roland garros

Taberele unei națiuni. La ce bun?

Publicat pe Actualizat pe

mândriaFoarte interesantă și elocventă, din punct de vedere sociologic și psihologic, evoluția Simonei Halep. Deși cu un an în urmă nimeni nu o băga în seamă, nici măcar cât să o încurajeze dacă îi citea numele într-un colț de ziar online, astăzi românii se identifică imediat cu ea. Au devenit mândri de această fată extraordinară. O mândrie dusă la extrem, până într-acolo încât trebuie neapărat să existe niște vinovați răi care nu o lasă pe Halep să câștige, niște neromâni pe care cu toții să-i umilească maxim pentru că: țipă xxx, sunt conaționali cu Putin, au 1.88 înălțime și așa mai departe. De ce să facem din patriotism motiv de război?

NIMENI nu încearcă o recadrare a situației de numai 5 secunde! CUM AR FI DACĂ ȘARAPOVA AR FI ROMÂNCĂ? SAU CUM AR FI DACĂ EU AȘ FI RUS? La fel aș reacționa? Citește în continuare »

Libertatea de a-ți aminti, de a fi, de a deveni

Publicat pe Actualizat pe

ziarSunt încă mulți, mult prea mulți români care deplâng dispariția comunismului, frânând nașterea unei mentalități menite să schimbe în bine fața societății contemporane. Români ajunși la o anumită vârstă, care confundă trecutul cu nostalgia propriei tinereți, care, suferind din cauza diverselor lipsuri prezente, își amintesc trecutul mai frumos decât a fost în realitate. Cu niște copii și nepoți care învață de la nostalgici cât de minunat era pe vremea aia…

Cătălin Tolontan, probabil cel mai bun jurnalist de presă scrisă din România, publică astăzi ceva dincolo de momentul Halep-Roland Garros. E un text despre noi toți, despre libertatea de a ne bucura, de a ne încuraja unii pe alții, de a trăi așa cum ne place și nu așa cum ni se impune. Despre Virginia Ruzici, campioana de acum 36 de ani.

„Finala de la Roland Garros a avut loc duminică. Era 11 iunie 1978 și Virginia Ruzici cîștiga turneul, o performanță fabuloasă, prima pentru România, un miracol care a rămas în picioare pînă azi, ca vîrful unei biserici înghițite de apele nămoloase ce aveau să vină. Un record care vestea penuria, un monument demn care a fost tratat ca un fapt divers. Cei care regretă comunismul au șansa să privească nițel cele două pagini înnegrite de cicatricele tiparului în litere înalte de plumb! Citește în continuare »