oscar

Fii succesul! Fii deja ceea ce vrei să devii!

Publicat pe

Succesul e o stare a minții, e o credință care te determină să faci ceea ce alții nu fac.

Succesul vine pe linia convingere-emoție-acțiune. Toate 3 trebuie să ducă în aceeași direcție: Vreau, Pot, Merit!

succes

Il propun pe Batman ministru la Interne

Publicat pe Actualizat pe

„The Dark Knight”. Ma uitam la filmul pentru care Heath Ledger a fost oscarizat post-mortem si ma minunam. Un sir (greu intrerupt dupa 2 ore jumate) de eroisme caracteristice deja traditionalului Batman. Dincolo de realizarea mai mult decat onorabila a unei povesti obisnuite de consum, productia din 2008 te impresioneaza cu ritmul foarte alert de desfasurare a actiunii si cu o distributie de exceptie. Costume si machiaje de nota 10. Iar Christofer Nolan cred ca reuseste a doua sa buna isprava regizorala dupa recomandatul Memento, din 2000.

Dar nu cu astea am ramas cel mai tare in urma vizionarii. Ci cu Batman – justitiarul. Stiu, e unul de poveste, dar in Romania nici in filme nu avem asemenea eroi. Ma uitam pe ecran si-l vedeam parca pe Batman luptandu-se cu de-alde Gigi Becali, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu si strivind din reflex (la modul figurat) ganganii precum Nikita, Magda Ciumac, Ogica, Naomi, Simona Sensual, Fernando de la Caransebes etc. Adica „unde esti tu, Batman Doamne, ca punand mana pe ei, / Sa-i imparti in multe cete: hoti, ratati, gurishti, misei?…”

2008_the_dark_knight_badpod_subway_002

Doubt. E bun, nu te-ndoi!

Publicat pe Actualizat pe

Am zis sa nu ajungem la ceremonia Oscarurilor de maine dimineata inainte de a scrie doua vorbe si despre (poate) ultimul mare film multiplu nominalizat anul acesta.

E un pic de teatru filmat in decoruri reale. E jucat in 3: Meryl Streep, Philip Seymour Hoffman, Amy Adams. Adica astia 3 fac impreuna toata treaba, una excelenta. Academia Americana a preferat-o, insa, si pe Viola Davis pentru o nominalizare secundara feminina.

Filmul incepe si se termina intr-o nota suficient de credibila, ambigua, confuza, fara adrenalina gratuita sau scene de sex pentru a umple salile de cinema. Filmul nu iese din cotidian prin trairile neobisnuite si atitudinea nemaiintalnita a personajelor principale, nu prin asta. Se intampla fix ca in stirile de prima pagina a tabloidelor. Daca vrei, poti rezuma totul intr-un titlu si-un subtitlu. Avem sau nu de-a face cu un popa homo si pedofil? Dar nu va-nchipuiti acum ca regizorul John Patrick Shanley trateaza subiectul precum CanCan sau Libertatea, Doamne fereste!

Meryl Streep e o candidata serioasa la Oscar. Philip Seymour Hoffman la fel, dar ma-ndoiesc ca ii vor da unul nou dupa cel pentru rolul din Capote, acum 3 ani. Omul are, oricum, un CV foarte stufos. Big Lebowski, Magnolia, The Talented Mr Ripley, Almost Famous, 25th Hour…doar niste exemple. 

Mie mi-a placut foarte tare Doubt. Da de gandit. L-as mai vedea o data, e genul ala de film.

2008_doubt_009foto de pe allmovie.

Milk. Lapte de Oscar

Publicat pe

Nu mai sunt impresii la cald, fiindca a trecut ceva timp de cand l-am vazut, dar nu puteam astepta 22 februarie fara sa scriu putin si despre el. Duminica noaptea vom vedea daca americanii din Academie i-au pus filmului deoparte vreo statueta, doua din opt posibile.

E regizat de un nene – Gus Van Sant – care s-a ocupat in trecut de productii nu tocmai excelent calificate. Nici de critica, nici de public. E de vazut, totusi, din filmografia omului Elephant. Ok.

