Zi: august 29, 2015

The Fountain. Există viață după viață?

Publicat pe

the-fountain-posterFilmul e o metaforă, o parabolă de la un capăt la altul. E plin de efecte luminoase, nu spectaculoase, nu inovatoare. Făcut de Darren Aronofsky, în 2006. Cu Hugh Jackman, Rachel Weisz și Ellen Burstyn.

Lupta omului cu moartea. Disperarea care-l cuprinde atunci când crede că moartea e o boală, o pedeapsă, un capăt de drum. Dar pentru ca viața, lungă sau scurtă, să se vadă altfel, e nevoie ca totul să capete un sens în mintea omului. Absolut totul trebuie să aibă un sens, un rost, un înțeles, ceva care dă continuitate existenței sale, fizice sau spirituale. „Când am înțeles că totul depinde de mine, m-am liniștit”, spunea Gandhi cândva. Rezistența la schimbare, la transformare, la trecere naște durere. Nu întâmplarea în sine provoacă suferința, ci felul în care mintea alege să vadă totul, felul în care ea își exersează sensul totului. Citește în continuare »

De la necesar, la posibil și imposibil

Publicat pe Actualizat pe

Poți să crezi că vorbele astea aparțin unui sfânt? 🙂 Asta înseamnă un lider: omul care a învățat, a aplicat, a reușit și dă mai departe, să le fie bine cât mai multora. Dă mai departe chiar și după ce nu mai e fizic printre ceilalți.

Începe să faci ceea ce te va duce la realizarea imposibilului, mai devreme sau mai târziu! Hai Sus! 🙂

imposibilul