drstoica

De-acum, că a aflat, e imbatabil! :)

Imagine Publicat pe Actualizat pe

Suntem cine credem că suntem.

batman

Recunosc, îmi place :)

Publicat pe

Happy-BirthdayCe experiment interesant și involuntar! 🙂 Pe 19, a fost ziua mea de naștere. Data nu mi-e afișată pe facebook. N-au știut decât cei care mă cunosc prea bine și au avut notat pe undeva, nu ca mine. Eu nu le țin minte, recunosc. 🙂

Și s-a întâmplat ca vreo trei apropiați să-mi ureze una, alta fix acolo, pe contul de facebook. A urmat o cascadă de vorbe frumoase pentru care am mulțumit cu drag fiecărui urător întâlnit online. Partea cea mai cea este că, nefiind o dată care să-i ghideze, oamenii nu se mai opresc. E a treia zi în care primesc urări, gen: „azi, de ziua ta…”. 🙂 Pe facebook, pe mail și la telefon. Eu mulțumesc, întorc urarea și vreau să văd până când va crede lumea că e ziua mea. Altfel, eu simt că ziua mea e în fiecare zi. Ceea ce-ți doresc și ție! 🙂

M-am născut toată luna martie. 🙂

Caută să dăruiești! Nu pierzi nimic.

Publicat pe

Vezi pe cine și cum poți ajuta astăzi! Fă-o din inimă, indiferent cât de mic sau de mare va fi ajutorul. Științific dovedit, satisfacția pe care omul o are atunci când dăruiește este mai mare decât aceea pe care o simte când primește.

daruire

Fii prietenul tău cel mai bun!

Publicat pe

Poți să-i spui Credință, poți să-i spui Încredere… Totul pornește de la tine, din tine, pentru tine. Dacă tu nu ai putere să crezi în tine, cum ar putea alții să creadă?

samanta

Oameni cărora le mulțumesc

Publicat pe Actualizat pe

intuitiaSub marca „Academia de Bine”, am inițiat și început un proiect de power life coaching & mentoring cu studenții de la Universitatea București. Voluntariat. Îi mulțumesc pentru ajutor profesorului Antonio Momoc, de care mă leagă o prietenie greeeu de dezlegat. 🙂 Și-i mai mulțumesc colegei mele Gabriela Negulici, care s-a angrenat și ea trup și suflet în acest proiect.

Am vizat din start studenții în an terminal, care se autoresponsabilizează în vederea licenței și a găsirii unui loc de muncă după ce vor termina, în vară, facultatea. Adică, tineri de 21-22 de ani, care tocmai se pregătesc să intre în viața de adult. Citește în continuare »

Poftă bună, nu? :)

Publicat pe

Am întâlnit o covrigărie în Romană, am pregătit niște bani și-am întrebat:

covrigi