Aferim! Mai bun decât îti închipui!

Posted on Updated on

aferim-posterNu l-am văzut când a apărut, nu știu de ce. L-am văzut abia acum, după ce am citit pe facebook, din întâmplare, vreo 2-3 păreri de genul: „e praf, e cel mai prost film din viața mea”. Și felul „civilizat” în care se exprimau acei oameni mi-a confirmat că filmul e de neratat.🙂

În primul rând, indiferent că-ți va plăcea sau nu, e un film special! O poveste de viață din prima jumătate a secolului 19, în Țara Românească, alb-negru, filmat excelent, cu o abundență de cadre tip foto absolut superbe, impresionante!, cu interpretări premiante, cu un scenariu bine documentat, cu subiecte dintre cele mai controversate în secolul 21, cu un fir narativ interesant – amuzant – dramatic.

Un context politic, aspecte sociale caracteristice epocii și teme de actualitate, care și-au schimbat între timp doar nuanța, forma, nu și esența, nu fondul. Radu Jude (regizor și co-scenarist) a făcut o treabă foarte bună! A surprins oameni, întâmplări, percepții. Neînțelegeri, calități, vicii. Puncte de vedere subiective, diferite, confuze. În, poate, primul film românesc unde limbajul vulgar nu mi se pare deranjant. Pentru că totul curge firesc, personajele nu se folosesc de organe și înjurături doar pentru a umple sala de cinema.

„Aferim!” e un soi de western românesc despre naționalism, despre discriminare, despre „lasă că merge și-așa”, despre generații și transmiterea valorilor de la una la alta, despre bunătate și ipocrizie, despre confuzia între corectitudine și lașitate, despre cum o trăiește românul pe cea din urmă, spunându-i însă „așa e drept”.

„Orice naționalism depinde de crearea unei istorii naționale inventate.” (Mircea Platon, istoric)

E nevoie, în mod constant, de exagerări extreme, de omiterea unor informații concrete, de generalizări absurde pentru a crea o realitate distorsionată, pentru a o vinde maselor, pentru a fi posibil ca ea să devină un set de convingeri generale, dar în acord cu obiectivele câtorva și în folosul acestora. Însă oamenii tind să preia credințele altora, să le trateze ca pe-o literă de lege și nici măcar să nu vrea să pună o secundă la îndoială aceste convingeri păguboase.

Popa: Fiecare semintie e data pe pamânt pentru ceva. Ovreii pentru înselaciune, turcii pentru blestematii si noi, românii, pentru ca sa iubim, sa cinstim si sa suferim crestineste. Si fiecare neam cu obiceiurile lui: israelitii citesc mult, grecii vorbeste mult, turcii au neveste multe, arabii au dinti multi albi, nemtii fumeaza mult, ungurii manânca mult, muscalii cânta si bea mult, englejii au gânduri multe, francezii scot la mode multe, armenii taie la frunze multe, italienii taie la gogosi multe, sârbii macina multe si tiganii manânca bătaie multa. Tiganii trebuie sa fie robi, ca asa i-a blestemat Noe. D-aia trebuie struniti bine, e porunca sfânta!

Un rob-țigan – Carfin, interpretat foarte bine de Cuzin Toma (Firicel din Las Fierbinți) – fuge de pe moșia boierului Cândescu. Zapciul Constandin (Teodor Corban, bun de tot!) și fiul acestuia, dorobanțul Ioniță (Mihai Comănoiu, genial!) pornesc în căutarea fugarului. Pentru bani și pentru că așa trebuie. Îl găsesc destul de greu în casa unui meșteșugar care-l ascunde pe rob, fiindcă, nu-i normal? avea și meșteșugarul nevoie de o mână ieftină de lucru.

Zapciul: Cele 7 planete le stii, Ionita?

Ionita: Luna… soarili…

Zapciul: Sticla, plosca, urcioru’, cana, clondiru’, borcanu’ si ocaua.

În „Aferim!”, nu există acei eroi cu care să ții până în pânzele albe. Nu există om fără greșeli. Există doar un dialog continuu între „buni” și „răi”, în funcție de cum îi percepe fiecare. Nevoi diferite, comportamente diferite, conștiințe diferite.

Atunci când îl prind pe Carfin, zapciul și fiul mai găsesc un puradel al nimănui. N-ar putea scoate și ei ceva bănuți pe ăla mic? Ba da. Și trec oleacă prin târg.

Zapciul: Da si dumneata 8 mahmudele pe el si sa-l stapânesti sanatos.

Boierul: N-ai hârtii la el, nu-ti dau mai mult de 4 mahmudele.

Zapciul: Asa putin?! Da’ ce-i gaina, bre? E si el rob. Hai, 5 mahmudele, macar!

Zapciul pare un om de treabă, care-și câștigă pâinea în mod obișnuit vremurilor, cu dragoste de fiul său și cu milă pentru ăi disperați. Așa cum e Carfin. Acuzat că a fugit după ce a furat din banii boierului, țiganul mărturisește fără ocolișuri că nu are nicio treabă cu hoția. Ci cu Sultana, nevasta stăpânului. Își blesteamă zilele și se roagă de zapciu să nu-l ducă înapoi, fiindcă îl vor omorâ.

Carfin: Ceva-ceva banuiam io, ca vazusem cum pusese ochii pa mine da când ma cumparase. Da’ parca nu-mi venea sa cred. Si într-o zi…. dadeam apa de baut la cai sa bea… si dumneaei a venit la grajd asa… s-a intrat asa, pa furis, pa la spate si untuluc pa mine, m-a încalecat si s-a frecat repede cu p…a de ceafa mea! Normal ca si mie mi-a placut; cui nu-i place?

Radu Jude nu s-a apucat să redea în mod perfect autentic secolul 19 în Țara Românească. Dar e o poveste care pune românul de azi în fața unor întrebări începute amuzant și terminate cu durere. Cine preferă să creadă că are deja adevărul absolut nu va lua în calcul acest film. Ba mai mult, va spune că e praf. Pe de altă parte, orice spectator deschis către propria evoluție va sta să reflecteze după ce vede ceea ce vede.

Fatalismul, resemnarea au aspectul acela de sport național la români. Baciul ungurean și cel moldovean, care-i dau în cap celui muntean… și nimic nu poate fi schimbat; ba chiar ridicăm situația la rang de simbol național.

Zapciul: Asa e lumea. Traim si noi cum putem, nu cum vrem. 

După ce vezi filmul ăsta, nu trebuie neapărat să-ți formezi o nouă convingere foarte clară sau să tragi o concluzie inflexibilă. În primul rând, bucură-te de o poveste care, deși curge domol, nu te plictisește nicio secundă. Apoi, observă că Radu Jude lucrează cu inteligența emoțională, nu cu IQ-ul spectatorului. Face tot ce poate pentru a naște întrebări care cer răspunsuri cel mai probabil diferite decât până acum. Altfel, în societatea în care trăim, nu se va schimba mare lucru. Tot de la alții vom aștepta mereu salvarea și-i vom învinui pe toți atunci când ea nu vine. Pe toți în afară de noi.

Sultana, nevasta boierului: M-a batut boierul de-am crezut ca ma omoara. O sa dau jalba pentru asta.

Zapciul: Ce sa facem, cuconita scumpa? Asa-i lumea de când este: barbatul are dreptul sa-si… dojeneasca femeia ca un barbat, ca de-aia e barbat!

În ultimii 200 de ani s-au schimbat multe. Dar nu suficient.

Mi-a plăcut foarte tare regizorul Alexandru Dabija în rolul boierului Cândescu.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s