Carti de dezvoltare personala (15)

Posted on Updated on

lesterLester Levenson. „Adevărul suprem (Manual practic despre cum să îți trăiești viața)”.

Nu vorbește în cartea asta despre el, dar pot să-ți spun că autorul în cauză a trecut de la fizicianul multimilionar, aflat în pragul morții anunțate medical, la individul care și-a ajutat semenii, stând pe picioarele sale, până la 85 de ani. La vreo 40, după al doilea atac de cord, cu toți banii lui (fiindcă la acea vreme – în 1952 – nu se făceau transplanturi de gen), doctorii i-au spus în față: „Mergeți acasă și urmați tratamentul ăsta. Vă va ameliora durerea, dar… mai aveți de trăit 2-3 săptămâni, ne pare rău. Nici măcar nu coborâți din pat. Chiar și încheiatul la șireturi poate fi un efort suficient de mare cât să vă scurteze aceste 2-3 săptămâni.” Într-o primă fază, ca orice om normal, Lester Levenson și-a deplâns soarta, s-a autovictimizat cât a putut. S-a gândit serios să ia toate pastilele alea odată și să termine „ușor” și repede.

Apoi, cu întrebările potrivite, lipsite de egoismul caracteristic omului aflat ori foarte sus, ori foarte jos, a început să-și schimbe percepția asupra lucrurilor, asupra vieții. A încetat să mai ia medicamente. A hotărât să facă ordine în propriile convingeri („e greu, e imposibil, e nedrept, e mizerabil”), să aducă în mintea conștientă acele lucruri care pot face o viață să fie frumoasă și nu pe acelea care certifică urâțenia ei. A constatat că există un singur antidot împotriva oricărei probleme: Iubirea. Îți vine să zici „vrăjeală”? Mai gândește-te. N-o zice până ce nu începi să exersezi iubirea conștientă, să iubești chiar și pe cine crezi că e de neiubit. Sau măcar să accepți acele persoane, chiar dacă nu le poți iubi. Fiindcă și alții te acceptă pe tine, fără ca tu să înțelegi că ei fac un efort pentru asta.

Schimbându-se pe el, Lester a schimbat lumea. Lumea lui, nu lumea noastră. Pentru că fiecare dintre noi are aceeași datorie: să-și schimbe propria lume. De-aia e viața frumoasă: pentru că nu lasă pe nimeni să primească fără să ofere. Doar aparent.

O reacție emotională este un răspuns automat determinat de un comportament din trecut.

„Opinia personală nu are nimic de-a face cu adevărul. Oamenii emit opinii numai pentru a câștiga acceptarea și aprobarea propriului ego. Ei încearcă să-și impună celorlalți opiniile lor.

Simpla recunoaștere a unei probleme personale echivalează cu mai mult de 50% din găsirea soluției sale, căci nicio soluție nu este posibilă atât timp cât problema nu este recunoscută. Ori de câte ori aruncăm vina pe altcineva, noi ne îndreptăm glonț către întărirea problemei.

În mod inconștient, comportamentul fiecăruia este condiționat de trecutul său, neavând nimic de-a face cu situația prezentă. Cu alte cuvinte, este un comportament neeficient, care nu îi poate furniza o stare de bine. El conduce la nefericire din două motive: amintirea inconștientă a durerii de altădată și frustrarea generată de incapacitatea de a obține rezultatul dorit prin acțiunea prezentă.”

Lester Levenson e un caz sută la sută real. La 80 de ani, cu acea inimă despre care medicii spuseseră că va ceda definitiv în 2-3 săptămâni, Lester era ghid montan, îi conducea pe oameni mult mai tineri în diverse pelerinaje dedicate sănătății și spiritului. Ajungea mai mereu primul în vârf; sunt destule mărturii care atestă lucrul ăsta.

Startul, secretul și rețeta vieții împlinite sunt date de unul și același aspect: gândirea sănătoasă, emoțiile echilibrate, gradul de recunoștință pentru ceea ce ai în fiecare zi și poate nu vrei să vezi.

„Cramponarea de un gând dureros generează o durere mult mai mare decât situația în sine. Lumea exterioară nu ne lovește niciodată cu atâta cruzime cum o face imaginația noastră.

Din cauza experiențelor neplăcute din trecut, noi ne-am cultivat o frică de durere. De aceea, în loc să privim în față durerea și să încercăm să înțelegem cauza ei, noi căutăm să fugim de ea. Prin urmare, durerea, suferința persistă, iar capacitatea de autovindecare a organismului este încetinită ori blocată.”

3 thoughts on “Carti de dezvoltare personala (15)

    incredibleyoung said:
    August 27, 2015 la 3:01 pm

    Da.E ceva timp de cand sunt convinsa si eu ca suferinta fizica e decat o urmare a suferintei interioare.Foarte interesant articolul.

      drstoica responded:
      August 27, 2015 la 3:47 pm

      Mulțumesc frumos, Tina! Medicina însăși acceptă deja faptul că orice durere/afecțiune fizică e urmarea unei emoții nerezolvate, a unei stări interioare reprimate sau nebăgate în seamă.

        incredibleyoung said:
        August 27, 2015 la 3:50 pm

        Da…tocmai…cand citeam, inainte, imi venea greu sa cred…Consideram simptomele fizice un efect al unei cauze externe.Dar apoi, fiind mai atenta la mine, am vazut ca totul pleaca de la psihic.Citind mai mult si fiind si mai atenta la trairile mele, m-am convins.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s