Empatie

Publicat pe

empatieCe înseamnă empatia? Înseamnă să-l înțelegi pe celălalt chiar dacă nu ești de acord cu el. Să-l asculți cu atenție, fără să-i întărești plângerile, ci ajutându-l să caute soluții.

De regulă, ascultăm, dar nu auzim. Ne punem atenția doar pe propria persoană și proiectăm convingeri, plăceri și neplăceri personale în celălalt. În loc să-i punem întrebări pentru ca el să găsească soluții, ceea ce l-ar face brusc să se simtă mai puternic, ne repezim să-i dăm sfaturi și să-l obligăm (prin atitudinea noastră) să le urmeze. Și pentru că nu el a găsit soluția propriei probleme, o va căuta de fiecare dată la alții. Va aștepta ca prietenul, vecinul, colegul, primarul, primul ministru, președintele țării să rezolve inclusiv ceva ce ar putea rezolva și singur.

Ce înseamnă empatia? Iată o povestioară scurtă și edificatoare.

Un preot, care locuia și slujea într-o comună de lângă oraș, se întorcea acasă cu trenul, după câteva zile de absență. În gară îl aștepta unul dintre enoriași.

„Ia zi, omule, ce mai e prin sat, cum a fost zilele astea?”

„Trist, părinte. Cu adevărat trist, ce să mai zic?… A venit o furtună de mi-a distrus casa de tot.”

„Vezi, omule? Nici nu mă miră”, spuse parohul neimpresionat, încruntându-se. „Îți aduci aminte că te-am avertizat în legătură cu felul tău de viață? Niciun păcat nu scapă nepedepsit.”

„Furtuna a distrus și casa ta, părinte”, a adăugat săteanul.

„Serios?!” se miră preotul pe moment. „Vai mie! Mă gândeam să-ți spun ție din nou ce-ai greșit și cum să nu mai greșești; la mine nu mă gândeam.”

Nu aștepta necazul pentru a-ți deschide cu adevărat mintea, ochii, inima către tot ce se întâmplă în tine și în jurul tău, deopotrivă. Întâmpină-i pe ceilalți cu înțelegere, cu susținere, cu dorința de a-i ajuta. Iar dacă nu-i poți ajuta, măcar nu-i răni, nu-i mai lovi și tu.

4 gânduri despre „Empatie

    Irina Arsene a spus:
    octombrie 15, 2015 la 9:53 pm

    Sa vedem barna din ochiul nostru, deci. Si sa ajutam mai mult, sa vrem sa intelegem mai mult, cu mintea, cu sufletul, cu toata fiinta.
    Noapte buna, Cata! 🙂

      drstoica a răspuns:
      octombrie 16, 2015 la 9:11 am

      Bârnă, pai, nu contează. Să fim atenți că există întotdeauna câte ceva. În felul ăsta, vom mai potoli dorința de a-i vedea pe ceilalți atât de răi.
      Zi excelentă, Irina! 🙂

    arakelian a spus:
    octombrie 19, 2015 la 1:12 pm

    Empatia are si echivalent in romana: sa punem suflet.
    Acu’, nu toti pot sa faca asta: de unde nu e din nastere, nu e. Dar putem pune ratiune si sa ne gandim: dar eu ce as face in situatia asta? Sau intrebarea: „oare am ceva bun sa ii zic?” sau amcar sa tac din gura.

      drstoica a răspuns:
      octombrie 19, 2015 la 6:01 pm

      Frumos, da, foarte frumos și înțelept spus!
      Și ca un aspect important: toți ne naștem cu empatie. 🙂 Ea se pierde pe parcurs, dar la fel de bine poate fi recâștigată, dezvoltată, folosită în beneficiul tuturor. Iată unul dintre instrumentele cele mai eficiente, tu l-ai dat exemplu: întrebările potrivite.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!