Carti de dezvoltare personala (7)

Publicat pe Actualizat pe

a5lPentru că mie, personal, îmi place extrem de mult acest autor, m-am gândit să repostez ceva despre care am mai scris cu un an în urmă.

Un tip, pe nume Miguel Ruiz, medic de profesie și șaman toltec (mexican), a scris cândva două cărți în care a cuprins “cele cinci legăminte”. Sunt, de fapt, niște simple și utile principii de viață. 5 credințe susținătoare. 5 convingeri sănătoase. Ar trebui să fie ghidul personal al oricărui om care vrea să aibă cu adevărat parte de liniște, de zâmbet, de împlinire, de ceea ce-și dorește și chiar îl reprezintă în viață, în mod cotidian. Pentru că, la naștere, ești programat să fii tu însuți. Iar pentru programul ăsta nu contează ce i se dă minții tale să creadă despre tine, de-a lungul anilor. Programul respectiv e înscris în ADN-ul personal, e integrat în corpul fizic. La început, orice om urmează instinctiv înțelepciunea propriului său program. Apoi… apare educația. Dar, vorba lui Einstein, educația adevărată este ce rămâne după ce uiți tot ce ai învățat la școală.

Când don Miguel Ruiz a publicat “Cele patru legăminte”, cartea a avut un atât de mare impact la nivelul minților cititoare, încât Ed Rosenberg și general-maiorul Riemer au introdus-o în programul de pregătire al forțelor aeriene americane. A apărut apoi și „Al cincilea legământ”.

Dacă începi să exersezi aplicarea acestor 5 principii de viață, am curajul să afirm că, peste câteva luni, vei privi în urmă și nu-ți va veni să crezi cum și cât s-a schimbat viața ta. În bine!

Dacă alegi să le spui “prostii”, exact așa ceva sunt cele 5 legăminte. Pentru tine. Vorba lui Ford: Daca tu crezi ca poti, asa e. Daca tu crezi ca nu poti, asa e.

Legămintele sunt acele credințe, acele convingeri susținătoare menite să le înlocuiască pe cele limitatoare din mințile noastre, să ne dea libertatea de gândire, de simțire, de exprimare de care avem nevoie pentru a evolua și nu pentru a ne bloca în probleme, nevoi și regrete. Să schimbe anumite credințe cu care am fost “dresați” mai ales în copilărie.

1.Fii impecabil în tot ceea ce spui! Folosește-te de puterea cuvintelor tale numai pentru a-ți face un bine și nu pentru a capta atenția celorlalți, pentru a-i mulțumi pe cei din jur cu orice preț. Ai ajuns să îți dorești, poate inconștient, să fii mereu pe placul tuturor ori să le devii permanent superior într-un fel sau altul. Și la ce-ți folosește asta?!

2.Nu interpreta nimic la modul personal! Pentru că nimic din ceea ce fac ceilalți nu are vreo legătură cu tine. Deși pare absurd, gândește-te doar că ceilalți acționează permanent în baza propriilor convingeri limitatoare, în baza tuturor lucrurilor pe care ei le-au învățat despre viață și despre ei înșiși. Dar cine spune că au dreptate? Așa cum cine poate spune că eu am dreptate? De ce totul se raportează la ceilalți și deloc la mine?

3.Nu face presupuneri inutile! Asta mie îmi place foarte tare. Pentru că am descoperit la mine ce obicei nebun era ăsta. Mă surprind de n ori pe zi făcând presupuneri inutile. Acel “dacă” și cu “parcă”. Presupuneri bazate pe nimic sau pe amintiri. Iar din amintiri, omul extrage întotdeauna doar ceea ce-i convine, nu esența reală și completă a lucrurilor. Întotdeauna, trecutul ne pare mai frumos decât a fost cu adevărat, prezentul ne pare mai greu decât este în realitate, iar viitorul ne pare mai dificil decât va fi el pe bune.

