A doua mare frică umană

Posted on Updated on

responsabilitateAm invitat odată pe cineva să mergem împreună la un workshop de public speaking. „E, nu… Ce să fac eu cu asta?!? Că nu vreau să mă fac vorbitor în public.” Mi-a răspuns scurt și a schimbat subiectul. Deși persoana, prin natura profesiei, interacționează foarte des cu oamenii și are mare nevoie de credibilitate din partea celorlalți. E nevoie să fie un model pentru a avea succes.

Vorbitul în public este a doua cea mai mare frică umană. Una profund „educată” încă din perioada copilăriei; fiindcă nu ne naștem cu ea. Au grijă adulții să ne-o cultive suficient.

Pe de altă parte, capacitatea de a vorbi în public înseamnă: exprimare atentă, implicare, coerență, comunicare corectă nonverbală, inspirație pentru ceilalți, fluență fără niciun efort. În relația cu o singură persoană sau cu un grup întreg. Oamenilor nu le pasă cât de multe știi până ce nu află cât de mult îți pasă. Dacă ție nu îți pasă cum le vorbești, nici lor nu le va păsa ce le spui. Indiferent de context sau de numărul celor cărora le vorbești.

Cu cât ești un mai bun vorbitor în public, cu atât mai ușor vei transmite ceea ce ți-ai propus să transmiți. Această artă, odată învățată, te va ajuta să-ți depășești fricile, să te organizezi mai bine, să crezi că poți ceea ce ai de gând să faci, să ai atitudinea care mobilizează și nu pe cea care confuzează ori respinge interlocutorul/interlocutorii. ORICINE poate deveni ușor un bun vorbitor. Demostene era bâlbâit de copil. Și a ajuns cel mai mare orator al antichității.

Primii care ar trebui să urmeze un curs de public speaking sunt, cred eu, pedagogii. Pentru că ei intră cel mai devreme, permanent, în contact cu copiii, iar aceștia din urmă vor prelua modelul pedagogilor în ceea ce privește postura corporală, mersul, gesturile, tonul, felul în care se punctează lucrurile cele mai importante.

Când vorbești nazal, vorbești să te auzi tu. Când vorbești din gât, o faci ca să te audă ceilalți. Când vorbești din piept, vorbești ca să transmiți emoții. Când vorbești din plex, o faci ca să însoțești, ca să ghidezi pe cineva cu părerile tale.

Eu, unul, îmi pierd plăcerea de a asculta atunci când merg la un curs, un workshop, o conferință, iar trainerul/coach-ul se poticnește în vorbire, gesticulează dezordonat, își pierde ideile (nestructurate), stă mai mult cu spatele la public, e mai degrabă atent la cât de interesant pare el, decât la valoarea pe care vrea să o dăruiască auditoriului.

Abilitatea de a vorbi în public te ajută în absolut orice situație de viață când ai de-a face cu oamenii. De-ar fi după mine, aș introduce în școli cursuri de vorbit în public. Ar fi inclusiv foarte distractive. Copiii s-ar dezvolta cu siguranță mult mai stăpâni pe viețile lor.

15 thoughts on “A doua mare frică umană

    Mala said:
    Martie 5, 2015 la 2:25 pm

    Cu putin noroc, ajutor de specialitate si vointa se educa teama. E drept ca mai trebuie si publicul educat insa, vorbitorul, daca are abilitatile necesare, poate face cel mai neinteresant subiect unul de maxim interes.

      drstoica responded:
      Martie 5, 2015 la 3:05 pm

      Da, Mala așa este. Vorbitorul, dacă exersează și are curajul de a spune ORICUM ce are de spus (la început), își va dezvolta abilitățile într-un mod incredibil. Vorbesc din experiențe cu oameni care tremurau (la propriu) de frică atunci când era nevoie să deschidă gura în fața grupului. Oameni care-și ziceau: „eu niciodată n-o să pot face asta și nici nu vreau!”. După ce-au făcut-o, au realizat ce câștigaseră și efectiv și-au transformat viețile, pentru că, dintr-o dată, au început să viseze mare, să-și dorească tot mai mult și să obțină rezultate fantastice în viața de cuplu, de familie, în cea profesională, în relațiile cu prietenii… Întrebându-se: „de ce am așteptat eu atât ca să fac asta?!?”.🙂

    incredibleyoung said:
    Martie 5, 2015 la 9:21 pm

    Correct.:)

      drstoica responded:
      Martie 5, 2015 la 10:25 pm

      Mulțumesc, Tina.🙂

    dana alexandru said:
    Martie 5, 2015 la 10:35 pm

    …🙂 ah,de acord,ce as mai trimite toti profesorii/invatatorii la asemenea cursuri.unii,multi din nefericire,chiar habar nu au cum sa le vorbeasca ,cum sa le starneasca imaginatia si interesul copiilor.

      drstoica responded:
      Martie 5, 2015 la 11:34 pm

      Atitudinea decide… știi cum e.🙂 Iar la vârsta copilăriei, omul are capacitatea de a-și imprima mult mai repede și mai folositor ceea ce vede la alții. Important este să i se dea atitudinea potrivită de imprimat.🙂

    zaraza26 said:
    Martie 6, 2015 la 9:53 am

    Pai vedeti! Si de asta au nevoie copiii, nu de materia seaca despre care profesorii nu ii pot convinge ca le va folosi vreodata… Si ne mai miram ca fug de scoala… cei care fug au o putere de patrundere mai mare uneori chiar decat cei buni si foarte buni la invatatura. Din pacate, in zilele de azi, dupa ce fug de scoala, ca semn al sistemului prost de invatamant, mai avem si tupeul sa ii impiedicam sa se dezvolte, stigmatizandu-i.

