Un brazilian în România

Posted on Updated on

schimbarePărerile pot fi împărțite, iar ăsta nu e neapărat un lucru rău. Suntem cu toții diferiți, din fericire. Însă când vine vorba de România, românii cad prea repede de acord că e o țară din lumea a treia, că aici nimic nu e posibil și sunt chiar supărați atunci când un străin își permite să se mute în România și să vorbească frumos despre ea.

Pentru a crește ca țară, din punct de vedere social și economic, eu cred că nimic nu e nevoie să se schimbe mai repede decât mentalitatea păguboasă, decât felul nostru de a gândi. O mentalitate despre care românii spun că e a omului realist sau pe care o vor schimbată mereu la ceilalți, pentru că „așa trebuie”.

Un brazilian, Fernando Castilho, un om care vine din țara unde s-a organizat ultimul Campionat Mondial de fotbal și unde vor avea loc următoarele Jocuri Olimpice, un tânăr care a locuit în România pentru o destul de lungă perioadă de timp, care a colindat lumea și care este bineînțeles subiectiv în felul său, a tras (pe contul facebook) 60 de concluzii serios-amuzante despre această țară. A văzut și bune, și rele. Eu reproduc doar câteva dintre părerile lui. Și chiar mă bucur că m-am născut aici, că trăiesc aici și că pot vedea viața așa cum mă ajută să evoluez.

„Românii fumează o cantitate absurdă de țigări. Fumeaza acasă, fumează în restaurante și chiar și în mall-uri.
Românii își scot tot timpul încălțările înainte de a intra în casă; cred că românii preferă să mențină mai degrabă podelele curate decât plamânii.

Călătoriile din România sunt cele mai frumoase amintiri din viața mea: râuri, canioane, dealuri, munți – românii le au pe toate.

Maramureș este o zonă foarte veselă. Oameni veseli, costume vesele, culori vesele… chiar și un cimitir vesel.

Românii se așteapă să le plătești când faci autostopul. Bineînteles, poți spune: „Nu am bani” când urci în mașină, dar poți da peste un șofer frustrat care să țipe „ÎNCHIDE UȘA” la sensibilul de tine (poveste adevărată).

Cel mai bun mod de a călători în România, dupa părerea mea, este cu trenurile inter-regio. Sunt ieftine, confortabile, precise și, de obicei, destul de lejere (mai prinzi și trenuri aglomerate).”

trenuriCunoașteți poza deja virală pe fb cu cele mai tari trenuri din câteva țări ale lumii și cu cel mai vechi și mai prăpădit tren care mai circulă prin România doar pe rute de navetiști? Oamenii postează imaginea alăturată în ideea în care mai înjură puțin autoritățile sau pe cineva, oricine. Adică, românul chiar nu vede că în acea poză sunt alese trenurile de lux din 5 țări și cel mai urât de la noi? Pe bune? Unde este echilibrul nostru în gândire? Cum vrem să se schimbe ceva dacă nu așteptăm asta decât din partea clasei politice?

Revenim la brazilian.🙂

„Schiatul in România este absurd de ieftin. Am avut nevoie de trei zile pentru a învăța să schiez. Schiatul nu este pentru brazilieni sau pentru locuitorii țărilor tropicale. Însă odată ce ai învățat, te vei îndrăgosti de acest sport. Așa mi s-a deschis o nouă ușă către partea mea preferată a României: MUNȚII. România are cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut până acum în viața mea. Toate dintre ele sunt din vârful munților. Munții din România au cărări frumoase pentru excursioniști, cabane pentru călători pentru a se caza peste noapte și locuri pentru cei mai îndrăzneți pentru a pune corturile.

Și mai interesant este faptul că, de cele mai multe ori, românii supraestimează locuri simple, precum Mamaia, și subestimează locuri minunate (ca exemplu – Bucureștiul). București este un oraș minunat. Nu are o arhitectură precum Budapesta sau Cracovia, însă are muzee, parcuri și viață de noapte – ceea ce puține orașe au.

Limba română este frumoasă. Sună bine și este ușor pentru brazilieni să o învețe. „Cu carne de vacă nu se moare de foame” – și Google translate a crezut că scriu în portugheză. Modul meu preferat de a-mi exersa limba română era cu șoferii care mă luau cu autostopul. De multe ori mă întrebau ce dracu’ fac într-o astfel de țară dacă sunt brazilian. Acești șoferi nu știau că sistemul de sănătate românesc este incredibil și că aici există o rată mai mică de omor decât în Norvegia.
În general, românii se plâng de România. Ei găsesc tot timpul ceva de care să se plangă: politica, economia, societatea…

Cei mai mulți români de 18 ani au doar două vise în minte: să se mute în Anglia sau să se mute în orice altă țară care nu este România. În timp ce românii visează să plece, eu visez că mă voi reîntoarce cândva.”

Unii s-ar putea necăji foarte tare citind că Fernando Castilho vorbește cam frumos inclusiv despre sistemul de sănătate, despre liniștea din țara asta, despre verdele mult din București… Dar tocmai de-aia el va fi un om fericit oriunde ar locui.

