Scoala Superioara de „Cele mai sexy tipe” :)

Publicat pe Actualizat pe

elegantaAm citit la Simona – aici – despre „Cei mai sexi tipi”, m-a lovit o idee cu așa școală transformată în realitate,  după care m-a provocat fățiș să descriu varianta feminină a „sexytății” contemporane.🙂 Acu’ recunosc, nu e deloc obligatoriu ca toate doamnele și domnișoarele să fie absolvente cu Magna Cum Laude, dar acelea care ar face-o sunt angajate pe viață în sufletul meu.🙂

Bun. 20 de calități pentru reprezentantele sexului frumos și delicat. După ce citești, dă-ți și tu cu părerea, încurajez asta. Fiindcă, de exemplu, la Simona, și eu am avut vreo două puncte unde aș fi reformulat. Am spus deschis și s-a aprobat.🙂

Așadar, care sunt doamnele și domnișoarele pe care le apreciez eu în mod deosebit, chiar dacă nu numai pentru aceste calități:

1.Cele care nu-și fac selfie mai des decât respiră.

2.Cele care nu mestecă guma cu gura deschisă, ca și când asta ar fi ceva mega inteligent.

3.Cele care sunt într-o relație de iubire sinceră (nu doar sexuală) cu limba română.

4.Cele care nu vor să fie egale cu bărbații doar în situațiile care le avantajează. Ele știu că bărbatul și femeia nu pot fi perfect egali și nici nu vor asta, fiindcă ea își pierde astfel din feminitate, el își pierde din galanterie și s-ar da peste cap toate bunele maniere.

5.Cele care se îmbracă o viață întreagă lângă persoana iubită ca și când atunci ar cunoaște-o și ar vrea să o cucerească.

6.Cele care au simțul umorului și știu de glumă când e de glumă.

7.Cele care nu fac din partenerul lor o proprietate redusă la statutul de „exponat în vitrină” în fața celorlalte femei sau de câine de pază, legat de gard.

8.Cele care știu cine sunt și nu au nevoie de un bărbat ca să le spună el asta, ci doar să le confirme.

9.Cele cărora nu le sare muștarul dacă un bărbat rămâne hipnotizat de formele lor aflate la vedere și le admiră înghițind în sec. Dacă femeia se îmbracă într-un anume fel, o face tocmai pentru a atrage privirile. Să ia în calcul că toți bărbații au priviri, nu doar cei care le-ar plăcea lor.

10.Cele cărora nu le e rușine să citească o carte ori să gătească un pic, ba dimpotrivă, se laudă mai degrabă cu așa ceva decât cu nu știu ce club șmecher în care merg în fiecare noapte.

11.Cele care știu că un flacon de parfum nu se dă tot odată.

12.Cele care nu țin neapărat să schimbe ceva la partenerul lor împotriva voinței lui.

13.Cele care știu că un zâmbet face mai mult decât o mie de cuvinte.

14.Cele care se transformă cât mai puțin cu ajutorul tehnologiei moderne și a saloanelor de așa-zisă înfrumusețare. Autenticitatea, doar ușor ajutată, duce la rezultate autentice, repetabile și de succes autentic, pe termen lung. Am observat că fetele care se operează estetic foarte rar au un simț al echilibrului în ceea ce privește cantitatea de silicon absorbită în organism și stratul de machiaj aplicat zi de zi. Iar asta nu ține de capacitatea lor intelectuală.

15.Cele pentru care „mulțumesc, te rog” sunt cuvinte uzuale, iar atunci când le întâlnești și le întrebi ce fac, nu îți răspund de fiecare dată: „nasol, rău, m-a enervat X, Y mi-a stricat ziua, bărbații sunt mereu niște porci…”.

16.Cele care, atunci când aleg o destinație de vacanță (nu neapărat de vară), nu fac asta exclusiv în funcție de numărul mall-urilor și nici nu strâmbă din nas când aud de un muzeu.

17.Cele cărora o plimbare în parc li se pare o chestie drăguță, nu o pierdere de vreme.

18.Cele care nu fumează în timp ce merg pe stradă. (Bine, din partea mea, ar fi de preferat să nu fumeze deloc.)

19.Cele care nu caută pe net citate inteligente pentru a avea motiv să-și posteze întruna propriile poze întunecate, neclare, făcute în oglinda din baie sau din lift.

20.Cele care nu procedează în viață ca Mihaela Rădulescu: ce iau pe mere dau pe pere; calități extraordinare anulate de comportamente deloc extraordinare, doar pentru a primi atenție și like-uri cu orice preț, din partea maselor.

