Îți place să fii ceea ce ești? Sau preferi să pari ce îți cer alții?

Publicat pe Actualizat pe

frumusetea-adbMihai Așchilian, clujean, chirurg estetician. Cu alte cuvinte, se ocupă de remodelarea doamnelor și domnișoarelor care-și doresc să arate mai bine din punct de vedere fizic. În realitate, ce înseamnă asta? Că doamnele și domnișoarele au o stimă de sine mult prea scăzută, că se uită în oglindă și ar vrea să fie altcineva decât a construit deja natura, că, pentru ele, e mult mai important ce spun alții decât ce simt ele. Și ajung să creadă că ceea ce spun alții este chiar ceea ce simt ele… Minciuni interioare, dependențe, nefericire. Fiindcă, orice-ar face, nicio operație estetică nu le va da acea iluzorie putere de care s-au convins că au nevoie.

Autenticitatea e o valoare care aduce fericire. Cu cât ești mai natural, cu atât mai frumos curge viața ta: personal, profesional, familial, material…

„Femeile pe care le întâlnesc eu sunt inteligente, foarte multe independente financiar și hotărâte. Mi-ar plăcea să le simt mai stăpâne pe ele, astfel încât independența lor să se manifeste și în modul în care gândesc și iau decizii. Majoritatea sunt, însă, destul de influențabile de anturaj, își caută reperele în prieteni, cunoscuți, și mai puțin în ele însele. Uită să fie fericite pentru ele și preferă să se adapteze la așteptările celor din jur.

Frumusețea este, în primul rând, o stare de spirit. Ați văzut ce frumoși sunt oamenii fericiți? Oamenii împăcați cu viața lor și care au tot timpul un zâmbet pentru cei de lângă ei? Pe acești oameni îi iubești și nici nu mai știi dacă sunt înalți sau scunzi, au nasul mare sau mic, toate acestea devin detalii. E greu să lupți cu superficialitatea care ne înconjoară. Într-o perioadă a selfie-urilor, a pozelor selectate special pentru facebook, toți vrem să fim arătoși, iar unii dintre noi chiar îndrăznim să îmbunătățim ceea ce ne-a oferit Dumnezeu. Cumva, însă, va trebui să nu uităm că suntem mai mult de-atât: cât de multă fericire îți aduce o cutie frumoasă de cadou, dacă e goală?”

Interviul integral, acordat de doctorul Mihai Așchilian ziarului Adevărul, îl poți citi aici.

Ca să ai cu adevărat încredere în tine, ca să ai o stimă de sine sănătoasă, ca să te valorizezi în mod real, ai nevoie doar de tine, nu de operații inutile, nu de părerea „juraților/specialiștilor”. Făcând tot ceea ce-ți place să faci, nemaifentând viața cu gândul că frumusețea ar fi de ajuns ca să ai succes, muncind cu tine și dându-ți voie să te simți bine indiferent de ce zic unii, TU ai puterea de a-ți crește valoarea mult mai mult decât te-ai aștepta. De fiecare dată când faci ceva ce-ți place, observă că ai reușit și simte valul ăla de bucurie care te inundă. Cu cât exersezi mai mult, cu atât îți va păsa mai puțin de ceea ce spun ceilalți. Și ghici ce! Ceilalți vor începe ei înșiși să te aprecieze din ce în ce mai tare, să-ți crească valoarea fără ca tu să le-o ceri în mod expres prin operații estetice și alte diverse dependențe.

Punem prea mare preț pe artificial, pe transformare forțată (în orice domeniu). Când naturalețea e ceva atât de frumos… Mereu valabile acele vorbe: atitudinea îți decide altitudinea. Mă străduiesc eu însumi să fiu doar ceea ce sunt și să nu mai par ceea ce-mi cer alții. Se poate.

3 gânduri despre „Îți place să fii ceea ce ești? Sau preferi să pari ce îți cer alții?

    Gabriela a spus:
    Mai 20, 2015 la 5:06 pm

    Uf ce subiect delicat.
    Nu pot decat sa subscriu la faptul ca multa vreme am fost complexata de felul in care aratam (fiind alimentata la greu de parerile celor din jur, inclusiv familie), si inca mai sunt cateodata.
    Din pacate, eu, destul de tarziu am inteles ca noi ca oamenii suntem distructivi si ne place sa ne distrugem/desfiguram/neutralizam unul pe altul intr-un fel sau altul. Iar fizicul e prima bariera de care ne putem lua.
    De aceea a si luat amploare valul de superficialitate, artificialitate si dorinta de a arata “perfect”. Si de aceea tanjim dupa confirmare constanta: sunt frumos/oasa?, sunt dragut/a?, sunt gras/a?, cum arat in..?, crezi ca am nevoie de..? Si de aceea multe vietii sunt nenorocite (de depresii suicidale, de bulimii, anorexii, BDD-uri etc). Si tot de aia oamenii “saritori” au gasit variante de ajutorare (in speta operatiile estetice, pilule magice, programe drastice de orice).
    Mi-ar placea sa vad mai multa toleranta, mai multa sustinere si acceptare din partea oamenilor…

      drstoica a răspuns:
      Mai 20, 2015 la 10:54 pm

      Da, deja cultura „upgrade”-urilor fizice este una atât de puternică, încât mă întreb unde vom ajunge. Sau unde vor ajunge cei care apelează des la așa ceva. Asta denotă că în interiorul persoanelor respective e un război crunt cu ele însele, din care nimeni nu câștigă.
      Când ne judecăm pe noi înșine, merită măcar să ne întoarcem pe toate fețele, să ne analizăm și cu bune, și cu rele. Fiindcă dacă transformăm asta într-un obicei, vom descoperi că cele bune sunt indiscutabil mai multe și mai mari decât cele rele. Și ne creștem astfel stima de sine.

    adrian0602 a spus:
    Mai 21, 2015 la 8:18 am

    Reblogged this on adriandc.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s