revolutionary road

Cateva filmusoare de vazut/ de ocolit/ de nimic

Publicat pe Actualizat pe

Sex Drive. Adica asa numitul In SEXcursie prin cinematografele din Romania. Mai amuzant decat Zack si Miri, de exemplu, sau decat 70% dintre comediile americane ce inunda piata cinematografica de mai multi ani incoace. Un film plin de gagici bune. Si cateva pontutze reusite.

Tropic Thunder. Pacat de rolul prea bun facut de Robert Downey Jr… A si fost nominalizat la Oscar pentru 22 februarie. In rest…mai bine mai vezi o data Filantropica, serios. Sau poate te plictisesti foarte tare acasa si vrei sa iesi cu fata la un film, dar nu vrei neaparat sa si vezi filmul.

Taken. Se intampla in filmul asta fix dupa gustul si voia spectatorului. Intriga, pumni, pistoale, nervi, urmariri, happy end. Adrenalina 110%. Daca ai o punga de popcorn in bratze, goleste-o la Taken! Merita, nu glumesc. Macar pentru Liam Neeson. Iar Pierre Morel, tipul care a regizat povestea, e cel ce semneaza si primul Transporter; cel mai bun din serie, dealtfel.

The Visitor. Pentru rolul principal masculin, Richard Jenkins ar vrea o statueta duminica noaptea, la Los Angeles. Foarte dragutz filmul. Casnic, asezat, fara cine stie ce ruperi de ritm. Dar credibil. Cu doua aspecte ale unei situatii. Si daca faci o lista, poti incolona si de bine si de rau pentru fiecare dintre cele doua situatii. Mi-a placut. S-ar putea sa-ti placa si tie.

Frozen River. Nominalizare la Oscar feminin pentru Mellisa Leo. Si-atat, ca in rest arata ca un film de televiziune. Parca l-am mai vazut de cateva ori sub acoperire. Adica sub alte nume.

The Duchess. Ce sa zic? Foarte bune costumele! Si Keira Knightley, mmm!… Ralph Fiennes… De vazut intre un shopping in doi si o cina romantica.

Australia. Cu Nicoleta Kidman. Joaca la ea acasa si vrea sa ne simtim cat mai bine. Un western destul de tipic, doar ca-i vedem pe vacari in Australia. Cu un copil metis discriminat pentru nuantza lui de mijloc: nici alb, nici negru. Dureaza cam mult filmul, dar e numa’ bun pentru o seara de weekend, fara asteptari imense. Imi plac mult caii din poveste; parca mi-as dori si eu unul. 🙂 Si nu-mi plac japonezii aia din Al Doilea Razboi Mondial. Dar cui ii plac?

Revolutionary Road. Cu Leonardo Di Caprio si Kate Winslet. Reabilitarea perfecta pentru Titanicul siropos de acum 12 ani. Adica astia doi chiar sunt actori, au tot confirmat-o, numai ca filmul in care joaca din nou impreuna ii umple iremediabil de admiratia mea. Revolutionary Road. Titlul e o ironie. Intai te plictisesti dramatic. Dar probabil ca asta e si intentia regizorului Sam Mendes. Supravietuiesti primei jumatati de ora si nu stii cand trece timpul pana la final. Mesaj, continut, viata grea. Am putea-o trai si noi, clar. Concluzia? Cel mai bun film din lista asta de unu’, doua, trei…opt bucatzi.