Autodistrugere

Publicat pe Actualizat pe

HawkingStephen Hawking, fizicianul și cosmologul genial care a inspirat filmul Teoria Totului (oscarizatul The Theory of Everything), a vorbit despre rasa umană și despre capacitatea ei de a evolua și de a se perpetua.

Savantul afirmă că sfârșitul speciei va fi dat, probabil, de agresivitatea omului modern. Deși această trăsătură o avem de când lumea, evoluția presupune întărirea și înmulțirea calităților, în dauna apucăturilor distructive.

Adevărata spiritualitate se referă la puterea de a deveni mereu mai bun, mai capabil de a dărui. Și e foarte adevărat că mare parte a populației de pe Terra a evoluat și continuă să o facă. Doar că tehnologia din ce în ce mai avansată ne depășește înțelegerea și ne ia mințile. Ne transformă în dependenți de telefoane mobile și calculatoare, în dauna vieții reale în care oamenii se privesc în ochi și își zâmbesc cu buzele, nu cu figurine desenate pe internet. La nivel militar, tehnologia amenință întreaga planetă, în loc să susțină dezvoltarea umană. Unul a inventat dinamita ca să ajute industria, iar alții au transformat-o în cauză de moarte.

„Probabil că agresivitatea a reprezentat un avantaj în perioada oamenilor peșterilor, pentru a avea mai multă mâncare, mai mult teritoriu sau un partener cu care să se reproducă, dar acum amenință să ne distrugă pe toți”, a declarat Hawking.

Iar educarea nonagresivității începe de jos, de la „nevinovatele” postări pe net, de la acele dispute inutile în care oamenii se angrenează doar de dragul de a fi recunoscuți drept deștepți și puternici. În schimb, îi caracterizează tocmai lipsa inteligenței emoționale. Cu cât vorbești mai mult despre alții, cu atât vorbești mai mult despre tine.

Înainte de a răspunde cuiva în mod agresiv, stau două secunde și mă întreb: „de unde știu că eu și doar eu am dreptate? și ce-aș avea de pierdut dacă nu-i răspund agresiv? mi-ar plăcea să fiu vreodată în locul celui agresat, chiar dacă s-ar zice că am meritat-o?”. Uneori, agresăm foarte tare ascunzându-ne în spatele unei glume. E constructiv atunci când glumești pe seama moravurilor și nu neapărat pe seama oamenilor.

Vezi? Cei de mai jos s-ar putea spune că sunt toți la locul lor, nu? Îi fac vreun rău celui căruia nu i se vede decât mâna? Nu, nu ei îl îneacă. Dar nici nu îl salvează, au altceva mai bun de făcut. Iar gestul respectiv poate fi regăsit zi de zi, în multe dintre întâmplările obișnuite ale fiecăruia dintre noi.

Atitudinea îți decide Altitudinea. E lege.🙂

deosebire

9 gânduri despre „Autodistrugere

    slowaholic a spus:
    Februarie 25, 2015 la 4:07 pm

    Vaaaaaiii… cum e poza de la postarea asta… Nici nu știu dacă să râd sau să plâng.😀 Tare articolul! Am auzit de la niște profesori universitari că acum studentii aproape ca nu mai vorbesc deloc intre ei. Se duc la cursuri si nici nu se saluta. Cand au ceva de comunicat – rar – isi scriu pe mess/ what’s app si altele. WT?!? Si cica e un fenomen cat se poate de serios si din ce in ce mai amplu. E super scary…

      drstoica a răspuns:
      Februarie 25, 2015 la 11:20 pm

      Aș vrea să nu generalizez și să sper că situația reală e cam alta. Fiindcă, dacă mă iau după cum se comportă cei din generația mea și nu studenții de acum, aș zice că e fix la fel cum spui tu. Dar știu sigur că e doar un punct de masă critică și el ne influențează percepția, ne face să vedem într-un anume fel. Și mai trag nădejde că acest punct se va schimba în timp (nu foarte lung), că tot mai mulți părinți vor cumpăra tot mai puține telefoane mobile copiilor de școală generală, măcar. Chiar astăzi cineva se văita că nu mai are bani de lucruri importante pentru că a „trebuit” să-i cumpere fiicei de 12 ani un iPhone. Asta da, e scary.🙂 Fiindcă nu copiii poartă răspunderea actualei stări sociale.

    Gabriela a spus:
    Februarie 25, 2015 la 6:05 pm

    Ultima poza descrie cel mai bine starea natiunii in ziua de azi…trist. Cauza si efect…
    Stii in cele mai multe situatii iese la suprafata o emotie si anume orgoliul. Iar cand cineva se simte calcat pe coada devine agresiv si defensiv, si nu se mai gandeste la consecinte.
    Las aici un citat al lui Thomas J Watson, care mereu imi vine in minte cand simt ca ma “inflacaresc” – “All the problems of the world could be settled easily if men were only willing to think. The trouble is that men very often resort to all sorts of devices in order not to think, because thinking is such hard work.”
    La mine are efectul scontat🙂

      drstoica a răspuns:
      Februarie 25, 2015 la 11:25 pm

      Din păcate, Gabi, orgoliul e ceea ce iese cel mai mult în față, în mult prea multe întâmplări de viață. Oamenii consideră că se pot remarca și că se pot impune în fața celorlalți doar dacă scot această armă atât de nocivă. Este ceea ce eu însumi exersez cel mai profund cu mine însumi: încrederea, lipsa fricilor, liniștea, detașarea… Toate astea duc la un orgoliu din ce în ce mai scăzut. Important este, însă, să conștientizăm ori de câte ori apare problema și să căutăm soluții de schimbare a tiparului de gândire și comportament.

    ane a spus:
    Februarie 25, 2015 la 7:53 pm

    Mi-a placut filmul in mod deosebit, Stephen Hawking a jucat dumnezeieste. A meritat globul de aur!

      drstoica a răspuns:
      Februarie 25, 2015 la 11:28 pm

      Și mie mi-a plăcut filmul. Stephen Hawking n-a jucat el dumnezeiește, ci a fost jucat dumnezeiește de Eddie Redmayne.🙂 A meritat și Globul, dar și Oscarul, fiindcă tot el a luat statueta pentru cel mai bun rol masculin.

    adrian0602 a spus:
    Februarie 25, 2015 la 10:59 pm

    Reblogged this on adriandc.

    zaraza26 a spus:
    Februarie 26, 2015 la 8:55 am

    Jos cu educatia, cu efortul de a fi asa cum „trebuie”. Cred ca stii de fapt foarte bine ca nimic nu iese cum trebuie prin educatie. A trecut vremea aia. Din pacate sau din fericire, vom invata fiecare pe pielea noastra ca iubirea, libertatea si acceptarea de a fi asa cum suntem ne salveaza de agresivitate. Agresivitatea vine din reprimare. Ori reprimand agresivitatea nu vom obtine decat rabufniri si mai distrugatoare… Intelegerea profunda vindeca.

      drstoica a răspuns:
      Februarie 26, 2015 la 11:25 am

      Așa este, Zaraza. Agresivitatea ne este insuflată, cultivată de la o vârstă la care nu ne putem opune, fiind incapabili de analiză, de introspecție. Dar vine o vreme când fiecare om e dator să se restructureze pentru el însuși, pentru fericirea lui.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s