Spălare pe creier cu aprobarea celui spălat :)
Parțial, am mai scris despre asta și altădată. Dar acum există un caz concret în realitatea imediată, care exemplifică foarte bine fireasca diversitate de valori/convingeri și un lucru care ni se întâmplă tuturor: să manipulăm și să fim manipulați.
Într-o emisiune tv de divertisment, Mihaela Rădulescu a făcut exact ceea ce se așteptau producătorii să facă: spectacol cu orice preț. Observă că nu-i spun în niciun fel jignitor. Pentru că este fix așa cum i se pare fiecăruia că este. Atât: spectacol cu orice preț. Nici măcar nu contează prea tare tot ce s-a întâmplat acolo. Eu n-am văzut, n-aș putea să-mi dau cu părerea.
Cert este faptul că lumea s-a împărțit imediat în 3 tabere: cea a susținătorilor (care pun preț mai degrabă pe femeia inteligentă, citită, autoritară, descurcăreață, fără lacăt la gură, gata să-și facă mereu upgrade-uri pentru a reuși în viață…), cea a acuzatorilor (pentru care bunul simț, relațiile, naturalețea, înțelepciunea amestecată cu spiritul justițiar-autoritar reprezintă valorile supreme) și tabăra celor pe care nu-i interesează. Care observă, învață câte ceva (privind în jur) și trec mai departe, văzându-și de viețile lor mai mult decât de a Mihaelei Rădulescu. 🙂
Suntem obișnuiți să remarcăm tot timpul cum ceilalți ne manipulează, omițând secvențele cotidiene când noi înșine manipulăm. Fiindcă ne punem inevitabil în ambele roluri, zi de zi. Doar conștientizarea și acceptarea situației ne pot crea un alt fel de a trăi.
Ne mai place să vorbim despre „spălare de creier”. Și o identificăm permanent la diverse sisteme, instituții, persoane cu diverse poziții sociale importante… Doar că spălarea pe creier are și versiunea ei necesară și pozitivă. Un alcoolic la dezalcoolizare sau un narcoman la dezintoxicare e spălat pe creier. Simplu și util. Ca să o poată lua sănătos de la capăt. Când spălarea nu se face în mod suficient, e de rău. 🙂
Problema este că, de multe ori, oameni obișnuiți, citiți, educați, de treabă se bagă singuri sub acel duș care spală fără să curețe. 🙂 Bunăoară, oricât ai vrea să spui că n-aveai ce face pe-acasă, că te-ai nimerit întâmplător pe-acolo, că s-a stricat telecomanda, că te așteptai la altceva și de-aia te-ai uitat, la o emisiune de televiziune nu te obligă nimeni să stai și să te pedepsești singur prin absorbția de momente controversat-enervante. Oamenii s-au uitat și s-au lăsat cu bună știință spălați pe creier, fără ca asta să le fie de vreun folos. Cum ne dăm seama? Simplu: în acel program se întâmplă ceva care nu are absolut nicio legătură cu viața personală a telespectatorului român, dar ceea ce el vede acolo îl bulversează și explodează. Pro sau contra. Fără să-și dea seama că nu are niciun motiv real și întemeiat să se comporte așa, că util îi este doar să tragă ceva învățăminte din astfel de întâmplări. Că, de fapt, problema Mihaelei Rădulescu e problema Mihaelei Rădulescu, iar ceea ce simte telespectatorul este propria sa problemă.
Un show tv a reușit să încaiere lumea, iar lumea refuză să-și dea seama de asta. Din cauza indisponibilității de a ne privi sincer în oglindă, fără prejudecăți și fără frici nefondate. Confruntarea cu noi înșine anulează umbrele ce ne întunecă mințile.
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 
martie 17, 2015 la 6:09 pm
Reblogged this on adriandc.
martie 17, 2015 la 6:35 pm
Superb!
Îmi cer scuze, sunt pe-afară de subiect, ştiu doar că Mihaela Rădulescu a fost nevasta lui.. şi-a lui… şi-a lui…
Dar povestea ta m-a învăţat ceva: că fac bine că îmi văd de bubele mele, în loc să-mi trag şi eu o diplomă de doctor şi cabinet privat.
De altfel, aici ne potrivim: avem amândoi cabinete publice. Zicea un Moş Cronicar că „Adevărul, stă în Lumină!”
Eu am înţeles adecătelea că Adevărul, e public.
Adevărurile private, sunt tot Adevăruri, dar de criculaţie mai restrânsă… 😛
martie 17, 2015 la 8:17 pm
Șerban, tocmai asta ar fi ideea, cred eu: alegem exact ceea ce ne place – să ne uităm ori să nu ne uităm, să aflăm sau să nu aflăm – și continuăm să ne trăim viețile noastre, nu pe ale altora. Bucuriile sau tristețile proprii, nu pe ale altora. E mai liniștitor, cu siguranță. 🙂
martie 17, 2015 la 6:39 pm
Thomas B Key in „Varsta manipularii” spunea ceva de genul; „In general oamenii nu cred despre ei ca pot fi manipulati. Tocmai acest lucru ii fac usor de manipulat si controlat”. Iar ce face mass-media/retelele de socializare in ziua de azi e un exemplu dureros. Pentru cei care reusesc sa vada dincolo de „spectacol”, evident 🙂
martie 17, 2015 la 8:24 pm
Eu cred că are dreptate domnul B Key. 🙂
Cât despre media și rețelele de socializare, așa este, fac rău oamenilor în multe contexte, atunci când își propun ori când nu își propun lucrul ăsta. Dar fac tot acest rău cu acordul și participarea clientului. 🙂 Aleg să nu intru în joc și nu intru. Văd ce se întâmplă, chiar aduc situația în discuție, ca aici 🙂 , dar nu mă afectează, continuu să rămân un observator, nu devin nici Mihaela Rădulescu, nici biciuitorul ei. De ce să trăiesc eu stările altora când nu am nicio legătură cu ele? Să învăț ce e bine și ce nu nu implică reacția agresivă pe care unii scontează. 🙂
martie 17, 2015 la 8:36 pm
Perfect de acord cu tine! Nici eu n-am văzut show-ul Mihaelei, am văzut/auzit reacțiile mass-mediei dupa aceea!..:)) Iar ca o concluzie proprie la ce ai vrut să zici, ar trebui să ne vedem de viața proprie și personală, ne consumă destulă energie,d-apăi să mai avem timp si de ograda altuia! Mie mi-a luat ceva timp să învăț asta,dar acum știu, și-mi pare rău de timpul pierdut in defavoarea mea, când eu trebuia să am întâietate!
