dependenta

Ierarhie/bani sau bucuria jocului? Ce e mai important?

Publicat pe Actualizat pe

simona-halepAm postat, în timp, de mai multe ori despre Simona Halep. M-am bucurat mereu pentru ea și pentru exemplul pe care îl oferă generației sale și nu numai. Vorbeam totodată despre un risc. Despre pericolul de a nu mai fi ea, încet, încet. Sper să rămână acea Simona Halep care a ajuns până în finala de la Roland Garros și care, după meci, declara, ca-ntotdeauna: „Eu mă bucur în primul rând de joc, ierarhia nu e atât de importantă. Am pierdut, dar bucuria jocului rămâne”. Când ierarhia, cu toate implicațiile ei, face schimb de locuri cu bucuria necondiționată și nedisimulată a jocului, viața își schimbă culoarea. Oricâți bani ar câștiga un sportiv, oricâte cupe și medalii va primi, el va învăța să fie mulțumit DOAR în momentul câștigului. Fericirea e o iluzie în astfel de situații. Omul va fi dependent de acei bani tot mai mulți, deși nu are cu adevărat nevoie de ei, va fi dependent de acele cupe și medalii, care, în realitate, nu-i aduc decât aplauzele altora. Odată cu încetarea aplauzelor, cu schimbarea convingerilor de viață și cu împuținarea banilor, apare suferința. Fiindcă, în loc să fie stăpânul banului, omul lasă banul să devină stăpânul minții lui.

Citește în continuare »