    In alta ordine de idei, mi-ar placea sa invat sa deosebesc vorbitul din gat, din piept, din plex etc. De fapt cred ca le stiu… dar in anumite momente cand sunt depasita de niste frici, vorbesc fie slab, fie cu o voce ascutita. Vocea ascutita de unde vine? Ca pot vorbi si tare, raspicat, poruncitor, si asta cred ca tot din gat vine…

      drstoica responded:
      Martie 6, 2015 la 10:50 am

      Da, vocea ascuțită vine din gât.
      Important este să nu scoatem din context, ci să corelăm tonul și felul de a vorbi cu toate celelalte elemente nonverbale, verbale și paraverbale, pentru obținerea de rezultate ideale. Feedbackul, de exemplu, are niște coordonate extrem de importante în relațiile interumane. Fiindcă, din păcate, nu știm să dăm feedback…

        zaraza26 said:
        Martie 6, 2015 la 12:00 pm

        Pe mine ma interesa sa reusesc sa elimin vocea ascutita, pentru ca vorbesc cu cineva pentru care nu conteaza ce gesticulez, cum gesticulez. Cred ca vorbesc cu cineva care are numai urechi…😀 Barbatii in general sunt mai putin atenti la detalii. De aceea se orienteaza mai greu in anumite situatii. Sau de exemplu se mira cand cineva (de regula o femeie) afla mai multe informatii decat a transmis el prin viu grai.🙂

          drstoica responded:
          Martie 6, 2015 la 2:06 pm

          Hmmm… nu ș’ dacă e chiar așa cum spui tu.🙂 Generalizezi pornind de la niște cazuri cunoscute de tine. De regulă, bărbații sunt mai atenți decât femeile la detaliile care contează, pentru a construi întregul.🙂
          În altă ordine de idei, bărbații vorbesc tocmai pentru a transmite informații, fiind focusați pe obiectiv, pe rezolvarea problemei (vederea în profunzime, instinctul vânătoresc), în timp ce femeile vorbesc, în special, pentru a se elibera de stres și tensiune și pentru a crea relații, exprimându-și sentimentele.🙂
          E mult de vorbit pe tema asta, dar sunt lucruri foarte bine de știut, în sprijinul unei mai bune comunicări, unor mai bune relații pe care ni le dorim cu toții.

    ideidincorcodus said:
    Martie 6, 2015 la 2:04 pm

    Vorbitul in public imi da fiori. Nu stiu de ce ma tem in halul asta dar ma tem sigur, deoarece este motivul principal pentru care nu am urmat cariera aleasa initial.

      drstoica responded:
      Martie 6, 2015 la 2:09 pm

      Și de-ai ști ce ușor se înfrânge frica asta…🙂
      Cauzele acestei stări neplăcute date de vorbitul în public pot fi foarte diverse. Însă, ca orice problemă, și ele au rezolvări ideale. Hipnoză, coaching, training…

        ideidincorcodus said:
        Martie 6, 2015 la 4:28 pm

        Stiu ca trebuie sa fac ceva in aceasta privinta, la fel cum trebuie sa fac ceva si cu oroarea pe care o am de sofat.

          drstoica responded:
          Martie 6, 2015 la 4:40 pm

          Just Do It! cum ar zice prietenii noștri cizmari.🙂
          Toți cei cu care am lucrat pe aceste diverse frici și care inițial credeau că așa ceva nu dispare niciodată, acum sunt artiști în vorbit public.🙂 Da, și în șofat.🙂

        zaraza26 said:
        Martie 6, 2015 la 10:06 pm

        Si mie mi-era frica de vorbit in public. Ce am reusit pana acum e ca nu-mi pasa daca ma balbai. Din cauza emotiilor inerente… Cred ca ne e frica de vorbit in public atunci cand nu avem suficienta incredere in noi, in ideile noastre. Tot asa si cu sofatul. Nu mi-am dorit sa conduc, desi mi-ar fi placut, mai ales ca am avut un vis pe la 15 ani pe care nu l-am uitat. Conduceam pe o sosea printr-o padure si ma simteam minunat. Totusi mi-am luat carnetul la 46 de ani. Nu a fost usor, am luat „orasul” la a treia incercare. Incercarile au fost consecutive. Si acolo s-a dovedit ca eram inhibata deoarece am fost educata ca femeia e in planul doi si nu a fost usor sa preiau conducerea masinii, sa o stapanesc.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s