Și am început să renunț la presupuneri aiurea. Când mă surprind făcându-le în gând, le abandonez, le înlocuiesc cu altfel de gânduri. Exersez. Exercițiul e garantul reușitei. Și văd că se poate. Asta îmi sporește porția de calm și de zâmbet în fiecare zi. Cine mă cunoaște poate confirma sau mă poate contrazice. 🙂

4.Fa întotdeauna tot ce-ti sta în puteri! “Fă întotdeauna”, nu “Fă, Doina”. :) Indiferent de circumstanțele prin care treci, fă întotdeauna tot ce poți pentru a fi bine. TU! Fiindcă dacă tu ești cu adevărat bine, crede-mă, nici celor din jur nu le poate fi rău. Binele e bine peste tot, nu doar de o parte a baricadei. În acest fel, eviți autocritica inutilă, autopedepsirea și regretele veșnice.

5.Fii sceptic, dar învata sa asculti! Ascultă, vezi, caută, informează-te, dar folosește-te de puterea îndoielii pentru a-ți pune întrebări referitoare la toate informațiile primite. Nu le lua mereu de bune când ți le dau alții! Încearcă tu să probezi totul, pe cât posibil, ca să vezi ce funcționează pentru tine și ce nu.

Ascultă intenția subconștientă care se ascunde în spatele acestor cuvinte și-ai să-ți dai răspunsurile cele mai potrivite! Dacă te mint cu ceva pe tine, înseamnă că mă mint pe mine și ăsta a devenit ultimul lucru pe care să vreau să-l mai fac în viața mea.

De același autor, ți-aș mai recomanda cu mare drag „Arta de a iubi” și „Vocea cunoașterii”. Toate sunt hrană pentru minte și suflet.

„Cele patru legăminte” poate fi citită online AICI.

„Al cincilea legământ” e AICI.

dmr

6 gânduri despre „Carti de dezvoltare personala (7)

    adrian0602 a spus:
    Martie 24, 2015 la 8:20 pm

    Reblogged this on adriandc.

    Mala a spus:
    Martie 24, 2015 la 9:43 pm

    Mare, mare multamire, Doc ! Mai mult(e) nu pot zice…

      drstoica a răspuns:
      Martie 24, 2015 la 10:49 pm

      Și eu mulțumesc, Mala! Să ne bucurăm de viață și de noi înșine!

    Şerban Stănescu a spus:
    Martie 25, 2015 la 4:52 am

    Mulţam fain, Cătălin!
    Chiar am o slăbiciune pentru Don Miguel!🙂
    (O fi şi reciproca adevărată?😛 )
    Dincolo de glumă, cred că întâlnirea cu el, m-a ajutat enorm să pun în perspectivă o mulţime de chestii adunate în mine, de-a lungul anilor.
    Am ferma convingere că, măcar la a doua (treia, patra, cincea…) lectură, viaţa oricui va fi schimbată!
    Şi când mă gândesc la schimbare, mă gândesc la ceva mic (cum zice Tony Robbins, un milimetru…), dar care în fiecare zi îţi aduce „dobândă”!🙂
    Zi faină tuturor!

      drstoica a răspuns:
      Martie 25, 2015 la 12:15 pm

      Corect și frumos spus: orice din ceea ce gândești, simți și faci îți aduce „dobândă”. Când aliniezi gândirea, simțirea și comportamentul în direcția potrivită, Don Miguel Ruiz face minuni în interiorul tău.🙂 Cu mine a făcut și face.🙂
      Excelent să-ți fie și ție, Șerban!

    Peripeţii în Astral cu Monica | Şcoala ZENLA a spus:
    Martie 30, 2015 la 8:24 am

    […] pentru mine, când am văzut că se descurcă foarte bine, am lăsat garda jos şi am făcut exact ce spune Don Miguel Ruiz SĂ EVITĂM: SĂ FACEM FALSE […]

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s