Atât. Deocamdată.🙂

10 gânduri despre „Scoala Superioara de „Cele mai sexy tipe” :)

    samewhiteblue a spus:
    Iulie 2, 2015 la 2:04 pm

    Așteptarea a meritat și nu pentru că mă simt eu acum cea mai sexy, însă e o ,,prezentare” pertinentă. La unele puncte am zâmbit. Cât despre eleganță, un cuvânt uriaș, cu toate cele 20 de puncte ale tale, îmbrăcate pe trupurile subțiri și frumoase, femeile ar fi, așa cum și trebuie ..o lume de vis. Capabilă să nască marile ,,pasiuni” și să confere lumii stropul, or izul de frumos trebuincios!

      drstoica a răspuns:
      Iulie 2, 2015 la 8:41 pm

      Mulțumesc, mulțumesc pentru recenzia pozitivă!🙂 De acord cu tine.

    Gabriela a spus:
    Iulie 2, 2015 la 9:04 pm

    🙂 Trebuie să recunosc. Această postare mi-a adus un maaaare zâmbet pe faţă şi îţi foarte mulţumesc!.
    Mă bucur să spun că te apreciez şi mai mult acum. Pentru punctul 18, ai 10 bile albe!!!! Punctul 5, frumos spus, Romanticule :)La pct 4, feminista din mine cam urlă, însă îţi înţeleg pdv. şi sunt de acord. Punctul 1 :))))) are rol decisiv, nu-i aşa?

      drstoica a răspuns:
      Iulie 2, 2015 la 9:35 pm

      :)) Mulțumesc mult pentru apreciere, Gabi!
      Punctul 1 e literă de lege pentru mine. :)) Acea fată/femeie va aștepta să îi dovedești zilnic și disproporționat că e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deșteaptă, e geloasă, posesivă și se supără grav imediat ce a trecut o zi în care n-ai strigat tuturor cât de perfectă e ea.🙂
      La punctul 4… ce să zic? Femeia își dorește să fie egală cu bărbatul. Dacă se poate, mai egală decât el. :))

    Ioana a spus:
    Iulie 2, 2015 la 11:04 pm

    Eşti un om plin de umor d-ăla inteligent… şi te apreciez enorm pentru asta – mda, sună siropos, dar n-am altă formulare la îndemână la ora asta.
    Hai, că n-a zis nimeni de punctul 14 – autenticitatea pe planul celălalt… mental să îi zic; pe mine mă omoară falsitatea unora când vor să atragă cu orice preţ!! Eu am fost întotdeana pe principiul „fii tu însu(ă)ţi”… de ce să nu se poată mereu?! nu suport principiul de turmă – asta divagând niţel.
    Vaaaai, ce mă stresează selfie-uri (şi mulţi bărbaţi sunt specialişti în asta) şi călcarea în picioare a limbii române.
    Referitor la vacanţe şi plimbări prin parc… sunt candidata ideală🙂 mie dă-ni natură, nu ziduri!
    Gata! Pot să intru la cursuri, domn’ profesor?

      drstoica a răspuns:
      Iulie 3, 2015 la 12:20 am

      Îți foarte mulțumesc, Ioana, pentru părerea atât de favorabilă mie!🙂 Siropoasă, nesiropoasă, îmi place!🙂
      Da, selfie-ul denotă în modul cel mai elocvent lipsa încrederii în sine. Nu mai reiau subiectul în detalii, dar selfie-ul făcut, postat zilnic vorbește clar despre respectiva persoană. Și își mai dă și like.🙂 Ăsta ar putea fi, pentru ea, un prim exercitiu de creștere a încrederii, a puterii interioare: să renunțe la selfie.
      Bun, se umple clasa. În curând, începem școala. :))

    kariris a spus:
    Iulie 3, 2015 la 11:30 am

    Chestia cu guma ma deranjeaza cel mai tare, nu de mult am mers intr-o institutie publica, iar duduia (altfel nu ii pot spune, scuzati-ma) mesteca guma precum KELLY BUNDY , doar cu un deget tasta si am stat ceva acolo. Norocul ei a fost ca eu am mereu bunul simt la mine , nu il uit acasa niciodata si am asteptat linistita !

      drstoica a răspuns:
      Iulie 3, 2015 la 11:52 am

      Bravo! Asta e, totuși, adevărata rezolvare a problemelor: cea pe care le-o dai tu, calmul tău, recadrarea situației pe care o faci tu. Referitor la cele scrise de mine în articol, nu înseamnă că eu disper, mă agit, mă enervez maxim când întâlnesc așa ceva. Nicidecum. Sunt doar lucruri care nu îmi plac și, când văd așa ceva, sunt recunoscător că persoana îmi reamintește cum să nu fiu și cum să am grijă de propriile valori, astfel încât să trăiesc viața care-mi place.🙂

    Mirela a spus:
    Iulie 3, 2015 la 11:19 pm

    Si eu am zambit….trebuie sa mai exersez plimbarile prin parc🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 3, 2015 la 11:23 pm

      Înscrie-te la școală, că ți le predau eu. :))

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s