Dacă cineva a putut, e clar că poți și tu!

Publicat pe Actualizat pe

schimbareInițial, omul nu poate crede că, schimbând ceva în el, se schimbă lumea exterioară, se schimbă viața lui într-un fel incredibil. Mult prea scepticismul duce la inacțiune, la „nu fac pentru că nu are cum”. Și se blochează în acea stare, neîmplinire, tristețe ori supărare, fiind sigur că nimic nu se poate schimba decât dacă alții fac ceva pentru asta.

Îmi pare sincer rău pentru persoanele care gândesc așa. Pentru că-mi închipui ce e în sufletele lor. Dar ele nu pot fi ajutate cu forța. Secretul fericirii stă în propria persoană. Întotdeauna. Orice „nu pot, nu are rost să încerc” reprezintă o autolimitare.

Am lucrat săptămâna trecută, o singură dată, cu o persoană într-adevăr sceptică. Scepticism de-ăla cronic. 🙂 Nimic nu credea că poate funcționa în cazul său. Dar am lucrat și am prevenit-o că după ce va pleca de la mine… Mi-a scris un mail după vreo 3 zile. Cu acordul ei, reproduc aici (copy/paste) niște rânduri din mailul trimis. Vreau doar să vezi și tu cât de simple sunt lucrurile pe care noi le complicăm inutil. Să vezi că legile interioare se aplică inevitabil și dacă eu cred, și dacă nu cred în ele. Iar ei îi doresc spor la Bine în continuare! 🙂

Mă declar fericit ori de câte ori reușesc să ghidez un om către starea dorită. Și mi se întâmplă asta în fiecare zi. Chiar sunt recunoscător. Nu știu ce poate fi mai frumos decât să fii fericit ajutând alți oameni să fie fericiți. 🙂

„Am lasat sa treaca ceva vreme de cand ne-am vazut, pentru ca am vrut sa se aseze informatia un pic. Mi-ai zis, dar n-am crezut ca va fi asa de evident. Am plecat de la tine avion. Parca ma dadusem in roller coaster, senzatia aia o aveam. Imediat de acolo, am mers la ziua unui copil si, cu toata galagia si haosul de la petrecere, ii vedeam ca-ntr-un film mut, gandurile mele fiind mult mai zgomotoase. Plus ca, ieri dupa amiaza, m-a durut capul cu tot cu nurofen luat. Daaar, tot ieri, dimineata, am fost foarte pozitiva si cu multa energie, lucru care nu mi s-a intamplat de mult. Si sincer, mi-a placut asa mult senzatia aia, incat as vrea s-o pastrez cu orice chip. 🙂

Am incercat timid sa-mi intreb oglinda cine-i cea mai frumosa din tara. N-a stiut sa-mi spuna, dar mi-a dat niste raspunsuri mult mai ok si de maxima importanta pentru mine si anume ce sta in spatele comportamentului meu de acum. De unde vin negativismul, rezistenta la nou, tristetea, pesimismul si imposibilitatea de a ma relaxa. Unul dintre raspunsuri a fost teama de abandon. Nu zic ca-i corect, nici gresit. Nu e un soc, mai fusesem acolo. O puneam la loc in cutie. Acum am cautat repede, ca era etichetata, dar am vazut-o altfel, prin prisma noilor instrumente ce mi le-ai pus la dispozitie.

Siiii, cireasa de pe tort, piesa de rezistenta si crème de la crème, am reusit sa descarc mp3-urile de la tine, sa le pun pe telefon si, culmea, sa le ascult. Ascultasem in trecut, departe, demult, o melodie de relaxare si mi s-au parut o mie de tantari cantand in corul bisericii. Cu tiparul asta in minte, am ascultat destul de sceptica. Ei, si ce sa vezi, una m-a atras, dupa ce m-a enervat pret de doua minute. Aveam senzatia ca am lasat apa la baie deschisa, numai ca stiam ca n-am ecou in casa. Apoi era un pitic cu o tobita ce alerga dintr-o ureche in alta. Si pauza. Stateam asa, debusolata, nestiind ce sa-mi mai spun, sau sa ma intreb, sau sa punctez, un pic nauca. Nu ma grabea nimeni sa ies din starea aia. Si-am ramas. Si bine am facut.  Picuratul ala m-am gandit ca s-ar potrivi intr-o pestera si m-am simtit in una, intuneric bezna si un pic umed. Apoi mi-am adus aminte brusc de-un vis de acum doi sau trei ani. Destul de puternic si reprezentativ pentru ceea ce sunt/cum sunt. Si de la visul ala am pornit intr-o calatorie fantastica. FASCINANTA! Eu care nu „vad” imagini. Eu care, asa cum iti ziceam intruna, nici pe mine nu pot sa ma vad/imaginez, iata ca aveam un film intreg in minte, de la trei sunete si-o respiratie linistita. Stii cat de misto a fost? Parca toate filmele pe care le-am vazut in viata mea au pus acolo cate ceva din ce mi-a placut la ele si a iesit cel mai misto film facut ever. Doar imagini, succedandu-se ametitor, fara sunet. Si-aveau un sens. Scenariul parea scris bine. Avea fir logic.

