Carti de dezvoltare personala (13) (Video)

Posted on Updated on

conversatiiFrica de a alege, frica de a decide, frica de responsabilitate, frica de nou, frica de libertate, frica de propria persoană, frica de cei care nu ne seamănă… Cerem în permanență libertate, dar nu știm ce să facem cu ea, refuzăm să o folosim cum se cuvine, să-i gândim singuri rostul și continuarea. Avem libertate, dar ne place să spunem că viețile noastre sunt în mâinile altora. Pentru că, dacă am recunoaște că depindem de noi înșine, ar trebui să facem zilnic câte ceva pentru a ni le schimba, pentru a ni le trăi mai frumos. Mai frumos implică obligatoriu Altfel dacă deocamdată nu ne place ce ni se întâmplă.

Schimbarea ne sperie, ne enervează, râdem de ea, ni se pare că e ceva ce trebuie să facă ceilalți, nu noi. Și rămânem blocați în tristețe, în supărare, în sărăcie, în neîmplinire…

Transformă frica și ți-ai transformat lumea! Astăzi, nu mai ține cont de ce ai învățat că nu poți face și fă! Fă, indiferent cum va ieși! Vei învăța cum să faci a doua oară mai bine. O profesie nouă, un comportament nou, o pasiune nouă, o conversație nouă, o relație nouă… Noul înseamnă putere, creativitate, oportunități.

Neale Donald Walsch e unul dintre acei oameni care chiar și-au transformat viața. Dacă el a putut, oricine poate. În anii ’90, un incendiu i-a distrus tot ce avea, a trecut printr-un divorț, a suferit un accident de mașină, fracturându-și gâtul, și a devenit un om al străzii. Colecta și vindea aluminiu ca să trăiască. Apoi, s-a transformat pe el și a scris o carte, în 3 volume, ce a devenit bestseller internațional: Conversații cu Dumnezeu. O introspecție extraordinară, o întoarcere în sine și un restart mental-emoțional care dovedește că se poate, că atunci când crezi că nimic nu-ți iese și totul este pierdut, ești pe drumul cel bun. Trebuie doar să vezi asta, să crezi în tine și să perseverezi în schimbare. Să-ți învingi fricile, să ți le faci prieteni, nu dușmani; să trăiești ceea ce vrei să trăiești. Dar pentru așa ceva, nu e de ajuns să visezi și să aștepți schimbarea lumii exterioare. Fără implicarea ta personală în fiecare zi, nu funcționează.

Când am descoperit cartea Conversații cu Dumnezeu, am citit vreo 50 de pagini și mi-am zis că e o blasfemie, că omul bate câmpii. Acum, îi cer scuze🙂 și îi sunt recunoscător pentru că văd totul altfel, pentru că viața arată așa cum eu aleg să mi-o construiesc clipă de clipă. Nu că dispar complet problemele; dar mă raportez altfel la ele. Le văd a fi lecții, oportunități, educație, nu capete de drum. Știu că am putere, am libertate, am de ce să mă bucur și sunt fericit.

Filmulețul de mai jos este subtitrat în limba română. Câteva minute de calm și dezvoltare personală cu Neale Donald Walsch.

Dacă nu ai cartea, nu o găsești și vrei să o citești în format pdf, cere-mi-o și ți-o trimit pe mail.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s