Toate cele 60 de concluzii ale brazilianului le găsești aici. Un comentariu al unuia care i-a citit articolul: „Și, în stil tipic românesc, când un străin ne laudă țara și oamenii, se găsesc și câțiva care să-i bage pe gât viziunea lor înfrântă despre locul unde trăiesc. Un simplu ‘mulțumesc frumos și fii binevenit oricând’ ar fi mai adecvat.”

fernando

4 thoughts on “Un brazilian în România

    Gabriela said:
    August 9, 2015 la 4:21 pm

    Foarte drăguţă descrierea brazilianului şi foarte pertinentă concluzia ta de la sfârşit. Mie cel puţin mi se ridică inimioara la cer când citesc astfel de articole. Pentru că străinii văd ceea ce şi noi ar trebui.
    Îmi aduc aminte că acum câţiva ani am fost la Lisabona cînd un domn foarte vorbăreţ din Suedia mi-a cerut să îi fac o poză. Şi după câteva schimburi de politeţuri m-a întrebat de unde sunt.
    Moment în care m-am uitat la prietena cu care eram cu o privire de genul „ce îi răspund?” şi ea a dat din umeri „pai, nu ştiu”..şi atunci i-am zis prima ţară care mi-a venit în minte, care să nu fie România, pentru că îmi era aşa ruşine să spun că sunt româncă. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că eu nu sunt reputaţia ţării mele, şi că deşi sunt câţiva peşti stricaţi în mare, nu înseamnă că toţi sunt. Şi da, România e o ţară foarte frumoasă şi am putea să facem atâtea să neutralizăm părerea negativă creată în jurul nostru; nu degeaba toţi care ne vizitează vin cu o impresie şi pleacă cu o alta, mult mai bună. Asta o văd în mare parte la firmă, unde e un dute vino de străini non stop. Părerea mea e că românii ar trebui să-şi asume responsabilitatea şi să nu se mai plângă atâta, şi eventual să arunce TVul pe geam pentru a scăpa de programarea negativă împotriva acestei ţări. Şi le mai doresc să călătorească mult în afară să vadă cât de „bine” le e oamenilor de acolo cu care (se) tot compară, pentru că atunci or să fie mai recunoscători pentru ceea ce au. Pentru că am impresia că ei cred că în afară lumea are mulţi bani, joburi bune, metrou mai ieftin şi mai eficient, sau alte avantaje, doar pentru că ţara aia se numeşte Germania, Franţa, Anglia, Olanda etc.Nu numele ţării face diferenţa acolo, oamenii o fac. Dacă la ei se poate, la noi de ce nu? Căci avem tot ce ne trebuie… (îţi cer scuze, iar un comentariu lung…😦 )

      drstoica responded:
      August 9, 2015 la 10:52 pm

      Eu îți mulțumesc pentru comentariu! Ce dacă e lung?!🙂
      Într-un singur loc am avut o reținere în a spune că sunt din România: la Budapesta. Dar m-am gândit 2 secunde, apoi am fost sincer. Iar ungurul respectiv mi-a replicat bucuros: „A, București, România? Am și eu prieteni la București, foarte tare!” Numai experiențe plăcute am avut inclusiv în Ungaria! Am zis peste tot „sunt din România” cu toată deschiderea.
      NICĂIERI nu am simțit măcar o umbră de respingere sau de răceală spunând că sunt din România. Nici în Anglia, nici în Franța, nici în Germania, nici în Austria, nici în Spania… La Paris, o bătrânică foarte simpatică, din Montmartre, ne ruga să stăm la ea, că nu ne costă nimic și are apartament mare, curat, frumos…🙂 În Viena, cineva a stat să-mi deseneze o hartă impecabil de exactă cu destinația de care eu întrebasem.🙂 La Roma, la intrarea în Coloseum, doamna ne-a întrebat de unde suntem și ne-a băgat imediat într-un grup de vizitatori, deși noi puteam intra într-o serie doar câteva ore mai târziu. Și multe alte experiențe de acest fel am trăit, fără nicio exagerare. M-am simțit atât de bine spunând că-s român și văzând reacțiile celorlalți!… Pentru că m-am comportat exact așa cum aș vrea ca ceilalți să se comporte cu mine.
      E imposibil ca tu să ai o atitudine foarte plăcută, iar cineva la fel ca tine să-ți răspundă urât doar pentru că ești dintr-o țară cu un pr negativ. Dimpotrivă: am adus aici francezi, austrieci, americani… TOȚI au plecat cu o impresie foarte plăcută despre România, promițându-și că se întorc. O pariziancă se minuna cât de mișto sunt parcurile din București (Herăstrău, IOR, Cișmigiu), deși, în capitala Franței există Grădinile Tuileries, Grădinile Luxembourg…🙂

        Gabriela said:
        August 10, 2015 la 10:02 am

        Exact, asta e atitudinea care contează, acum știu asta: tratează-i pe ceilalți cum ai vrea să fii tratat! când am conștientizat acest lucru… wow, ce revelație!! Și eu am avut parte numai de experiențe frumoase oriunde am fost, de ex. ce ai trăit tu la Viena, am trăit și eu la Milano, iar la Roma când am fost să vizităm Vaticanul, la intrare ne-au taxat cu prețul pentru studenți, deși le-am zis clar că nu suntem :)))) asta pentru că oamenii văd dincolo de naționalitate, și oamenii sunt în general buni. Și da, sunt mândră că sunt româncă, pentru că am cu ce mă mândri, și am și cu cine🙂 O săptămână fructuoasă să ai!🙂🙂🙂

          drstoica responded:
          August 10, 2015 la 9:45 pm

          Săptămână de-a dreptul perfectă și ție, Gabriela!🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s