Inapoi la Milk. E un fel de Brokeback Mountain pe un accentuat fundal politic. Harvey Milk e gay, accepta si recunoaste public, dupa care se implica foarte activ in normalizarea tolerantzei intr-o perioada in care nici americanii nu inghiteau minoritatile sexuale. Ba dimpotriva.

Milk nu promoveaza homosexualitatea, a fost criticat gresit din acest punct de vedere. Personajul principal chiar a existat si s-a remarcat. Odata cu el, s-a oficializat prezenta in politica americana a homosexualilor declarati. Tipul s-a zbatut mult pentru minoritatea lui, iar Sean Penn il interpreteaza magistral. Face perfect rolul unui gay care nu seamana deloc cu Capote. Sau cu Solcanul Mondenilor. Sau cu Naomi. E un om obisnuit, cu gesturi efeminate intr-un fel temperat; nu exagereaza. Nu stiu daca asta a fost cu adevarat Harvey Milk, dar Sean Penn e de nota 10. Te impresioneaza placut toata povestea. Te enerveaza excesele de ambele parti, te deranjeaza discriminarea, te bucura ceea ce bucura de obicei un om normal. Nu tzii cu nimeni; nu te implici. Dar apreciezi. (N-as vrea sa revad, totusi, saruturile intre barbati fara o lamaie langa mine.)

E clar cel mai bun film facut vreodata de Gus Van Sant. Se bate pentru statuetele americane din 2009. Si e in mod inspirat inclus intre filmele nominalizate anul acesta. Intamplator, actuala editie a Oscarurilor prezinta niste productii de calitate, meritorii, fara chixuri indiscutabile ca in alti ani. Iar Milk e realizat dupa calapodul gandirii unui academician american: cu dragoste, cu drama, cu putina actiune, cu implicatii politice, cu niste adevar istoric, cu tot ce-ar putea impresiona atat juriul, cat si publicul deopotriva.

Va recomand sa vedeti Milk. Nu-l dati la gunoi, nu merita.

2008_milk_002

Foto de pe allmovie.

Cateva filmusoare de vazut/ de ocolit/ de nimic

Publicat pe Actualizat pe

Sex Drive. Adica asa numitul In SEXcursie prin cinematografele din Romania. Mai amuzant decat Zack si Miri, de exemplu, sau decat 70% dintre comediile americane ce inunda piata cinematografica de mai multi ani incoace. Un film plin de gagici bune. Si cateva pontutze reusite.

Tropic Thunder. Pacat de rolul prea bun facut de Robert Downey Jr… A si fost nominalizat la Oscar pentru 22 februarie. In rest…mai bine mai vezi o data Filantropica, serios. Sau poate te plictisesti foarte tare acasa si vrei sa iesi cu fata la un film, dar nu vrei neaparat sa si vezi filmul.

Taken. Se intampla in filmul asta fix dupa gustul si voia spectatorului. Intriga, pumni, pistoale, nervi, urmariri, happy end. Adrenalina 110%. Daca ai o punga de popcorn in bratze, goleste-o la Taken! Merita, nu glumesc. Macar pentru Liam Neeson. Iar Pierre Morel, tipul care a regizat povestea, e cel ce semneaza si primul Transporter; cel mai bun din serie, dealtfel.

The Visitor. Pentru rolul principal masculin, Richard Jenkins ar vrea o statueta duminica noaptea, la Los Angeles. Foarte dragutz filmul. Casnic, asezat, fara cine stie ce ruperi de ritm. Dar credibil. Cu doua aspecte ale unei situatii. Si daca faci o lista, poti incolona si de bine si de rau pentru fiecare dintre cele doua situatii. Mi-a placut. S-ar putea sa-ti placa si tie.

Frozen River. Nominalizare la Oscar feminin pentru Mellisa Leo. Si-atat, ca in rest arata ca un film de televiziune. Parca l-am mai vazut de cateva ori sub acoperire. Adica sub alte nume.

