Propriul caracter – prieten sau dușman?

Posted on

caracterViktor E. Frankl este un autor care, pe mine, m-a marcat profund. Un doctor în psihiatrie care a stat câțiva ani în 4 lagăre naziste de concentrare și exterminare. Și vorbește foarte mult din propria experiență și din ceea ce a observat în mod direct în comportamentul celor despre care vorbește.

Un text introspectiv. De citit cu tine însuți. Un text care vorbește simplu despre etichete, despre faptul că în orice lucru rău există întotdeauna și ceva bun, despre generalizare și efectele ei neplăcute, despre recadrare (repercepere a situației/realității), despre limbajul nonverbal, despre gesturi de normalitate în condiții anormale, despre găsirea acelui sens care îți susține visurile și viața și nu a acelui sens ce te împinge să dai zilnic vina pe ceva sau cineva pentru propriile frustrări și neîmpliniri care te macină. Orice gând sau emoție care te oprește să visezi frumos și să faci zilnic ceva, orice, să te apropie de împlinirea visului tău reprezintă o autolimitare.

„Este evident faptul că eticheta atribuită cuiva, fie că era gardian sau deținut, nu ne spunea aproape nimic. Bunătatea umană o putem regăsi în toate grupurile, chiar și în cele care, luate în ansamblu, ar putea fi ușor de condamnat. Granițele dintre grupuri se suprapuneau și nu era cazul să încercăm să simplificăm problemele zicând că unii oameni erau îngeri, iar ceilalți, diavoli. Bineînțeles, era o performanță remarcabilă pentru un gardian sau pentru un supraveghetor SS să fie bun cu deținuții în ciuda tuturor influențelor din lagăr, în vreme ce josnicia unui deținut care își trata rău propriii tovarăși era vrednică de tot disprețul. Evident, deținuții găseau acea lipsă de caracter ca fiind foarte deranjantă, în timp ce erau profund mișcați de cea mai mică dovadă de bunătate ce venea din partea unui gardian. Îmi amintesc cum, într-o zi, un gardian mi-a dat, pe furiș, o bucățică de pâine pe care știam că o pusese deoparte probabil din propria sa porție de la micul dejun. Ceea ce m-a mișcat până la lacrimi a fost nu atât bucățica de pâine, cât ‘ceva’-ul omenesc pe care omul acela mi l-a dăruit – vorba și privirea cu care și-a însoțit darul.”

One thought on “Propriul caracter – prieten sau dușman?

    adrian0602 said:
    Iunie 4, 2015 la 9:34 pm

    Reblogged this on adriandc.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s