Citate de dragul citatelor :)
Citatele înțelepte sunt menite să devină instrumente de introspecție, de autoobservare sinceră și nu ocazii de critică acuzatoare la adresa celorlalți. Când citesc așa ceva, mă pun, pe rând, în fiecare dintre rolurile subînțelese. Refuz să-mi atribui la repezeală rolul pozitiv, al omului cu drepturi, iar celorlalți să le dau rolul poate negativ, al celui cu obligații. Fiindcă, în cazul ăsta, nu îmi fac absolut niciun bine. Doar aș stimula același veșnic orgoliu care spune că eu sunt stăpânul lumii, că eu am mereu dreptate. Iar acolo unde orgoliul câștigă, omul pierde.
Pe de altă parte, am observat că, în general, lumea preferă „citatele” de genul celui din poză. Oamenii dau Like mult mai repede și în număr sensibil mai mare unui astfel de citat decât unuia motivațional, inspirațional, de responsabilizare personală, gen: vreau, pot și merit, fac și reușesc!
„Dacă faci bine, nimeni nu ține minte. Dacă faci rău, nimeni nu te uită.” Autorul ăsta a devenit idolul românilor pe facebook. 🙂 Internautul obișnuit citește, trage o înjurătură în gând – „Da, bă, exact așa e, arde-i-ar focu’ pă toți!” 🙂 -, dă Like și Share. Dar ce omite internautul? Omite să ia în calcul faptul că aici nu se spune despre cititor unde se încadrează el în textul dat: la persoana I sau la persoana a II-a? E cel care face… sau e „nimeni”, ăla care uită/nu uită? 🙂
Când ne aruncăm ochii și mintea peste așa ceva, tre’ să ținem cont că și noi, oricare dintre noi e, din când în când, inclusiv acel „nimeni” din text. Întreabă-te ceva: dacă Tony Poptămaș a scris aceste rânduri mărețe gândindu-se la tine? 🙂 Nu-ți place, este? Nici nu vrei să te gândești că. Adică, de ce să fii tu personajul negativ din poveste?
Pentru că așa suntem TOȚI, dragii mei: jucăm, pe rând, toate rolurile existente: om bun, om rău, om uituc, om indiferent, om confuz…
A doua poză, cea alăturată, a fost postată de Teo Trandafir. Oare ea, scriind asta, s-a gândit vreo clipă că nu poate fi întotdeauna în poziția lui „eu” și „tu”, ci și în poziția „prietenilor, dușmanilor și…”? Și i-ar plăcea să se vorbească astfel despre ea?
Când văd un citat, mă întreb simplu: oare cu ce mă ajută pe mine vorbele astea? Mă inspiră în vreun fel să fiu mai bun? Sau, dimpotrivă, mă provoacă neplăcut, făcându-mă să cred că eu sunt bun, lumea e rea? Da, dar și eu sunt „lumea” pentru ceilalți, nu?
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 
martie 13, 2015 la 1:03 pm
De vreo doua saptamani,lipsesc din „piata publica” numita facebook. Tocmai pentru eram satula de asemenea citate,postate cu directie spre „lumea rea”,desigur,de inversunarea,critica si emiterea de judecati si sentinta ale unor fapte si persoane pe care de multe ori nici nu se cunosc personal.Dai like si critici,”fericire” maxima ptr autor,te aventurezi si ti spui parerea ,ca parca nu ar fi chiar asa,iti sar in cap,te exclud dintre prieteni.Am o prietena,care la prima parere care nu i da dreptate,sterge postarea,dezactiveaza contul temporar si nici nu mi mai rasp la telefon.:) Puerila purtare,as spune eu,desi parca arata a orgoliu nehranit,cu probabil,alte probleme serioase.
Si uite asa,un loc ce initial a fost creat pentru a te destinde,a te simti bine si a socializa,ajunge un camp de batalie,unde,normal,toti au dreptate si asteapta recunoasterea tuturor.
Si vorba ta,cu ce ma ajuta pe mine asta?Prefer sa citesc postari care mi descretesc fruntea si mi insenineaza ziua ,ma fac sa zambesc si mi dau o stare pozitiva cu ganduri bune .
Noroc ca ai blogul,altfel ,musai trebuia sa stau in fb ,sa te citesc. 🙂 Zi buna iti doresc! 🙂
martie 13, 2015 la 11:06 pm
Da, am observat și eu reacții supărate la opinii diferite, ștergerea comentariilor, închiderea contului, mesaje private… 🙂 Iar acești oameni se alimentează cu citatele agresive, cu alte convingeri limitatoare spuse de alții. E păcat pentru ei, fiindcă niciodată nu vor fi fericiți îndreptându-și permanent atenția către vină și vinovați.
Cu toții trăim momente mai mult sau mai puțin neplăcute, cu toții ne mai supărăm, dar dacă lăsăm supărările să se întărească și să se perpetueze la nesfârșit, nu mai rămâne loc pentru iertare, pentru recunoștință, pentru bucurie…
Să luăm totuși de pe internet ceea ce ne ajută, ne amuză, ne interconectează în mod fericit… Păi, nu? 🙂
martie 13, 2015 la 10:49 pm
Reblogged this on adriandc.