Programarea minții umane

Publicat pe Actualizat pe

atitudineaDe ce se spune că omul trăiește fizic, în lumea exterioară, exact ceea ce trăiește întâi în mintea sa (lumea interioară)? Pentru că orice s-ar întâmpla în afară, doar mintea este cea care definește, descrie și etichetează întâmplarea respectivă. Totul arată exact așa cum alege ea. Evaluarea și interpretarea sunt cele care creează „realitatea”.

Când crezi că e bine/frumos, așa este tocmai pentru că așa crezi tu și te comporți în consecință.

Când crezi că e rău/greu, fix așa este pentru că asta crede mintea ta, asta te programează să simți și la fel să te comporți.

Extraordinar este faptul că putem alege în mod real cum să percepem o situație dată; cum să ne raportăm la ceva exterior și ce să facem pentru a păstra, întări, amplifica situația… ori pentru a schimba dintr-o mulțime de puncte de vedere ceea ce nu ne place. Dar lucrul ăsta din urmă se realizează numai atunci când încetăm să mai dăm vina pe alții, să mai fim siguri că din cauza cuiva exterior ne este nouă greu. Când înțelegem că schimbarea nu o putem face decât în ceea ce ne privește. Iar apoi, fără să ne dăm seama, se schimbă și în jurul nostru.

Iată o poveste adevărată a psihiatrului austriac Viktor E. Frankl. Evreu fiind, omul a trecut prin lagărele naziste de concentrare. Deci, a trăit ceea ce niciunul dintre noi nu a trăit în viața sa. Coșmaruri adevărate, chinuri inimaginabile, văzute doar prin filme. Dar se declară un fericit, se declară recunoscător și alege permanent credințele, convingerile și emoțiile ce-l ajută să meargă mai departe și să trăiască viața pe care și-o dorește. Și ghici ce! A reușit.🙂 După tot calvarul de la Auschwitz și Dachau, s-a stins la 92 de ani, în 1997.

„Odată am fost martor la o demonstrație dramatică a legăturii strânse dintre pierderea încrederii în viitor și această periculoasă renunțare la viață. F., un compozitor și libretist destul de cunoscut, mi-a mărturisit într-o zi:

-Vreau să-ți spun ceva, doctore. Am avut un vis ciudat. O voce mi-a spus că pot să-mi pun o dorință, că trebuie doar să spun ce vreau să aflu și voi primi răspuns. Ce crezi că am întrebat? Am vrut să știu când se va temina războiul pentru mine, pentru noi, ăștia de-aici. Voiam să știu când noi, când lagărul nostru va fi eliberat, iar suferințele noastre se vor fi sfârșit.

-Când ai avut visul ăsta? l-am întrebat eu.

-În februarie, mi-a răspuns el.

Era pe la începutul lui martie, 1945, când îmi povestea.

-Și ce ți-a răspuns vocea din vis?

Atunci, mi-a șoptit pe furiș:

-30 martie.

Când F. mi-a istorisit visul, era încă plin de speranța că vocea din vis a avut dreptate. Dar, pe măsură ce se apropia ziua făgăduită, veștile despre război care ajungeau în lagărul nostru arătau ca fiind foarte puțin probabilă eliberarea noastră la data promisă. Pe 29 martie, F. s-a îmbolnăvit brusc și a făcut febră mare. Pe 30 martie era deja mort. După toate aparențele, murise de tifos.

Cei care știu cât de strânsă este legătura dintre starea sufletească – mai exact curajul, speranța sau lipsa acestora – și imunitatea organismului vor înțelege de ce pierderea bruscă a speranței și curajului poate fi fatală. Cauza principală a morții prietenului meu a fost că eliberarea neașeptată nu s-a produs și astfel el a fost teribil de dezamăgit. Asta i-a scăzut brusc rezistența organismului împotriva infectării latente cu tifos. Credința în viitor și dorința lui de a trăi au fost paralizate, iar corpul a căzut pradă bolii – și astfel s-a făcut că vocea din visul său a avut, la urma urmei, dreptate.” Suferințele lui F. au luat sfârșit. Dar el a decis în ce fel. Aproape două luni mai târziu, războiul se termina, iar deținuții erau eliberați.

4 gânduri despre „Programarea minții umane

    kariris a spus:
    Mai 22, 2015 la 8:50 am

    Extraordinara povestea, multumim !

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2015 la 11:36 am

      Și mie mi-a plăcut foarte tare povestea, mi-a întărit acele convingeri care mă susțin, în loc să mă limiteze.
      Mulțumesc și eu.

    Pusa a spus:
    Mai 22, 2015 la 11:23 am

    Sunt in plina faza de acumulare, limpezire si totodata de sedimentare de cunostinte vis-a-vis de ”dezvoltare personala”. Nu mai am sentimentul de intrus, imi vine la indemana tot ce citesc, experimentez. Mi se intampla ”lucruri” care ma uimesc desi stiu ca ele se vor intampla. Nu sunt ”dusa”…. sper🙂 Mi-e bine, ma simt fantastic, sunt fericita!
    P.S. De fiecare da ta cand intru in ”casuta” ta, gasesc cate un dar minunat!
    Iar si iar… multumesc, Catalin!

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2015 la 11:41 am

      Am avut și eu cândva exact acest sentiment minunat: că orice citesc, orice văd, orice studiez mă învață ceva, chiar dacă informațiile respective nu fac parte 100% din ceea ce cred eu. În condițiile în care, altădată, nu puteam accepta să citesc orice, să descopăr și lucruri altfel decât aș vrea eu să fie. Asta reprezintă, de fapt, o rezistență la schimbare, o rezistență la a-i înțelege cu adevărat pe cei din jur care nu sunt de acord cu tine.
      E incredibil când descoperi deschiderea la care ai ajuns. E un nivel care-ți dă acea bucurie de a trăi și de a experimenta continuu.
      Mulțumesc, asemenea!

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s