tv

Vadim viseaza… S-a mai ‘eftinit halatu’, doamna?

Publicat pe Actualizat pe

Pentru a muuulta oara, Vadim Tudor stie ca din toamna se muta la Cotroceni. Bine, fie vorba-ntre noi, el, oricum, tot in Cotroceni sta, dar intr-o casa, nu intr-un palat. Camera ii este tapetata (nu exagerez) cu carti. Asta m-a impresionat pe bune la el, fiindca stiu ca le-a si citit, nu le tine pentru cand s-o scumpi prea tare hartia igienica.

Vadim stie si cum va iesi el presedinte. Stie ca ailalti se vor bate intre ei, iar el va fi ales si va deveni izbavitorul natiei. Daca iese presedinte (dar iese sigur, nu incape indoiala, fiindca stie el), va muta Palatul Victoria in Palatul din Aleea Alexandru. Sau, si mai original, pe strada  Oilor din Pipera. Premier mai bun decat Becali nu exista; stie Vadim. Stie sigur, nu-i loc de-ntors.

Si iese din primul tur, ca nu are cine sa-l concureze. Iese presedinte sau iese din cursa? Ca asta n-am inteles foarte exact. Dar el stie si stau linistit.

Anul asta, Vadim e „acul balantei”, dupa cum, cu o sinceritate demna de tratat prin spitale, s-a exprimat in emisiunea „Nasul” de la B1TV.

Si daca nu iese Vadim, pune pe cine vrea el, ca are putere, stie el ce stie; ca mereu stie. Si daca vrea, il pune presedinte pe Radu Moraru, asa i-a zis. Si-l pune, nu minte; stie ca nu minte.

Cred ca Alina Plugaru e invidioasa pe gura lui mare…

ROMANIA-ELECTIONS-TUDORpoza de la Mediafax.

S-a maritat Loredana Groza

Publicat pe Actualizat pe

Azi m-am amestecat printre mirese la Bride Parade. Din Piata Victoriei pana in cea a Constitutiei. Cu televiziuni, gura casca si alte cateva zeci de camere foto.

Am sa postez si niste poze frumusele cu mirese la fel, dar mai intai vreau sa ma lamuresc si eu in privinta unei chestiuni. In Adevarul de Seara a aparut deja, mare pe prima pagina, articol despre eveniment: „PESTE 100 de mirese au defilat in centrul Capitalei, pornind de la ora 10.00 de la Parcul Kiseleff. (ce formulare de Bolintin Vale: „de la Parcul Kiseleff” !) IN FRUNTEA ALAIULUI s-au aflat Loredana Groza si SAPTE FOTOMODELE, in elegante tinute de mireasa, care au calatorit in masini de epoca.”

Ne bagam nasul si ochii mai adanc in ziarul gratuit al lui Patriciu si citim la pagina 5. Nu, nu despre Fata din Libertatea, ci urmatoarele: „Pe tot parcursul defilarii, CELE 100 de mirese au fost insotite de prieteni… (deci au mai abandonat cateva, ca sa nu mai fie PESTE) Loredana impreuna cu CINCI FOTOMODELE au format AVANGARDA PARADEI…”

Adica ala care a scris vrajeala de pe prima pagina a vazut parada din birou, iar ala care si-a pus semnatura la pagina 5 a vazut toata smecheria de la fatza locului, sau invers. Si NU, nu au fost 100 de mirese. Maaaxim 60-70, pe numaratea.

Organizatorii au si o pagina de net: brideparade.ro . Acolo au scris in urma cu vreo cateva zile despre premii in valoare de peste 6000 de euro. In Adevarul se vorbeste de premii insumand cam 4000 de euro. Ca ailalti 2000 or fi nesemnificativi. Sau cine stie drumul carui buzunar l-or fi luat banii respectivi…

Daca cititi despre Bride Parade in Libertatea de maine, lucrurile stau altfel. Intamplator sau nu, mai corect.