martie 17, 2015 la 9:24 pm
Foarte adevărat! Viața ta e mult prea importantă pentru tine ca să mai accepți să trăiești ceea ce-ți dictează alții. Niciodată nu e prea târziu să înțelegem și să exersăm asta. Când reușim să schimbăm ceva, dăm o mai mare valoare noii stări de fapt, fiindcă știm cum era când nu ne era bine. 🙂
martie 17, 2015 la 9:27 pm
Right! 🙂
martie 18, 2015 la 12:15 am
Ratingul cel rapace.
„scăpând din vedere un lucru şi anume că trăitoarea în Monaco nu a intenţionat să jignească sau să umilească, ea e acolo, în juriu de la emisiunea aia cu romani ce au talent, instrumente utile ale intereselor acelei televiziuni, interesul fiind ratingul, ca să joace un personaj într-un rol ales şi asumat, televiziune ce probabil a avut încredere în capacităţile acum hulitei de a face audienţă cu dârzenie, atitudinea fiind proporţională cu locul ce l-a putut pretinde, lucru întâmplat cu vârf şi îndesat, asta cu audienţa şi vâlva iscată după ce doamna în cauză, un fel de antipatic Simon Cowell în variantă feminină, într-un acces de sinceritate fără tact, sinceritatea asta dezagreabilă şi grosolană, a făcut-o pe o puştoaică de paişpe ani grasă, spunându-i un adevăr supărător, netrunchiat, franc, nud şi nefalsificat, adică putea la o adică să-i fi zis altfel, avea la îndemână destule eufemisme pentru asta, putea să aleagă unul dintre cele câteva gen dolofană, rotofeie, plinuţă, durdulie, rotunjoară, că niciunul dintre ele nu ar fi fost departe de adevăr, am fost cândva o grasă de paişe ani neclintită nişte vreme din nişte kilograme şi ştiu cum e, adevăratul cuvânt nu’i unul de nimic, e nedorit şi neplăcut, pricinuind mâhnire, supărare, adevărul ăsta care nu e întotdeauna plăcut aşa cum nici ce e plăcut nu e întotdeauna adevărat şi sincer, doar ne face pe noi să trăim un confort psihic, nu ştiu câţi dintre noi sunt absolut sinceri în toate împrejurările”…
martie 18, 2015 la 1:13 am
Sunt foarte de acord cu ce ai scris tu, Dia. Frumos, echilibrat.
O singură completare aș face: când lucrezi zilnic cu oamenii la rezolvarea unor părți/emoții/programe subconștiente, realizezi cât de greu atârnă acele etichete, gen „grasă”, spuse și puse în momentul „potrivit” de către persoana „potrivită”, și cât de tare ne afectează tot restul vieții chiar dacă, la nivel conștient, noi suntem convinși că lucrurile au rămas de mult în urmă, că nu ne mai interesează, că am uitat, că, dimpotrivă, ne ambiționează și așa mai departe. În realitate, ne tot influențează (și nu plăcut) în gândire și comportament. Pentru interiorul nostru pot fi niște traume.
martie 18, 2015 la 12:16 am
Dacă te întrebi,eu am văzut emisiunea în reluare, şi-am scris despre întâmplare în felul meu.
martie 18, 2015 la 1:14 am
Așa cum spuneam: frumos! Mulțumesc. 🙂
Merită să observăm și să învățăm, să ne construim astfel propriul echilibru. Să înjurăm într-o parte sau alta chiar nu ajută cu nimic.
martie 18, 2015 la 11:07 pm
Eu sunt un observator, nu am vazut emisiunea din Ro. Am vazut uneori Britain;s got talent! Am observat ca s-a judecat intotdeauna actul/talentul din concurs. Nu conditia fizica etc. Nu demult au avut in concurs o femeie grasa care a dansat la bara. Nimeni nu i-a criticat greutatea, dar toti au judecat ceea ce a putut ea sa faca avand greutatea respectiva.
Mihaela Radulescu ar trebui sa inteleaga asta, pentru a deveni un Simon Cowell varianta romaneasca reusita si nu o varianta S.C. de pe Dambovita. Cand critici trebuie sa ai good background si clasa. E concurs de talente nu de Miss. Cand faci „grasa” un copil de 14 ani, mie personal, imi sugereaza nivelul de inteligenta al celui care critica.
Citeam undeva ca doi judecatori de la X Factor -Noua Zeelanda au fost dati afara pentru ca au jignit un concurent. Concurentul nu era copil.
Deci, felul de a critica nu e o chestiune romaneasca.
martie 18, 2015 la 11:31 pm
Da, Cleo, depinde foarte tare cât accent se pune pe audiențe și cât pe orice altceva. Fiindcă, în viziunea producătorului, audiențele pot scuza orice. Iar telespectatorul e cel care face audiență fără să-l oblige producătorul.
Un lanț trofic. Una dintre verigi trebuie să se schimbe pe ea însăși.