Recadrarea, mereu cheia înțelepciunii

Publicat pe

schimbareCineva posta, deunăzi, pe facebook, cu cele mai bune intenții, filmarea de mai jos și se bucura că primarul din Vilnius a trecut, zâmbind victorios, electoral, cu tabul militar peste o mașină civilă parcată ilegal. În ideea în care șoferul contravențional „merita” respectiva „lecție mai neortodoxă”. „Doar pentru ăia, nu discreționar.” Dar cine decide unde și cât e discreționar? Nu legea?

Când aplaudăm aceste gesturi, ar fi bine să ne gândim la ce a făcut primarul: ca să „pedepsească” o contravenție, a comis o infracțiune. Adică, un lucru și mai grav.

Un om care se dedă la o ilegalitate mai mare pentru a combate o ilegalitate mai mică va fi oricând în stare să încalce din nou legea ori de câte ori i se va părea lui că „merită” și, mai ales, când unii îl mai și aplaudă pentru asta. Însă oamenii, dacă-și dau voie, se pot gândi puțin că obiectivitatea e o utopie, totul ține de perceția fiecărui individ în parte și cel care astăzi se bucură de ce a făcut primarul, mâine poate deveni victima edilului. Fiindcă niciunul dintre noi nu e perfect, nu? Și dacă legea poate fi încălcată oricând, de ce mai există, de ce s-o mai respecte cineva? Am putea să procedăm toți la fel atunci când cineva „o merită”. Îți parchezi mașina o dată-n viață neregulamentar și vine cineva care ți-o distruge, deși cine știe cât munciseși pentru mașina aia.

Te-ai întrebat vreodată: când cineva îți face un lucru urât, rău, neplăcut, ți-l face… de ce?? Fiindcă el e sigur că are dreptate, că i-ai greșit cu ceva, că… „meriți”.

Recadrarea e cheia fericirii, a stării de bine. Dacă tot există lege, să o respectăm, să nu ne purtăm ca în junglă, chiar dacă unii o fac.

Da, corect: cel care parcase ilegal merită pedepsit. Dar de lege și civilizat; nu de un populist care e oricând în stare de orice alte lucruri imorale și ilegale pentru a se menține în funcția aia dătătoare de putere. „Puterea corupe. Puterea absolută corupe absolut.” A spus-o un lord englez.

4 gânduri despre „Recadrarea, mereu cheia înțelepciunii

    Gabriela a spus:
    Martie 2, 2015 la 5:17 pm

    Multi uita ca nu noi suntem cei care decidem “pedeapsa” altora, oricat de drept ni s-ar parea acest lucru. De aceea eu una nu sunt de acord nici cu pedeapsa cu moartea, de exemplu, acolo unde e inca legala. Cine suntem noi sa decidem ca viata unui om e mai putin valoroasa decat a altora, in numele dreptatii. Daca de exemplu un om a ucis 10 persoane, si noi decidem ca merita pedeapsa cu moartea, tot el castiga. Si cum ai zis nu puteam sa pedepsim pe cineva printr-o alta infractiune. caci „nu ucide” e una din porunci nu-i asa? Criminalul in nebunia lui a decis sa ucida 10 oameni. Daca-l omoram ”legal”, faptele lui nu mai pot fi desfacute oricum si el nu mai are nimic de pierdut. In schimb noi da. Ne pierdem o parte din suflet. Numai dorind moartea acelei persoane si acceptand-o. Orice viata conteaza. Chiar daca acea viata e reprezentata de un monstru Totul se intampla cu un motiv, fie ca stim care e sau nu.
    In orice caz exista o lege universala care spune ca “what goes around, comes around” – Totul vine, vine,si se intoarce impotriva noastra, mai devreme sau mai tarziu, in lumea asta sau intr-o lume anterioara. Tare as vrea ca lumea sa fie mai constienta de ea.
    scuze ,poate am dramatizat putin🙂

      drstoica a răspuns:
      Martie 2, 2015 la 9:27 pm

      Sunt foaaarte de acord cu tine, Gabriela!🙂 Ceea ce oferim, aia primim, mai devreme sau mai târziu. Unde arde focul cel mai tare? În centru, nu? Oferim iubire și înțelegere, aia avem cu adevărat în centrul personal. Oferim răzbunare și ură, aia ne umple centrul personal. Nu se poate să scăpăm de nimic decât dacă stingem focul. Ura noastră ne va arde mai abitir pe noi decât pe cei asupra cărora o aruncăm. Iar iubirea ne va încălzi, ne va ferici mai mult pe noi decât pe cei cărora le-o oferim. Întotdeauna.

    Mala a spus:
    Martie 2, 2015 la 10:06 pm

    Extrapolind idea dezbatuta(si lucrind cu pacienti cu afectiuni psihiatrice) ma intreb de multe ori: cine sau ce ne da masura normalului? Cine sau ce ne spune ca am depasit limita? Cine sau ce ne spune unde e linia? Limita ? E atit de relativ totul…

      drstoica a răspuns:
      Martie 2, 2015 la 10:42 pm

      Corect, Mala: e atât de relativ totul… Când înțelegem și acceptăm acest lucru, vom căuta altfel să fim fericiți decât o făceam înainte.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s