educatie

Cum faci tot ce crezi că nu poți face

Publicat pe Actualizat pe

invatare2Aud deseori: „învățământul de pe vremea lu’ Ceaușescu era unu’ de calitate, nu ca azi! Ce mult s-a schimbat!”. În realitate, tocmai aici e problema: în România nu s-a schimbat mai nimic, în timp ce alții au evoluat, au luat tot felul de măsuri inovative pentru a crește nu neapărat performanța competițională din școală, cât capacitatea copilului de a învăța aplicativ, prin asociere, de a se pregăti deopotrivă mental, cât și practic pentru viață. Fiindcă viața e practică. Se observă că tinerii români termină facultatea și apoi nu știu încotro să apuce. Cu alte cuvinte, nu se pricep la ceea ce au învățat.

Marshall McLuhan are o vorbă: „Mediul este mesajul”. Ceea ce experimentezi e ceea ce te învață cu adevărat. Nu ceea ce memorezi. „Oricine trăiește mult mai mult decât înțelege. Însă experiența, nu înțelegerea, este cea care influențează comportamentul.” Citește în continuare »

Cât de greu poate fi să spui „îmi pare rău”?

Publicat pe

sorryE o întrebare pe care mi-o adresez întâi mie, înainte de a o adresa altcuiva. Și ce dacă altcineva a greșit mai rău decât mine? Adică, mă doare gura să zic eu primul „îmi pare rău”? Am ceva de pierdut din asta, în afară de orgoliul ăla care, să fim serioși, nu-mi ajută la mai nimic? Puternic e cel care are curajul să spună primul „îmi pare rău”, nu cel care-i răspunde „nu mă interesează”.

Uită-te puțin la filmulețul de mai jos. Ok, viața are și bune, și rele. Va avea întotdeauna; nu depind toate numai de tine. Important e cum recadrezi, cum reinterpretezi tu situațiile grele. De percepția ta sănătoasă îți depinde starea de bine. De reacția ta la întâmplare în sine depinde dacă stres sau dacă nu stres. Starea, emoția, comportamentul altora au legătură doar cu ei înșiși. Citește în continuare »

Frica din basme, groaza din viață (2)

Publicat pe Actualizat pe

copilÎncepeam postarea trecută cu frica – tradiție populară. Frații Grimm au adunat inițial niște povești populare într-un volum destinat mediului academic, studiului universitar. Erau cu totul și cu totul altfel decât ceea ce citim noi astăzi copiilor. Erau pline de violență extremă, de sânge, de violuri, de incesturi, de frică în cea mai crudă formă a sa. Nu insist cu exemple. Unul singur amintesc: Frumoasa din Pădurea Adormită a fost violată de prinț și nicidecum salvată de el. Abia apoi a trecut un altul care a trezit-o și luat-o acasă.

Alea nu erau basme de spus copiilor. Și totuși poporul le scornise, nu? În proverbiala lui „înțelepciune populară”. Păi, asta e înțelepciune?! E, așa considerau oamenii că-și pot speria copiii, încât ei să nu se dedea niciodată la crime, violuri, nebunii. Dar asta nu făcea decât să creeze frustrări interioare și, uneori, modele de cum poți avea o femeie dacă ea nu vrea, de cum poți avea un lucru dacă celălalt refuză să ți-l dea.

În „Capra cu trei iezi”, Citește în continuare »

Frica din basme, groaza din viață (1)

Publicat pe Actualizat pe

frica6Poporul știe el, din vremuri străvechi, că frica e cel mai deștept instrument de educare. Mă refer la poporul planetei, în general. Fiindcă au descoperit oamenii că dacă bagă frica în ceilalți, ceilalți tac, poate se și umilesc și fac ce li se cere. Nu mai contează că fac în silă, că fac din obligație, că fac fără plăcere, că fac cu gând de răzbunare. Și tot poporul ajunge, la un moment dat, să se vaite că generațiile de oameni sunt tot mai superficiale, că lumea e îmbibată de războaie. Războaie personale, războaie intercomunitare, războaie planetare, războaie cărora, am observat, li se zice uneori „constructive”. Pentru că, în realitate, frica e un foarte prost instrument de educare (a copiilor, a oamenilor în general) și cel mai puternic instrument de manipulare. Unora frica le dă satisfacții, pe alții îi inhibă și îi pune cu botul pe labe. Sunt destui pe care frica de alții i-a marcat cândva atât de tare, încât o transmit conștient sau inconștient mai departe, încercând să-i controleze pe cei din jur prin frică. Citește în continuare »

Japonia. Merge cineva? :)

Publicat pe

japJaponia. E o țară în care-mi doresc de nu știu când să ajung. Dar n-am nici măcar un prieten care să-și dorească la fel de mult ca mine. 🙂 Mi se pare fascinantă cultura lor socială, comportamentală, arhitectural-tehnologică, spirituală… Au o relație deosebită cu natura și mare grijă de așezările rurale, atâtea câte le-au mai rămas. Sunt altfel, mi-ar plăcea să-i cunosc la ei acasă, nu doar coborând din autocare, plini de camere foto, prin toate orașele lumii. 🙂

A fost interesant să tot aflu în timp că…

Un angajat japonez din domeniul igienei, curățeniei se numește „inginer de sănătate” și poate câștiga până la 8000 de dolari pe lună. O tanti de serviciu primește, la angajare, un test scris și unul oral. Citește în continuare »

„Urăsc școala, dar iubesc educația!”

Publicat pe Actualizat pe

edNiște băieți deștepți, serioși și curioși s-au apucat, cu mulți ani în urmă, de un studiu având drept subiect evoluția creierului, efectul educației lineare (clasice) și modul de dezvoltare umană pe parcursul vieții. Studiul s-a făcut pe un grup consistent de oameni fără dizabilități psihice, începând cu momentul nașterii lor și până ce aceștia au ajuns la vârsta maturității. E greu și scump să ții sub observație aceiași oameni atâția ani, dar astea sunt cele mai relevante studii în ceea ce privește natura umană.

Ce-au constatat autorii experimentului? Că până pe la vârsta de 3 ani, 95% dintre copii erau geniali. Până la Citește în continuare »