The Duchess. Ce sa zic? Foarte bune costumele! Si Keira Knightley, mmm!… Ralph Fiennes… De vazut intre un shopping in doi si o cina romantica.

Australia. Cu Nicoleta Kidman. Joaca la ea acasa si vrea sa ne simtim cat mai bine. Un western destul de tipic, doar ca-i vedem pe vacari in Australia. Cu un copil metis discriminat pentru nuantza lui de mijloc: nici alb, nici negru. Dureaza cam mult filmul, dar e numa’ bun pentru o seara de weekend, fara asteptari imense. Imi plac mult caii din poveste; parca mi-as dori si eu unul. 🙂 Si nu-mi plac japonezii aia din Al Doilea Razboi Mondial. Dar cui ii plac?

Revolutionary Road. Cu Leonardo Di Caprio si Kate Winslet. Reabilitarea perfecta pentru Titanicul siropos de acum 12 ani. Adica astia doi chiar sunt actori, au tot confirmat-o, numai ca filmul in care joaca din nou impreuna ii umple iremediabil de admiratia mea. Revolutionary Road. Titlul e o ironie. Intai te plictisesti dramatic. Dar probabil ca asta e si intentia regizorului Sam Mendes. Supravietuiesti primei jumatati de ora si nu stii cand trece timpul pana la final. Mesaj, continut, viata grea. Am putea-o trai si noi, clar. Concluzia? Cel mai bun film din lista asta de unu’, doua, trei…opt bucatzi.

The Reader. Pentru cunoscatori

Publicat pe Actualizat pe

Trebuie sa vedeti „The Reader”. Trebuie! Trebuie! Sa va spuneti ca trebuie pana in clipa cand va veti face suficient chef si timp sa vedeti filmul. E facut sa lucreze tare la sentiment. Un prieten imi zicea ca a plans mai mult decat la Seven Pounds. 🙂 Sunt, totusi, realizari diferite din mai multe puncte de vedere. The Reader nu te revolta, nu te dezamageste. Te face sa gandesti un pic la situatia romaneasca ante si post decembrista. Pastrand proportiile, remarci asemanari neplacute intre multele urme murdare ale nazismului german si mizeria lasata de comunistii romani. Dar sa renuntam la paralele de acest gen, fiindca aia de au realizat The Reader nu cred ca s-au gandit la asa ceva. Filmul e facut sa te starneasca, sa impresioneze cap-coada. Impresii amestecate, impresii de natura erotica, de natura sentimentala, de natura sociala…

Pentru doua roluri de manual facute in acelasi an (The Reader si Revolutionary Road), Kate Winslet ar trebui sa-si puna in vitrina macar un Oscar. S-a ales cu Glob de Aur, a primit si BAFTA acum cateva zile, dar parca n-ar fi bucuria completa daca n-ar multumi parintilor, colegilor si pisicii inclusiv pe scena Oscarurilor. Merita. Se descurca femeia asta intr-un mare fel! Am sa scriu foarte curand si despre Revolutionary Road.

The Reader are 5 nominalizari din partea Academiei Americane, dintre care 4 cu mare greutate: scenariu, regie, interpretare principala feminina si sanse la Best Motion Picture of the Year. Cel mai bun film al anului nu stiu daca e, dar stiu ca mi-a placut Kate Winslet bine de tot. Daca americanii nu-i dau Oscarul, i-l dau eu. O caut si i-l dau. 🙂 Nu pentru ca femeia se dezbraca (in prima parte a filmului) din doua in doua scene, ci pentru ca a spalat, o data in plus, imaginea dulceag-lacrimogena din Titanic. Apropo: n-are sani misto, nu stiu de ce s-a insistat pe treaba asta. 🙂

Ralph Fiennes e mai important in alte productii cinematografice, dar omul se vede ok si aici. Eu il am pus deoparte cu roluri din The English Patient sau din Spider, de exemplu.

In plus, The Reader e regizat de englezul Stephen Daldry, acelasi care s-a ocupat si de The Hours. Excelent!

Nota mea: peste 8.

The Reader

 

Foto: allmoviesphoto.

