lectie

Excelent!

Publicat pe

Trăiesc fiecare situație, trăiesc fiecare stare la momentul cel mai potrivit, indiferent că vreau sau nu vreau asta, indiferent că-mi place sau nu-mi place. Dar am descoperit că-mi place. 🙂 Uneori câștig, alteori învăț.

acum

Greseala

Publicat pe Actualizat pe

Gândește-te la greșelile altora doar cât să înveți din ele, cât să nu le repeți și tu, fără să-i judeci prea mult pe cei care le-au făcut. Atenția permanentă pe greșeli îți mănâncă timp serios în care te-ai putea concentra pe soluții.

Unii dintre noi învață din greșelile pe care le fac alții. Ceilalți trebuie să fim alții. 🙂

greseli

Obține un beneficiu din tot ce ți se întâmplă!

Publicat pe Actualizat pe

Secretul fericirii nu constă în lipsa problemelor în viață. Ci îți arată cum să primești totul ca pe ceva util, ca pe ceva de care ai nevoie: uneori te bucuri, alteori înveți.

bun

Se spune că sunt ceea ce văd, nu?

Publicat pe Actualizat pe

modiglianiHai să vezi cum e în realitatea mea, a ta, a lui, a ei…

Într-o seară de septembrie ca asta, un țăran stătea așezat pe prispa casei sale, bucurându-se de liniște. Prin fața curții lui micuțe șerpuia un drum bătătorit care ducea dintr-un capăt în altul al satului.

Un om care tocmai trecea îl văzu pe țăran rezemat liniștit de peretele casei. „Nefericitul ăsta e, cu siguranță, un mare puturos; cât e ziua de lungă, freacă menta pe prispa casei, apoi se vaită că n-are ce mânca.”

După încă vreun sfert de ceas, mai trecu cineva pe-acolo. „Omul ăsta e un afemeiat! Stă pe prispă și ochește femeile care-i trec prin fața casei, făcându-le să se simtă stinghere și rușinate fără motiv…”

Un al treilea trecător, privind cu coada ochiului, își zise în sinea lui: „Bărbatul ăsta e de bună seamă un om foarte muncitor. A trudit toată ziua, iar acum se bucură de odihna binemeritată”.

Ca simplu observator al întâmplării, ce știu eu despre țăranul care stătea așezat pe prispa propriei case? Citește în continuare »

În familie

Publicat pe Actualizat pe

dinerÎn fiecare seară mâncau în familie. El, ea, aia mică a lor, de 5 ani, și mama lui. Era perfect. Se simțeau o familie întreagă și frumoasă. În fiecare seară, în fiecare an… Doar că mamei lui a început să-i tremure mâna cu care ducea la gură. Și răsturna ciorba din lingură. Și scăpa carnea din furculiță. Și vărsa paharul cu apă, din când în când. Tot mai des. Prea des. „Prea des!” a făcut ea nervoasă într-o seară. „Curățăm întruna după dumneata. Nu poți să fii puțin mai atentă??” „Ba da, pot, încerc”, răspunse mama lui. Și a încercat, într-adevăr. Dar ciorba se încăpățâna să se scurgă din ce în ce mai des din lingura tremurândă… Citește în continuare »