3 instrumente la îndemâna inteligentei emotionale

Posted on Updated on

roberta vinciÎmi place să vorbesc zilnic despre inteligența emoțională, despre definițiile ei, despre exemple faptice pro și contra, despre ceea ce pot face eu însumi pentru a-mi crește maturitatea emoțională. Inteligența cognitivă, intelectuală există degeaba dacă nu fac nimic să-mi găsesc și să-mi păstrez echilibrul în cele mai delicate dintre situații. Învăț, aplic, greșesc, iarăși învăț, în sfârșit înțeleg și schimb ceva în bine, merg mai departe. E drumul fiecăruia dintre noi; înseamnă evoluție, fie că o vedem, fie că nu reușim să devenim conștienți de ea.

S-a scris mult despre meciul de tenis dintre Serena Williams și Roberta Vinci, a doua semifinală de la US Open. S-a scris că Serena a înjurat-o pe adversara sa imediat după câștigarea unei mingi. S-a auzit în toată arena. Presa a sărit imediat pe Serena. Pe de altă parte, italianca a făcut același lucru cu numărul 1 WTA, după cel mai frumos punct obținut în acel meci. Lumea a avut ochi doar pentru mingea jucată în mod fantastic. A omis comportamentul dezagreabil al Robertei Vinci, cu nimic diferit de cel înfierat la Serena Williams.

Sunt descărcări nervoase, sunt frustrări de care oamenii se eliberează în astfel de momente, oricât de bine educați ar fi. Când vezi pumnul strâns la cineva, e semn de furie, indiferent în ce situație se află, indiferent că tu înțelegi sau nu de ce ar putea fi furios. Un fotbalist, după ce înscrie un gol, sau un tenismen, după ce câștigă o minge grea, ridică pumnul victorios spre cer, spre adversar, spre public… și se bucură. Dar e o bucurie amestecată cu furie, asta spune pumnul lui. Cu cât durează mai mult, cu atât frustrarea este mai mare, iar furia aceea nu trece cu una, cu două. E doar proiectată în ceva din lumea exterioară, într-un om, într-un grup de oameni, în niște evenimente care par cauzatoare de furie… Însă sursa e înăuntrul acelei persoane și va continua să nască furie cu fiece ocazie. Va căuta motive să-și verse furia. O va face în diverse feluri, într-un mod așteptat sau poate chiar surprinzător.

„Noi credem că problema e furia”, spunea Gandhi. „Dar problema e frica, nu furia.” Fiindcă din frică se naște furia: frica de eșec, frica de a nu mai fi apreciat/aplaudat, frica de singurătate, frica de abandon, frica de a pierde ceva… Sunt câteva dintre fricile care declanșează furia ca pe un mecanism de autoapărare. Însă reacția e disproporționată, maximizăm riscurile, exagerăm pericolul viitor, întreținem emoția în mod artificial și rezultatul nu întârzie să apară: acționăm ca să distrugem.

„Oamenii exagerează riscurile atunci când iau decizii pe fondul emoțiilor negative. Reevaluarea situațiilor date și a emoțiilor provocate scade susceptibilitatea la erori de decizie.” prof. univ. dr. Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive

Concluzia? Atunci când îți propui să devii un om cât mai echilibrat, să iei deciziile cele mai potrivite, urmate de comportamentul optim, stai pe loc două minute, în mintea ta! Privește situația, apoi mută-te un pas în dreapta. Vei schimba unghiul, vei vedea prin ochii altuia, ai unui prieten, vei vedea asemănător cu ce vedeai tu, dar parcă ușor diferit. Și fă apoi încă un pas în dreapta. Deja vei vedea prin ochii unui necunoscut, ai unuia neutru, pe care nu-l prea interesează cine „câștigă” de-acolo. Dacă mai faci un al treilea pas la dreapta, vei reuși să vezi prin ochii celui care nu îți place, care are o altă părere decât a ta. Dar, culmea, nu te vei mai enerva la fel; căci din pielea lui se observă și niște argumente serioase pentru care el gândește și acționează așa cum o face. Din mai multe surse de informații cognitive vei reuși să creezi o panoramă asupra situației, să vezi de sus, să vezi mai complet. Și vei lua bineînțeles altfel de decizii.

Observă, în filmulețul postat mai jos, ieșirea nervoasă a Robertei Vinci după ce câștigă cea mai frumoasă minge din acel meci, cu Serena Williams.

3 întrebări ca 3 instrumente chiar eficiente pentru a recadra o poveste dificilă:

Cu ce o ajută în mod real să se comporte așa? „Pentru că așa vreau eu, așa îmi vine mie” nu e un răspuns.

Ce ar avea de pierdut dacă NU s-ar comporta așa? „Nu mă interesează, mă comport cum vreau eu” nu e un răspuns.

Ce ar putea face altceva astfel încât starea ei de bine, satisfacția personală să nu mai depindă de mediu în mod excesiv? „Nu știu” nu e un răspuns; „nu știu” vine din mintea conștientă, din egoul incapabil să găsească soluții benefice. Soluțiile vin din inconștient.

Fiindcă, iată în filmuleț, italianca înnebunește de furie pentru că publicul n-o aplaudă. O stoarce de energie, nu știe să se bucure suficient pentru ceea ce înseamnă ea ca sportivă de mare performanță, nu știe să se bucure de abilitățile sale, de victorie, de întâlnirea cu cea mai mare jucătoare de tenis a momentului, de faptul că atâția oameni o privesc cu admirație, chiar dacă n-o aplaudă zgomotos după cum le cere ea. Dacă brusc și-ar pierde capacitatea de a mai merge vreodată pe propiile picioare… cum ar fi toate cele enumerate mai sus? Ar mai conta aplauzele comandate publicului? Sau ar fi mult mai important să poată fi din nou sănătoasă?

După meci, italianca și-a revenit și a dat un interviu foarte plin de învățăminte; a vorbit frumos! Dar ar fi dat același interviu dacă Serena Williams ar fi câștigat meciul?

2 thoughts on “3 instrumente la îndemâna inteligentei emotionale

    Gabriela said:
    Septembrie 14, 2015 la 3:51 pm

    Pfoa, ce postare…așa îmi place cum gândești și cum pui lucrurile în perspectivă.
    Referitor la ce zici tu aici, cred că uneori ține și de ce ne dorim de fapt, sau ce credem că ne dorim. Dacă facem un lucru doar pentru că ne dorim aplauze sau laude, și nu primim asta, n-ar trebui să fie capăt de lume. Dar, dacă dorința de a primi aceste lucruri e mai mare decât satisfacția pe care acel lucru făcut îl aduce, atunci devine problemă. Și atunci se vede adevăratul caracter. Eu așa am înțeles…

      drstoica responded:
      Septembrie 14, 2015 la 5:16 pm

      Îți mulțumesc mult!🙂
      Sunt absolut de acord cu tine, Gabi! Când nevoia de aplauze devină obsesivă, mai mare decât satisfacția lucrului bine făcut în sine, apare suferința. Și bineînțeles că nu avem puterea de a-i recunoaște cauzele în noi înșine, ci proiectăm vina în ceilalți. Dar, ca de fiecare dată când boala e una, iar noi tratăm altceva, durerea continuă să-și facă de cap la nesfârșit.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s