tare

In sfarsit, Tiesto vorbeste :)

Publicat pe Actualizat pe

A invatat pisoiul sa zica „mama”. Nu mie. 🙂 Dar daca-l santajez cu putina carne de vita, se dezlantuie. A zis o data foarte clar si prin surprindere. A doua oara l-am filmat.

Trebuie neaparat sa invete cat mai multe cuvinte, sa putem purta o conversatie, ce naiba! 🙂 Deocamdata priviti materialul asta pana la sfarsit.

Va tin la curent. 🙂

Sistem e din nou in sistem. Boca de Inferno

Publicat pe Actualizat pe

Uitasem putin de ei. Baietii de la Sistem se intorc in atentia cui doreste. Le-au cam disparut butoaiele, nu mai rasuna ca altadata prin piese. Ii faceau unici pe malul Dambovitei.

Boca de Inferno se numeste noua lor piesa si are in ea ceva straniu, inedit, chiar daca pare din start o coloratura de tip Bregovici/Zece Prajini. Imbina mai bine ca multi altii beat-ul de tzopaiala moderna cu lalaiala fanfariceasca si vocea ca dintr-un Tenerife exotic, optim pusa in valoare de orchestratia meseriasa, cu niscaiva floricele muzicale, gandite astfel din punct de vedere comercial.

Cred ca in curand vor fi din nou si pe radio. Asculta aici.

Am revenit dintr-o alta lume

Publicat pe Actualizat pe

dsc_5812csm

M-am plimbat pentru a doua oara prin capitala Angliei. Nu-s admiratorul infocat al britanicilor. Nu e orasul unde sa-mi fi dorit sa traiesc o viata. Nu m-am indragostit de el la prima vedere ca de alte locuri prin care am mai umblat cand am putut.

Dar Londra e indiscutabil alta lume. Probabil cel mai pestrit oras din Europa. Unic in diversitate, dupa New York, la nivel mondial. Inchizi ochii in Piccadilly Circus, de exemplu, si ti-e aproape imposibil sa spui in ce tzara te afli. Pentru ca in jurul tau, pe 100 de metri patrati, auzi vorbindu-se in mod simultan atatea limbi ca n-ai degete la maini sa le numeri.

Albi, negri, intre, galbeni… De toate culorile, orientarile, mirosurile.

Mandria de a fi altfel i-a facut pe britanici, in special pe englezi, sa devina chiar ciudati de-a lungul istoriei. Doar acolo vezi milioane de masini circuland in acelasi timp pe contrasens. 🙂 Dupa ei s-au mai luat si altii.

robineti-mNu-i doare nicaieri de nimeni in mod special; nu renunta la lira sterlina, desi sunt in UE, iar moneda li s-a devalorizat in favoarea Euro; nu refuza imigrantii din Asia si Africa, cu toate ca Londra e noul Turn Babel al mapamondului. Si nu-i intelegi cand le vezi fiecare chiuveta cu cate doi robineti (ca in fotografie), unul de apa fiarta, altul de apa gheatza, de trebuie sa fugi cu mainile de la un jet la altul ca sa te poti spala si tu ca omul. 🙂

Bineinteles ca la restaurantele fast food, in magazinele mici, in locurile considerate ca fiind cu joburi degradante ori prost platite muncesc NUMAI imigranti. Iar fluxul asta imens de straini veniti de peste tot cred ca a facut din Londra o metropola in continua expansiune, foarte populata, colorata, agitata, cu libertati umane dintre cele mai inedite, extrem de interesanta, evolutiva si murdara. Intr-un singur cuvant: fantastica! Apropo de mizerie; daca aia n-ar face curat incontinuu, zi si noapte, strazile s-ar inveli cu o mare patura de gunoaie in cartierele centrale, in zona 1. Si totusi e foarte verde. Parcuri multe si mari.

Am luat Londra la pas. Am mers atat prin partea ei scumpa, la propriu si la figurat, cat si prin cartiere despre care esti avertizat sa nu le vizitezi noaptea. Oricat de deschis la minte ai fi in general, presupun ca e imposibil sa nu ramai cu gura cascata macar din cand in cand, la vederea unor oameni/lucruri/fapte care la noi nu-si au locul nici macar in proportie de 5%.

Londra e un oras care te corupe, fara doar si poate. Pozitiv si negativ. In 6 luni, as deveni ca oricare alt locuitor: indiferent la ceva sau cineva care nu seamana cu mine, care pare rupt din filmele extreme, care incearca sa fie altfel fara sa deranjeze pe absolut nimeni in jurul lui. Intr-un an as semana cu ei; si nu din snobism, nu din cauza fitzelor. Ci pentru ca londonezii traiesc cu o libertate maxima pe cap. Suporta perfect libertatea de exprimare, diversitatea, ideile noi, ciudate, inovatoare. Si accepta gunoiul. Dar cand slefuiesti diamante, e greu sa nu ramana si ceva praf in urma.

