psihologie

Anturajul îti schimba viata!

Publicat pe Actualizat pe

Caută să-ți petreci cât mai mult timp între cei mai buni decât tine, indiferent despre ce domeniu am vorbi. Ca să ai Ce și De Unde învăța. Fiindcă, psihologic, în mod incontrolabil, devii media acelor 5 persoane cu care intri cel mai des în contact zi de zi, fie că-ți plac sau că nu-ți plac acei oameni.

Dacă ai un prieten căruia să i te jelești tot timpul, iar el să facă același lucru cu tine, acela nu e cel mai bun prieten pe care l-ai putea avea. E doar un altul care se consideră victimă, exact așa cum tu o faci cu tine. Nu ajută la nimic.

oameni

Drumul tău către tine

Publicat pe Actualizat pe

camino2Pe Cătălina, studentă în Cluj, am cunoscut-o toamna trecută, cu ocazia unui workshop, în București. N-am interacționat nici mult, nici des. Dar poți observa ușor și repede că e o persoană deosebită. Astăzi, pe facebook, i-am descoperit o „aventură”. 🙂 Aventura pelerinajului pe Camino de Santiago. „Drumul lui Iacob”, cum i se mai spune. Sunt mai multe variante din care un călător poate alege. Una dintre ele măsoară aproape 900 de kilometri. E cea aleasă și de Cătălina în martie 2013. Citește în continuare »

„Orbirea la schimbare” (VIDEO)

Publicat pe Actualizat pe

egoCând ești cel mai sigur de părerea ta acuzatoare (indiferent la adresa cui), mai întreabă-te o dată dacă nu cumva există 1% șanse să te înșeli. Ei, și?! Ei, mă gândeam și eu așa… Mă gândeam că dacă învățăm să judecăm mai puțin, să criticăm mai rar și să pedepsim mai blând în situații banale de viață, vom înțelege care e diferența uriașă dintre A și B. O frază pe care am mai scris-o pe-aici, în repetate rânduri. De ce am scris-o? Pentru că vreau s-o învăț cu adevărat și s-o fac eu principiu de căpătâi pentru propia viață. Ce am scris? „A mai degrabă decât B.” Adică, „omul preferă mai degrabă să i se dea dreptate decât să fie fericit.” Citește în continuare »

O așa așteptare ai vrea să dureze :)

Publicat pe

betE simplu, e „întâmplabil”, nu e ceva total ieșit din comun. Te poți nimeri și tu într-un astfel de loc, în care, dacă tot există un pian, cineva se așază și începe să cânte. Pentru el, pentru ceilalți, pentru trecerea mai ușoară a timpului. Dar nu se întâmplă doar să treacă timpul parcă mai repede, ci îți schimbă starea, îți aduce acea emoție, aparent banală, care te face să spui: „de data asta, timpul să treacă mai încet!”. 🙂

Un individ oarecare, în sala de așteptare a aeroportului din Praga, s-a apucat să cânte la un pian pe care cineva isteț l-a așezat acolo. Să cânte Für Elise (de Beethoven) nu pare chiar mare scofală. Dar să cânte așa cum cântă… face ziua mai frumoasă! Citește în continuare »

Taberele unei națiuni. La ce bun?

Publicat pe Actualizat pe

mândriaFoarte interesantă și elocventă, din punct de vedere sociologic și psihologic, evoluția Simonei Halep. Deși cu un an în urmă nimeni nu o băga în seamă, nici măcar cât să o încurajeze dacă îi citea numele într-un colț de ziar online, astăzi românii se identifică imediat cu ea. Au devenit mândri de această fată extraordinară. O mândrie dusă la extrem, până într-acolo încât trebuie neapărat să existe niște vinovați răi care nu o lasă pe Halep să câștige, niște neromâni pe care cu toții să-i umilească maxim pentru că: țipă xxx, sunt conaționali cu Putin, au 1.88 înălțime și așa mai departe. De ce să facem din patriotism motiv de război?

NIMENI nu încearcă o recadrare a situației de numai 5 secunde! CUM AR FI DACĂ ȘARAPOVA AR FI ROMÂNCĂ? SAU CUM AR FI DACĂ EU AȘ FI RUS? La fel aș reacționa? Citește în continuare »

Dependența de aplauze

Publicat pe Actualizat pe

aplauze2(titlu din Prosportul de azi) Mircea Sandu, alias Nașu’: „Marii fotbaliști internaționali au înghițit iarba și și-au rupt picioarele pentru noi”.

Genul de mentalitate la care ar fi foarte necesar să mai lucrăm. Doar odată cu îmbunătățirea mentalității se schimbă acțiunile noastre; iar acțiunile înseamnă mai multă satisfacție personală și un mai bun nivel de trai.

Marii fotbaliști, marii sportivi, marii actori, marii artiști, în general, au făcut ce au făcut în primul rând PENTRU EI ÎNȘIȘI. Pentru împlinirea lor ca oameni, din pasiune personală, pentru pâinea lor, pentru aprecierile și aplauzele noastre. Dacă au mai și greșit, merită iertați, ca orice om. Dar în niciun caz nu se poate spune că tot ce au făcut au făcut pentru noi. Sau în primul rând pentru noi. Sau pentru țară. Înseamnă că eu muncesc în primul rând pentru alții? Pentru țară?  Tu muncești în primul rând pentru alții și pentru țară? Îmi pare rău s-o spun, dar asta e demagogie. Psiho-neurologia Citește în continuare »

Învață câte ceva despre tine. Test

Publicat pe

test4 întrebări. E un test foarte simplu, uzual în mediile psiho. Vei descoperi lucruri pe care le știai și lucruri pe care parcă nu le știai despre tine.

Oricum, îți vei pune inevitabil atenția mai mult pe toate. Descoperindu-te pe tine, înveți să comunici mai eficient cu ceilalți, să le oferi astfel încât să se bucure maxim, să le ceri astfel încât să nu te poată refuza, să te exprimi astfel încât să te faci respectat, iubit, admirat sau lăsat în pace, după preferințe. 🙂

Buna comunicare, cu rezultatele scontate, începe întotdeauna de la mine, nu de la celălalt. Cu primul cuvânt rostit: salutul. Uite aici câteva vorbe despre un studiu în privița salutului și în continuare testul video. Scurt. Citește în continuare »