Una peste alta, evenimentul a fost organizat foarte ok. Lumea s-a uitat, a admirat, a pozat/filmat, iar autorii paradei sunt sigur ca si-au atins scopul. Un excelent proiect de PR. Poveste virala care s-a dat imediat de la unul la altul; iar in ziarele si stirile tv s-a creat epidemie de miresita.

Loredana a fost la inaltime. Prezenta ei, lipsa fitzelor si atitudinea profi au contribuit decisiv la succesul media pe care l-a avut toata intamplarea.

Iar pozele de mai jos ilustreaza ceea ce povesteam ca ar fi in neregula.

A, s-a aruncat si buchetul miresei. De doua ori, ca prima data n-a iesit ca lumea scena. 🙂

-DSC_8371

-DSC_8382

-DSC_8391

-DSC_8396

Zavoranu versus Zavoranu

Publicat pe

Oana Zavoranu continua razboiul mondial cu mamica ei. Pentru un munte de bani, noua prezentatoare de la kanal e in stare de-o albie de porci fantastica! Nu se lasa aia batrana, dar nici Oana-Silicoana nu da vreun semn ca ar pune pistolul jos. Cat venin s-a adunat in astea doua muieri nici macar dintr-o vipera n-ai cum sa storci, saraca! 🙂

Iata-le extrase de la Acces Direct, intr-o rubrica de tot rasul.

Politia, in rolul lui Jugaru si Buzdugan

Publicat pe

politiaVorbeam acum vreo doua saptamani cu un comandant de Politie Ruletiera. Pardon! Rutiera. 🙂 Un nene foarte destupat la minte, bine pregatit si intr-adevar preocupat de jobul pe care il are. Nu fusese in tzari straine, dar imi vorbea despre niste chestii destepte pe care le facusera altii in mari orase europene de parca le vazuse acolo cu ochii lui. Adica il interesau, cauta sa afle si sa aplice si in Romania.

Printre altele, imi zicea ca vrea sa instaleze radare false. Adica doar unul din trei, patru sa fie pe bune; celelalte doar sa-i sperie putin pe soferi, sa-i faca mai atenti in trafic si sa-i franeze pe prea grabiti. 🙂 Misto, nu?

(Poza asta am gasit-o si eu pe net, n-are legatura cu subiectul textului, pe bune.)

Buletinul de Stire (6)

Publicat pe Actualizat pe

Dupa o pauza de cateva luni in care Mama Natura ne-a scutit de reclama mascata la marca ei de lapte, iat-o revenind in fortza. Nu se mai dezbraca in emisiuni cu Dan Negru, nici in reviste lecturate in baie, ci prezinta vremea la tv.

In sfarsit, Mama Natura va vorbi despre natura in sine, va numara gradele din studioul Antenei 1 si va face umbra pamantului degeaba.

De astazi, Roxana Ionescu se va revarsa pe micul ecran imediat dupa Observator.

Mama, ce mare ar trebui sa fie micul ecran ca sa-i incapa toate alea!

Cica a participat la un casting foarte sever!

O fi participat singura… la un casting foaaarte sever!

Problema cea mai mare, marturiseste Mama Natura, a avut-o la casting cu prompterul.

Adica nu vedea sa citeasca de sani? Nuu; cred ca nu STIA sa citeasca de sani.

Iat-o aici in rol de gospodina, pregatindu-se sa faca de mancare. Deocamdata nu are decat morcov si mai face rost de lapte. Sa gateasca si niste ciorba de… burta? Ca are de unde. 🙂

mama_natura_4_b

 

Jurnalul de-o singura fila al Simonei Patruleasa

Publicat pe Actualizat pe

Sunt Simona Patruleasa si soc: nu va mai prezint Stirile!

