Noe. Potop :)

Publicat pe

Noah-posterMi-am dorit să văd Noah (Noe) încă de când a apărut, anul trecut. Din diverse motive, n-am ajuns nici la 3D, nu mi-am găsit timp pentru el nici altfel. Îmi place mult Darren Aronofsky. S-a descurcat maxim când a făcut Requiem for a Dream. Cu Wrestler a mai dat o lovitură, în opinia cinefililor și a Academiei Americane de Film; iar Black Swan a fost de pus în vitrină, ca bibeloul.🙂

Distribuție grea în Noe. Și numa’ fete frumoase. Așa o fi fost la potop? S-au salvat doar cele mai reușite specimene umane din punct de vedere estetic?🙂

Metafora este una puternică, mesajul sofisticat transmis, povestea construită cu ceva migală. Dar pe calculator. Tare m-a mai plictisit desenul ăla animat. Poate era de văzut musai pe ecran cât casa și în 3D, recunosc, nu știu cum ar fi arătat acolo. În cazul meu, rămân cu mesajul: iubirea, compasiunea trebuie să primeze în fața oricăror sentimente, porniri și credințe despre care presupunem că vin de dincolo de noi. Iubirea e tot ce poate face lumină în viața unui om, în viața unei specii, în viața unei planete. Liberul arbitru în favoarea ei ar trebui să încline atunci când se cer făcute alegeri.

Și mai rămân cu o piesă originală foarte drăguță de pe coloana sonoră. Patti Smith & The Kronos Quartet – Mercy Is. O postez mai jos.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s