Recunosc, pentru mine, autenticitatea înseamna altceva

Publicat pe Actualizat pe

mihaela radulescuDe regulă, în articolele pe care le scriu, în întâmplările pe care le povestesc, nu dau nume, nu vreau să rănesc pe nimeni, nu caut trafic cu orice preț. Realizez că, dacă vreau să se schimbe ceva pe termen lung, e nevoie să mă reeduc pe mine, înainte de toate, cu toate eforturile interioare de care sunt în stare. Iar în astfel de situații, caut să nu aduc atingere nimănui, chiar dacă lumea ar zice: „o merită”.

De această dată, însă, nu prea am cum să evit numele personajului real. Unii îl consideră modelul modelelor, exemplu de viață, de autenticitate, în relații și în carieră. Alții înjură persoana cu toate vorbele urâte din limba română. Nu ajută cu nimic.

Dar să observăm simplu ce se întâmplă și să ne spunem o părere decentă, cred că putem, din moment ce un om se expune astfel, clamând despre el însuși că vrea „să deschidă mințile celorlalți”.

Sunt recunoscător pentru exemplele de tip „așa nu”. Mă ajută să conștientizez către ce m-aș putea îndrepta dacă mă las dus de valul maselor.

Zic să ne fotografiem cu toții în chiloți, cu tigaia în mână, și să postăm pe facebook, cu un text din start agresiv, jignitor la adresa celor care și-ar permite să nu fie de acord cu noi, să spunem că facem educație, nu poze de prost gust, destinate propriului calculator și-atât, și să dăm verbal de pământ cu cei care-și permit să comenteze împotriva noastră, deși menționăm de la început că ne asumăm situația creată. A, și să ne considerăm autentici. Pfff… Psihiatria ar defini altfel „autenticitatea” asta…

Întreabă-te doar atât: dacă-i dai Like, tu de ce nu faci ce face ea? Că e ușor. Chiar ți-ar plăcea să-ți vezi soția, fiica postând zilnic așa ceva, fără niciun mesaj cu valoare reală, decât cel al răfuielii cu lumea înconjurătoare?

De era o fotografie artistic făcută, dintr-o ședință foto, mesajul chiar se schimba, măcar parțial. De fapt, întâlnim aceeași disperare bolnavă după aplauze cu orice preț, pentru nimic. Sau pentru o pereche de chiloți cu omletă.

Gândește-te puțin: în poza asta nu ai culori, nu ai lumină, nu ai claritate a imaginii, nu ai decor, nu ai compoziție fotografică… Nu ai decât o bucată de carne în chiloți și niște ouă într-o tigaie. Ăsta-i mesajul. CE poți spune altceva decât niște vorbe cu tentă sexuală? CE așteaptă femeia asta să i se zică? „Vai, doamnă, ce elegantă, ce distinsă, ce educată și inteligentă sunteți! Putem ghici asta din linia chilotului și din gălbenușul oului.” UNDE sunt eleganța, stilul, maturitatea aici?

„…precizez, această omletă i-a fost dedicată bărbatului meu…” Acum, este dedicată milioanelor de utilizatori ai rețelei de socializare.🙂

E greu să nu cazi în capcana lui „așa mă simt eu liber/ă și vreau să demonstrez că nu depind de părerea nimănui”. A fi liber înseamnă, într-adevăr, să depinzi cât mai puțin de părerile celorlalți. Dar când ții să demonstrezi lumii încontinuu câte ceva, orice, NU ești o persoană liberă (spune psihologia). Singurul om căruia merită să-i demonstrezi cu drag, zilnic, ceva ești tu. Când te înjuri ca la ușa cortului, fie și în exprimări de om citit, cu cine nu-ți împărtășește opinia, se cheamă că niște frustrări profunde, niște umbre interioare te distrug pe dinăuntru și deversezi urât, chiar dacă ai o educație aleasă. Din nou, inteligența cognitivă (IQ) față-n față cu inteligența emoțională (EQ). Iată ce demonstrezi fără să vrei și fără să accepți: că nu ești nici pe departe persoana puternică pe care o afișezi cu răutate. Cultul propriei persoane e cu totul altceva decât încrederea în sine. E OPUSUL încrederii. Cultul ăsta cere întregii lumi să te aplaude. La fel ca în cazul lui Ceaușescu, de exemplu. Nici măcar pe Dalai Lama nu-l apreciază toată lumea, deși eu consider că ar merita. Dar e părerea mea, nu o impun nimănui.

Știu, citind această postare, mulți mă vor scoate de la inimă și din lista de pe facebook.🙂 Îmi cer scuze. Admit sincer că și eu mă pot înșela, că pot exagera, că există păreri pertinente diferite de ale mele, chiar dacă eu nu le-aș înțelege. Le accept.

Uite, mai jos, un comentariu în care cineva se întreabă un lucru simplu.

comentarii

7 gânduri despre „Recunosc, pentru mine, autenticitatea înseamna altceva

    Iustina a spus:
    Septembrie 21, 2015 la 10:56 pm

    Hai serios, tanga era problema în fotografia asta… sau că intrau brățările-n bunătate de omletă? :p

      drstoica a răspuns:
      Septembrie 21, 2015 la 11:59 pm

      Da’ ce, tu n-ai mâncat niciodată omletă de ouă cu brățări prăjite?🙂

        Iustina a spus:
        Septembrie 22, 2015 la 7:04 am

        Zilnic, da’i secret. Shh🙂

          drstoica a răspuns:
          Septembrie 22, 2015 la 9:27 am

          Gata, nu mai știe nimeni.🙂

    A.M. a spus:
    Septembrie 23, 2015 la 6:15 pm

    Răduleasca are armele ei de seducţie: omleta şi selfies jenante. Acum un an şi jumătate cerea să intre în direct la Neatza, pentru câteva minute, cu motivaţia că ar avea ceva de spus despre o campanie umanitară. I s-a îndeplinit dorinţa şi a apărut ţopăind ridicol, ca un căluşar fără muzică, îmbrăcată -mai mult dezbrăcată, explicând fonfăind şi nechezând că tocmai pregăteşte o omletă care-i place şi lui Oţil.
    Pe cine seduce cu omleta şi exibiţionismul ei? În afară de Oţil, cel care are scrijelit cu coajă de ou pe căptuşeala pielii un nume lung ca o firmă nemţească de curățat covoare şi Felix care, într-un moment de sinceritate spontată şi oboseală maximă a răspuns ziariştilor: „I dont intend to marry h… I don’t see myself married, with kids…“, gospodina monegască a mai sedus numeroşi tractorişti, sondori şi şmenari, care se bat în comentarii la postările ei: „cmf esti buna arati bine. Te pot suna“; „Esti frumoasa, domina mea. Toti barbatii siar dorii o femeie ca tine“.

      A.M. a spus:
      Septembrie 23, 2015 la 6:21 pm

      „…sinceritate spontană“.🙂

      drstoica a răspuns:
      Septembrie 23, 2015 la 7:31 pm

      Sincer să fiu, nu am nimic cu ea, cu atât mai puțin cu Dani, care mi-a fost coleg și mi se pare un tip foarte ok. Însă niciodată un om cu un comportament ca al ei nu mi se va părea un model, un cineva de urmărit, nici măcar din curiozitate. Pentru că induce obsesiv ideea de autenticitate, de libertate inteligentă, când, de fapt, acolo sunt niște probleme reale la propria persoană.
      Referitor la „scăparea” lui Felix… nici ea nu vrea un soț. Îi ajunge un bărbat, că nu se știe până când va fi să fie.🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s