care venea acasa, asa am invatat sa scriu cu picioarele la calculator, sa-mi fac prieteni pe net, sa pot sa ma uit si eu la un film. Oamenii de unde locuiesc eu in Tulcea vazand ca invat incet incet unii au devenit mai apropiati de mine, eram multumit de viata mea. In cea ce priveste sanatatea eram resemnat ca asta e destinul meu, sa ma deplasez intr-un scaun cu rotire, sa vorbesc cu prietenii pe net, sa ma uit la televizor etc. Dar Dumnezeu mi-a aratat ca nu e chiar asa. Anul trecut in primavara, am auzit de la o fata cu aceleasi probleme ca si mine ca exista un spital foarte bun in Ungaria care m-ar putea ajuta foarte mult. Familia mea a decis sa incercam sa mergem si acolo, sa vedem ce solutii au ei pentru mine. Asa ca in noiembrie am pornit spre Ungaria. Din prima clipa in care am intrat pe usa spitalului, am simtit ca acolo o sa-mi schimb viata. Acolo nu m-am simtit tratat ca pe un prost cum ma simt in tara noastra. Acolo toata lumea e tratata la fel indiferent daca esti sanatos sau nu, nu conteaza gravitatea bolii, sau aspectul fizic. Toata lumea are rabdare cu tine, te asculta, te indruma pe drumul cel bun in viata, iti explica foarte clas si amanuntit ce sanse ai sa progresezi ce trebuie sa faci pentru acest lucru. Pentru prima oara in viata mea cineva m-a pus in picioare sa stau, m-a facut sa merg cativa pasi, a fost pentru prima oara cand am vazut ca persoane straine cara nici nu ma cunosteau erau foarte dornice ca eu sa fiu mai bine. Acele 2 saptamani petrecute la institutul Peto din Ungaria, au fost cele mai frumoase zile din viata mea deoarece intelesesem ceva foarte important, ca mai sunt sanse sa ma fac bine atat cat se poate, adica sa invat sa ma pot descurca singur. La Peto Intezet asta se face, te invata sa devii independent fata de cei din jur. Acolo se face doar gimnastica educativa care te ajuta foarte mult psihic si fizic. Comunicarea intre specialistii lor si pacienti este foarte stransa care in tara noastra lipseste total. Aceasta comunicare este inclusa in terapie si te face sa fii motivat, sa-ti doresti sa muncesti cat mai mult pentru a progresa cat mai mult. Acum cred foarte mult ca e posibil sa merg si eu odata singur. Pentru a reusi acest lucru trebuie sa mai merg multi ani in Ungaria, necazul este ca tratamentul costa mult pentru noi cei din Romania. Pentru o tura de tratament de 3 saptamani imi trebuiesc 2500 de euro. Oricum ar face, parintii mei nu poate sa stranga atatia bani. Dar eu nu mai ma pot opri sa nu mai merg pentru acolo e cea ce imi trebuie sa-mi indeplinesc visele ( sa merg singur, sa-mi pot continua scoala, de avea o iubita etc) Va rog, ajutati-ma sa-mi indeplinesc aceste visuri, ele se pot indeplini daca fiecare dintre dv contribuiti cu ceva! Va rog, ajutati-ma!!!!!!!!!!!
    Daca doriti sa ma ajutati cu cat doriti, puteti dona in contul BANCII TRNSILVILANIA SURCUSARLA TULCEA ,RO63 BTRL 0370 1201 R367 09XX, titular Crivat Adela, mama mea. Sa va dea Dumnezeu sanatate!
    ASTEPT UN RASPUNS CERT
    BLOGUL MEU; http://costy25bogdan.wordpress.com/about/

    nicu a spus:
    noiembrie 4, 2012 la 11:16 am

    fara dragos stoica ..DIVERTIS ..PIERDE MULT..este un actor care imita ..foarte bine unele personalitati mondene…pacat..ne mai descretea..fruntile …ne facea..sa mai uitam ..de necazurile de zi cu zi…mare pierdere pentru divertis…

    Broștiuc Mariana a spus:
    ianuarie 6, 2018 la 7:31 pm

    Îmi place Dragoș Stoica. M-am bucurat să-l văd la TVR de revelion și îmi place să-l aud la RRA. Multă sănătate și mult succes Dragoș Stoica! Foarte bine ai făcut că te-ai despărțit de Mihai Bendeac, care este foarte vulgar.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s