Ma tem ca daca mai merg acolo de vreo doua, trei ori, nu ma mai intorc. Nu pentru ca e orasul perfect. Ci pentru ca m-am indragostit de el. Si repet: nu e cel mai frumos oras, nici cel mai civilizat din cate am vazut. Spre exemplu, sunt mai atras de Viena ca si turist. Dar in Londra mi-ar fi placut cu siguranta sa ma nasc din parinti romani get-beget. Si sa cresc acolo, sa le vorbesc limba la perfectie si sa incerc tot ce-mi trece prin cap, iar aici, in Romania, nu pot aplica pentru ca: nu sunt bani, nu exista curajul de a risca, nu pot trece de partipriuri, nu pot pupa in cur, nu suntem pregatiti sa fim cu adevarat o tzara de campioni. Fiindca intr-o tzara dezvoltata, campionii se regasesc la toate nivelurile. Si un sofer de autobuz poate fi campion daca isi face treaba ca lumea si are cine sa remarce asta. Dincolo de genii, exista campionii din fiecare zi, oamenii care au satisfactia muncii bine facute si apreciate cum se cuvine. Normal, acolo vei ramane toata viata un strain, daca nu esti englez din tata-n fiu. Insa ei, conservatorii seculari, fac schimbari sociale mult mai mari decat reusim noi, pe-aici.

Intr-un oras ca Londra, al doilea clasat in topul celor mai scumpe din Europa (dupa Moscova), nici nu te gandesti ca ai putea merge din Romania la shopping. Pana si asta se intampla, vrei, nu vrei. Dar, in general, pretul vietii de acolo te cam zvanta.

Inainte sa plec in excursia asta cu gagica-mea, colegul Ivan de la Pro Fm, gagica-sa si inca o  prietena, eu vroiam Parisul. Dar luptam singur contra a trei filo-englezi. 🙂 Acum nu-mi mai pare rau.

Intr-un post viitor va povestesc cum mi-am pierdut pentru prima oara in viata un act important. Si cum l-am pierdut intr-un moment cum nu se putea mai prost. Si da, pun si poze, ca am facut vreo cateva mii. 🙂

Ce-nseamna sa fii pe invers

Publicat pe

Din ’99, de la Fight Club incoace, n-a mai reusit David Fincher un film ca asta! The Curious Case Of Benjamin Button.

Povestea porneste de la un caz medical credibil: un copil se naste batran. Apoi, lucrurile evolueaza in mod inedit, iar mosuletzul creste, se face mare si incepe sa intinereasca. Excelent Peter Donald Badalamenti II in rolul mosului in varsta de cativa anisori! Un machiaj de Oscar, fara doar si poate.

Vreo 7 insi trec prin rolul lui Benjamin Button in acest film. Brad Pitt e capul bandei. Si e bine, bine. Aproape ca-l crezi mai tanar spre sfarsitul filmului decat pe la jumatatea lui.

13 nominalizari la Oscar. Macar 20 % din ele tot trebuie sa se transforme in statuete. Aia de la New York Observer, de exemplu, il dau drept cea mai buna productie a anului. E un filmusor suficient de ciudat, e simpatic, e bine jucat, e interesant, e cu niste machiaje de exceptie, e numai bun de vazut si de pastrat.

Cum ar fi sa iubesti 20 de ani o fata numa’ buna pentru varsta ta, sa se topeasca dupa tine la randul ei si sa ajungi la un moment dat sa-ti schimbe pampersii plini de cacutz?

Nota 8, fara retineri.

In poza asta, cei de la allmoviephoto.com il prezinta pe mosuletz ca fiind Brad Pitt. Ntz; e Badalamenti de care va ziceam mai sus.

2008_the_curious_case_of_benjamin_button_002

Ramona + Mircea Badea ar putea fi = Love :)

Publicat pe Actualizat pe

Taaare, tare domnisoara Ramona! Una care intra pe blogul lui INconstantIN si, pret de cateva zile, posteaza niste comentarii mai savuroase (uneori) decat Stan si Bran sau decat Gigi Becali in clipele sale de permanenta ratacire tv.

Ai vazut vreodata o persoana cu IQ pe minus? Ramona e, frate! Citește în continuare »

Uite-asa se da vestea cea mare

Publicat pe Actualizat pe

Am primit-o pe mail de la un prieten. Nu vestea. Reclama. 🙂

Back to Mondenii. Radio Show

Publicat pe Actualizat pe

I-am auzit astazi (pentru a mai multa oara) pe Mondeni in emisiunea ce le este rezervata in fiecare duminica, intre 16.00 si 19.00, live, la Magic FM. Baietii si Andreea, fara Mirela. E pentru prima data cand ii pot asculta interventie dupa interventie. S-au rarit ha-ha-ielile in exces, nu mai vorbesc tot timpul unii peste altii si parca se simte un pic de organizare in plus. Aici e mana lui Denis, directorul lor de programe. Citește în continuare »