Dimineata, desi m-am trezit greu, mi-am revenit repede, iar, in drum spre birou, aveam o stare de pace/liniste/seninatate, pe care n-am avut-o decat in preajma unui singur om, si credeam ca numai el mi-o poate oferi, desi-mi spunea ca pot si singura. Ma uitam la el si nu pricepeam cum. Iata cum. 🙂

In concluzie, iti multumesc pentru timpul acordat. Alea doua-trei indicii m-au ajutat mai mult decat speram. Si tot ce pot sa-ti spun e ca mai vreau. 🙂

Sunt un pic socata, speriata, debusolata, dar incantata ca eu pot face asta. Ca din mine vine. Cu atat de putin. Cu niste suntete si o intrebare, ma? Pe bune?”

Mulțumesc.

5 gânduri despre „Dacă cineva a putut, e clar că poți și tu!

    adrian0602 a spus:
    Martie 27, 2015 la 7:27 pm

    Reblogged this on adriandc.

    Şerban Stănescu a spus:
    Martie 29, 2015 la 3:13 am

    Aţi parcurs împreună un drum tare greu!
    Îţi sunt şi eu recunoscător pentru răbdare!
    Am trecut deja de mai multe ori prin încercări de acest gen.
    M-am ocupat de oameni cu o rezistenţă interioară, demnă de alte realizări decât cantonarea într-o cutiuţă de chibrituri.
    Eu cred că partea a doua a mesajului, a meritat toată munca, de ambele părţi.
    Cel puţin pentru mine, când SIMT că cineva a început să vadă, e deja un foarte mare succes…
    Ştiu, sunt încă foarte mulţi pentru care succesul trebuie măsurat în ceva palpabil: bani, maşini, case, pământuri… Fiecare cu versiunea lui de succes…
    Vă felicit pe mândoi pentru munca depusă şi pentru că, asta e, eu chiar cred în minunea asta de care vorbiţi voi aici.
    Şi DA, ştiu că cei mai mulţi vor minuni ca cele de la iluzionism, cu maşini care dispar, trenuri şi elefanţi care „se evaporă”. M-am întrebat ce îi împiedică oare pe iluzionişti să evapore frica, încăpăţânarea, egoismul.
    Până la urmă, o măiestrie oarecare, e aplicabilă oriunde. Cel puţin, de unde văd eu lucrurile, aşa e…

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2015 la 1:21 pm

      Mulțumesc și mulțumim, Șerban! Întotdeauna, călătoria de acest gen e fantastică, plină de lecții, de învățăminte și de transformări spectaculoase. Iar chestiile palpabile vin și ele, dar abia după ce le-ai adus pe cele nemăsurabile, invizibile. Nemateria creează materia. 🙂

    alexandralautaru a spus:
    Martie 29, 2015 la 2:23 pm

    Daca de fapt acea schimbare este falsa?Ca o fantasma ce se creaza din cauza impulsurilor asupra mintii noastre ca si noi putem?Si daca din cauza asta putem doar pentru putin timp?Caci nu va fi tot timpul cineva care sa ne dea aceste impulsuri

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2015 la 2:40 pm

      Alexandra, TOTUL în jur înseamnă doar o reprezentare interioară a ceea ce credem că vedem în lumea exterioară. O confirmă psihoneurologia. Când lucrez cu cineva 1 la 1, îi spun din start: „ne vom întâlni de câteva ori, în niciun caz un an de zile, doi, trei, săptămână de săptămână, ca-n psihoterapie. Ești aici să observi că poți face singur/ă minuni cu/pentru tine, dar deocamdată nu crezi că poți. Deocamdată. Și-ai să vezi.” Instalăm convingerea clară că instrumentele de obținere a stării dorite și starea în sine sunt deja om. Nu creăm o altă dependență în locul unor dependențe. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s