Seven Pounds. Daca vreti lacrimi

Publicat pe Actualizat pe

E film. E cu Will Smith. N-am mai plans asa de la „O floare si doi gradinari”, de pe la inceputul anilor ’80.

Actiunea curge bine, personajele se descurca de minune. Will Smith e fix de-acolo; simti tristetea in ochii lui chiar si atunci cand i se umple fatza de zambete.

Seven Pounds e regizat de un italian: Gabriele Muccino. Acelasi care a facut, cu Will Smith, The Pursuit Of Happyness, acum 3 ani. Pentru rolul principal masculin, actorul-cantaret a fost recompensat atunci cu un Glob de Aur si cu o nominalizare la Oscar.

Povestea lui Seven. Ben Thomas e agent al Fiscului. Si crezi ca aduna datoriile de la cei care vor sa fenteze statul. Dar pare om ca lumea. Si face mult bine, da’ nu prea stii cui si de ce. Apoi se indragosteste de una. Dar o viseaza pe alta. Montajul excelent te baga si te lasa intr-o ceatza cinematografica de nota 10. In final, lucrurile se lamuresc, iar lacrimile iti spala fatza mai ceva decat apa dimineatza.

Cam fortzata treaba cu donatiile de organe, dar treci peste ea si bucura-te de lacrimi.

Nota 7 si ceva, clar.

2008_seven_pounds_024

Sursa foto: allmoviephoto.

Slumdog Millionaire. Pfuaaa!

Publicat pe Actualizat pe

Stiu, e cu indieni si e facut la ei acasa. Producatorul – american, regizorul – britanic. Danny Boyle, omul care a rupt gura targului in ’96 cu Trainspotting.

Cu aceasta realizare, anglo-americanii i-au bagat in lumea buna a filmului pe bollywoodieni. Au intrerupt (pentru cat timp?) nesfarsita serie a filmelor cu muzici, dansuri si lacrimi brunete din tzara celui mai mare producator cinematografic din lume: India.

Actorii se comporta bine. Nu canta deloc, desi cursul povestii seamana izbitor cu traditionalele telenovele pentru marile ecrane. Insa totul e scris, filmat, realizat atat de ca lumea, incat la final esti tentat sa zici: Da, frate, e filmul anului!

Are 10 nominalizari la Oscar.

Daca va era dor de Virgil Iantu…joaca si el, dar in varianta indiana. De fapt, in jurul emisiunii-concurs „Vrei sa fii milionar” se invarte totul. Un pusti care castiga ce n-a castigat nimeni vreodata in tzara lui la aceasta emisiune. Si-atunci, stramosii minoritarilor nostri arsi de soare il suspecteaza de blat. De aranjamente. Doar ca el, saracul, o incaseaza degeaba, intrebarile vizau niste personaje ori evenimente foarte concrete si marcante din viata lui. Cum ar fi baitza salvatoare intr-o hazna. 🙂 Cah! Cred ca fiecare dintre noi retine mici si aparent nesemnificative fetze, nume, notiuni datorita sau din cauza unor intamplari conexe greu de uitat.

Nu va spun care-i finalul, ca seamana cu toate indienele pe care le-ati vazut vreodata pana acum, daca le-ati vazut. Dintr-o pornire obsesiva, traditionala, sau ca o subtila ironie la ceva ce lor nu le lipseste din filme nicicum, povestea extrem de bine pusa la punct se termina cu un dans al tuturor celor care tranziteaza o gara, ca na! nu s-au putut abtine, ii manca in talpa. Doar Raj Kapoor lipsea din peisaj.

Nota mea pentru filmul lor: macar 8,5. Merita toti banii.

Update 13.01.2009: Ma simt, o data-n plus, european. Filmul a avut 11 nominalizari la BAFTA, din care s-a ales cu 7 premii. Cel mai bun film al anului trecut, cea mai buna regie, cea mai buna muzica, cel mai bun scenariu adaptat… Iar indianul Dev Patel (din rolul principal) a fost si el nominalizat. Pentru ca merita, chiar daca americanii nu-l vad cu ochi tocmai buni. Terminand de vizionat cam tot ce au crezut englezii si americanii ca merita premiat pe 2008, pot spune cu mana pe inima ca Slumdog Millionaire nu e deloc perfect, dar e numarul 1.

