Another Earth. Te-ai muta pe un alt Pământ?

Două filme a făcut Mike Cahill până acum. M-a impresionat binișor cu I Origins (2014), încât am vrut să-l văd și pe celălalt, pe primul. Another Earth e din 2011. Aici, Cahill e și regizor, și editor imagine, și producător și tot ce se mai poate, pe lângă Brit Marling: și actrița din rolul principal, și o juma’ de scenarist, și niște producător… 🙂

Rhoda Williams are 17 ani. Tocmai ce a fost admisă la MIT, universitatea cu cea mai bună cotă din lume. „Naivă, nechibzuită”, așa cum se descrie ea ulterior. Bea odată de fericire și se urcă la volan. Face un accident și curmă viața unei mame gravide și copilului de 5 ani. Supraviețuiește șoferul. Soțul. John Burroughs. Compozitor și profesor de muzică la Yale. Întâi în comă, apoi înecat în tristețe.

Omenirea tocmai ce se confruntă cu un lucru nemaiîntâlnit: Pământul își descoperă o planetă-soră. Pământul 2. Ajuns pe orbita Pământului nostru, la o distanță cât să-l vezi, zi și noapte, mai mare decât Luna. Toată lumea numai despre asta vorbește. Nimeni nu a ajuns încă acolo din cauza gravitației zero, din cauza necunoscutului… Greu se poate intra în legătură cu „ceilalți” pământeni. Un fizician emite o teorie: până în clipa în care cele două planete s-au observat reciproc, oamenii lor și oamenii noștri au trăit fix aceleași vieți. Fiecare de aici are o replică acolo. Sau invers. Totul se întâmpla simultan la ei și la noi. Când s-au descoperit unii pe alții, s-a produs un efect de „oglindă spartă”. S-a întrerupt trăirea simultană a acelorași vieți.

Voice: Imagineaza-ti ca te trezesti odata din somn. Nu stii unde esti. Nu stii daca mai sunt si altii prin apropiere. Care ar fi primul lucru pe care l-ai face?

Rhoda iese din închisoare după 4 ani. Introvertă, inteligentă, muncitoare, marcată profund de ceea ce făcuse. Merge să-l caute pe John Burroughs. Vrea să-și ceară iertare. Nu poate. Îi devine menajeră.

Se pune la cale un zbor civil către celălalt Pământ. Se scoate chiar la concurs un loc pentru cineva care scrie un eseu suficient de convingător de 500 de cuvinte. Rhoda participă și ea la concurs. Vrea acolo sus, vrea departe.

El: Ai merge?

Rhoda: Da.

El: Dar nici nu stii ce te asteapta acolo.

Rhoda: Tocmai de aceea as merge.

A trimis eseul, dar e puțin probabil să fie tocmai ea aleasa. S-a pus în locul celor care descopereau altădată că Pământul e rotund, că nu suntem centrul Universului, că încă ne cunoaștem atât de puțin.

Rhoda: Când primii exploratori au pornit catre vest, peste Atlantic, cei mai multi oameni credeau ca Pamântul e plat. Majoritatea credea ca, daca navighezi prea mult catre vest, vei cadea de pe suprafata în neant. Corabiile care au pornit catre necunoscut nu duceau nobili sau aristocrati, artisti sau negustori. Duceau oameni care traiau la limita. Nebuni, orfani, fosti puscariasi, proscrisi, la fel ca mine. Ca fost puscarias, nu sunt eligibila în majoritatea cazurilor sociale. Dar nu si în cazul asta. Acum, poate sunt cea mai eligibila.

Pentru că se ia foarte serios în calcul ca naveta și echipajul care vor pleca să nu se mai întoarcă niciodată.

Filmul e o metaforă, o chestie fantezistă foarte profundă. E un set întreg de imagini și întrebări pentru fiecare dintre spectatori. E făcut ca să ne cunoaștem mai bine pe noi, nu pe alții de pe alte planete.

Voce: Ar fi foarte greu de conceput ceva de genul: „Eu mai sunt o data acolo”. Sau: „Pot sa ma duc acolo sa ma întâlnesc pe mine?” Sau: „Este Eul acela mai bun decât acesta?” „Pot învata de la acel Eu?” „A facut Eul acela aceleasi greseli pe care le-am facut eu?” Sau: „Pot sa am o conversatie cu mine?” Adevarul e ca facem lucrurile astea tot timpul, în fiecare zi. Oamenii nu recunosc si nu se gândesc prea mult la asta, dar o fac. În fiecare zi, în mintea lor, vorbesc cu ei însisi. „De ce face asta? Ce a crezut despre mine? Am zis ce trebuia?” În acest caz, exista un alt Tu undeva.

Filmat excelent! Cu o coloană sonoră de excepție! Cu ruperi de ritm și tristeți introspective uneori enervante. Cu Brit Marling foarte bună în rolul Rhodei. Cu un final neașteptat. Da, mie mi-a plăcut. Am reținut chiar și o metaforă neuro-lingvistică, pe care, adaptată, am folosit-o deja cu cineva. Și a funcționat. 🙂 E fascinantă mintea omului. Doar dacă omul îi dă voie.

Citește următorul text extras din film și oprește-te la întrebări. Puneți-le pe toate, una câte una. Și răspunde-ți. Poți? Poți face efortul ăsta? Efortul, procesul în sine e mai important decât rezultatul. Nu trebuie să-ți răspunzi tot odată…

Cel mai mare mister… nu e nici în lucrurile mici, nici în cele mari; nu e în ceea ce cautam mereu departe de noi, în afara noastra. Cel mai mare mister… suntem noi. Daca ne-am vedea de aproape, oare ne-am putea recunoaste? Si daca da, ne-am si cunoaste pe noi însine? Ce ne-am spune? Ce am învata de la noi însine? Ce am vrea sa vedem cu adevarat daca am putea sa ne privim din afara noastra si ne-am putea observa?