Azi m-au dat afara de la Antena1. M-am enervat atat de tare, incat am plecat acasa si cred ca maine imi bag demisia. Am iesit pe usa din dos. Portarul m-a privit cu drag, m-a strans la pieptul lui de ma si plictisisem sa stau asa si m-a intrebat: „Unde veti merge acum? Cum o sa va mai castigati painea?” Pai, painea e problema mea?! Are sotzu’ la paine… Cat despre un nou loc unde sa apar ca sa ma vada mami la televizor, sunt asigurata. Am primit pana la aceasta ora tarzie din noapte circa 3 oferte. Stiu, surse de incredere spun ca Pro TV-ul mi-a dat eject, B1 a zis ca n-am ce cauta pe-acolo, Kanal D nici nu vrea sa auda de mine. Au dreptate sursele. Iti vine sa-ti bagi picioarele in sursele astea de incredere! Daca le prind, le rup mintzile!

Si totusi am o oferta cat se poate de serioasa de la OTV. A, am zis ceva de 3 oferte? Pai, da, sunt 3 de la OTV: sa fiu asistenta lu’ Dan Diaconescu, sa-i iau locul pe mese lu’ Magda Ciumac sau, foarte tare, sa-i iau locul Elodiei oriunde s-ar afla ea. In plus, mai astept niste oferte clare de la cateva televiziuni pentru adulti. M-au chemat sa prezint Stirile Sportive dupa miezul noptii.

Intre timp, mi se sopteste in casca, sunt destui care sufera nemaivazandu-ma seara de seara la Antena1. Mai ales Mondenii care de cine mai fac ei misto in emisiune cand vine vorba de „soc: sunt Simona Patruleasa si-n vara trecuta m-am maritat”?

simona-patruleasa

Buletinul de Stire (4)

Publicat pe Actualizat pe

oana_zavoranu_0_51Stanel: Saptamana aceasta, parlamentarii au decis ca specia paparazzilor trebuie sa intre pe cale de disparitie.

Stanica: Adica sa nu mai poata Oana Peperanu sau Mihaela Raduleasca sa-i cheme pe paparazzi cand vor ele sa fie vazute frumoase fara sa stie, in compania iubitilor oficiali?!

Stanel: Adica da, Stanico. Noul Cod Penal vrea sa prevada urmatoarele. Fii atenta ca trebuie sa-ti vinzi aparatul foto, nu mai ai ce face cu el! “Fapta persoanei care, in mod repetat, urmareste victima ori ii supravegheaza locuinta, locul de munca sau alte cluburi frecventate… pardon, sau alte locuri frecventate de catre aceasta, fara drept si fara un interes legitim……se pedepseste cu inchisoare sau amenda.”

Stanica: Asa, Stanele, bine le face la astea care isi cheltuie toti banii ca sa fie urmarite de paparazzi!

Stanel: Deci nu mai ai voie sa-l urmaresti pe vip nicaieri, decat daca locuiesti in apartament cu el, daca lucrati la aceeasi intreprindere si in acelasi schimb si daca, intamplator, esti lesinat dupa aceleasi cluburi de fitze ca si el.

Stanica: Mai, Stanele. Tu ce vrei sa zici?

Stanel: Ca nici daca-l mai vezi pe Remes facand trafic de caltabosi sau pe nu stiu care furand cu manutzele alea doua din bugetul statului, n-ai voie sa-l fotografiezi, ca-l hartuiesti si te baga langa Becali.

Stanica: Iti dai seama? Daca vipa sau vipera vrea sa ti-o coaca, te urmareste ca nebuna peste tot, se filmeaza cu telefonul mobil si suna la Politie sa le spuna ca o urmaresti si o hartuiesti impotriva legii.

Stanel: Draga. Hai sa emigram in Congo. Hartuim maimutele lor, ca ale noastre cica s-au saturat.

Stanica: Asa; acolo hartuim maimute in pielea goala… fotografiem tzantzari sangerosi… urmarim melci in viteza…