2008_slumdog_millionaire_007

Sursa imaginii: allmoviephoto.

Ce-nseamna sa fii pe invers

Publicat pe

Din ’99, de la Fight Club incoace, n-a mai reusit David Fincher un film ca asta! The Curious Case Of Benjamin Button.

Povestea porneste de la un caz medical credibil: un copil se naste batran. Apoi, lucrurile evolueaza in mod inedit, iar mosuletzul creste, se face mare si incepe sa intinereasca. Excelent Peter Donald Badalamenti II in rolul mosului in varsta de cativa anisori! Un machiaj de Oscar, fara doar si poate.

Vreo 7 insi trec prin rolul lui Benjamin Button in acest film. Brad Pitt e capul bandei. Si e bine, bine. Aproape ca-l crezi mai tanar spre sfarsitul filmului decat pe la jumatatea lui.

13 nominalizari la Oscar. Macar 20 % din ele tot trebuie sa se transforme in statuete. Aia de la New York Observer, de exemplu, il dau drept cea mai buna productie a anului. E un filmusor suficient de ciudat, e simpatic, e bine jucat, e interesant, e cu niste machiaje de exceptie, e numai bun de vazut si de pastrat.

Cum ar fi sa iubesti 20 de ani o fata numa’ buna pentru varsta ta, sa se topeasca dupa tine la randul ei si sa ajungi la un moment dat sa-ti schimbe pampersii plini de cacutz?

Nota 8, fara retineri.

In poza asta, cei de la allmoviephoto.com il prezinta pe mosuletz ca fiind Brad Pitt. Ntz; e Badalamenti de care va ziceam mai sus.

2008_the_curious_case_of_benjamin_button_002

Frost vs Nixon

Publicat pe Actualizat pe

Bendeac (de la Mondenii) zice ca Changeling e peste Frost/Nixon. Nu e. Adica pe mine, filmul lui Ron Howard m-a dat pe spate desi stiam care a fost deznodamantul real al povestii, stiam ca interviul luat de Frost lui Nixon, la ceva timp dupa demisia ultimului de la Casa Alba, l-a ingropat definitiv (d.p.d.v. politic) pe fostul presedinte american.

Regizorul Ron Howard se intoarce cu o realizare de exceptie dupa  usurelul The Da Vinci Code ori dupa meseriasul Cinderella Man. Iar Frank Langella in rolul lui Nixon e bestial! Nu stiu daca l-au cautat prea mult, insa omul are o carisma in film de nu-mi vine sa cred. E nominalizat la Oscar pentru rol principal masculin si cred ca are si sanse sa plece acasa cu statueta. Poate si Howard pentru regie sau Universal la categoria Cel mai bun film al anului, dar asta-i mai greu. 5 nominalizari la Oscar are in total Frost/Nixon anul acesta.

Excelent scris/regizat modul in care Nixon il face praf initial pe David Frost, un prezentator englez de divertisment decis sa dea lovitura vietii cu un interviu luat celui mai controversat personaj al momentului. Si felul in care, la final, Nixon se recunoaste invins, trecand de la extaz la agonie, de la relansare politica la cufundare in uitare, mi-a placut la nebunie! Doar ca, in realitate, Nixon n-a fost chiar atat de carismatic, de ucigator din vorbe, din filozofeli meseriase si din atitudine de campion precum in film. Daca vreti sa vedeti un fragment din interviul realizat in anii ’70, intrati aici.

Nu stiu cata valoare istorica are pelicula, dar pe mine m-a impresionat in mod pozitiv, o voi tine minte si cred ca mi-a placut mai mult decat orice alta abordare cinematografica a afacerii Watergate. Ma gandesc ca daca Nixon ar fi fost fix ca-n povestea de pe ecran, il mai vedeam o data presedinte al Statelor lui Unite.

Ce nota i-as da filmului? 8 pe bune.

062652h1