Supraantrenament, supraom, supradurere

Posted on

Cândva, sportul era un extraordinar mijloc de păstrare a sănătății, de recreere și divertisment. Între timp, el a fost dus la un alt nivel: de cyborgi. Tot felul de stimulente medicale, efort extrem, inuman, obsesie pentru perfomanță. O industrie. Iar oamenii se automutilează crezând că fac sport. În timp ce spectatorii aplaudă. Cine câștigă din asta?

Sportul are nevoie să rămână ceva ce faci în timpul liber, fără medicamente, cu plăcere și indiferent de ce spun ceilalți. Asta înseamnă încredere în tine. Ce sare la extreme ilustrează exact contrariul. Și te mai și minți că astfel îți crești încrederea în tine…

Ai grijă de viața ta, de liniștea ta, de starea ta de bine!

exagerarile

6 thoughts on “Supraantrenament, supraom, supradurere

    City Break Roma - sejurul nostru departe de lume said:
    Martie 28, 2015 la 8:11 am

    […] ceea ce ne dorim să îndeplinim. Şi să ne gândim intens la acel lucru. Pe blogul lui Cătălin citesc destul de des articole care mă motivează, îmi dau încredere şi îmi aduc […]

    adrian0602 said:
    Martie 28, 2015 la 9:28 pm

    Reblogged this on adriandc.

    Şerban Stănescu said:
    Martie 29, 2015 la 3:43 am

    Chiar am văzut recent un film (scurt metraj) despre succes: „Drumul spre succes”.
    Acolo, o puştoaică chinuită, vorbea despre succes ca despre activitatea de colecţionare de diplome şi locuri pe podium… Se întreba singură „ce aş fi eu fără înnot?”
    Îmi venea să-i răspund: o elevă, calmă, liniştită. E drept însă, intrată în conflict cu părinţii…
    Eu am riscat să intru în conflict cu părinţii înainte să ajung la şcoală…
    Şi e adevărat, mi s-a reproşat 12 ani că aş fi putut lua premiul I pe linie, dar sunt putoare, indolent şi încăpăţânat…
    Că aş fi putut, ştiam şi eu. Mai rămânea să mă şi intereseze să iau premiul întâi, „pe linie”…
    Cum erau destui care se înghesuiau, mi s-a părut politicos dinspre mine să îi las să ia ce îşi doreau.
    A! Ştiu… Chestie de optică…

      drstoica responded:
      Martie 29, 2015 la 1:11 pm

      Tu ai dreptate, Șerban. Eu nu i-aș blama pe cei care „se înghesuie”. Fiecare om descoperă singur, mai devreme sau mai târziu, cât i-a folosit sau nu ce a făcut până în acel moment. Fiecare om poate fi fericit exact cu ceea ce face și ce are. Dacă așa decide.

        Şerban Stănescu said:
        Martie 29, 2015 la 1:36 pm

        Mie mi se pare cel puţin ciuidat când un om este întrebat dacă este fericit cu ce face şi spune că e nefericit, dar se întreabă „ce m-aş face fără…”. Adică, ce m-aş face fără nefericirea asta?
        Ce zici de perspectiva asta?😉

          drstoica responded:
          Martie 29, 2015 la 2:09 pm

          Daaa, nu sunt puțini aflați în așa situație. Acel „rău cu rău, da’ mai rău fără rău”.🙂
          E indisponibilitatea omului de a schimba; frica de nou, de necunoscut, ca și când ce a trăit până acum i-a fost cunoscut dinainte.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s