American Sniper. Ochi pentru ochi

Posted on

as1Tu cum înțelegi războiul? Cât de justificat este? Reușești să te pui și în pielea americanului, și în a irakianului, și în a rusului, și în a ucraineanului?… Nu cred că chiar poate face cineva asta, dar e foarte important să încercăm. N-o să înțelegem cu adevărat tot ce simte fiecare dintre cei enumerați, dar e un exercițiu care ne face pe noi înșine mai buni, mai umani.

Filmul are 6 nominalizări la Oscar. Nu pentru asta m-aș fi uitat. Nici pentru Bradley Cooper (care, fie vorba-ntre noi, are concurenți cu roluri mai bine făcute). Nici pentru eroismul soldatului care apără democrația în lume și pacea… pacea?! Păi, cum să aperi pacea intrând tot timpul în curtea celui de la marginea satului pentru a-l bate la el acasă? Cu toate astea, prefer aliatul american, cu sistemul lui șchiop de valori, decât pe cel sovietic, lipsit de elementare valori sociale.

M-am uitat la American Sniper pentru că, de fiecare dată, Clint Eastwood m-a pus în mod incredibil pe gânduri (Million Dollar Baby, Flags of Our Fathers, Letters from Iwo Jima, Gran Torino, Invictus…). Clint Eastwood, ca regizor, e un american nespecific. Îi plac eroii. Îi plac foarte mult. Și mie. Dar nu eroii obținuți cu orice preț; nu eroii construiți doar ca să ne justificăm cu toții faptele inumane sau imorale. „X l-a împușcat pe Y, dar X e personajul pozitiv, deci avea voie, e normal.” Fiindcă astfel se formează permanent oameni împotriva oamenilor.

Scrisoarea ofiterului Mark: Gloria. Unii o cauta, altii ajung la ea din întâmplare, fara sa se fi asteptat sa o gaseasca vreodata. Într-un fel sau altul, gloria reprezinta ceva nobil. O vedem atribuita odata cu titlul de erou. Întrebarea mea este… Când dispare gloria pentru a se transforma, de fapt, într-o cruciada înselatoare? Sau într-o virtute nejustificata, ce ne consuma complet?

as2Chris Kyle provine dintr-o familie în care tatăl împărțea lumea în 3 categorii: oile, lupii și câinii de stână. Oile sunt proștii persecutați de alții. Lupii sunt răii care persecută. Dar câinii ciobănești… ei sunt eroii, ei au voie nu doar să sperie lupii, să-i izgonească, ci sunt obligați să-i sfâșie. De ce? Pentru că acei câini sunt personajele pozitive din poveste, sunt eroii, sunt salvatorii și își permit orice.

Pfff… salvatorii ăștia nu-s aproape cu nimic diferiți de lupi. Abia așteaptă să apară atacatorul ca să sară să-l sfâșie, chiar dacă lupul e mic și fraier. E lup și merită sfâșiat. Lupii – oamenii care iubesc războiul și câinii ciobănești – oamenii care urăsc războiul. Dar când urăști, ai acel sentiment comun cu lupii; doar că aștepți să nu fii tu cel care atacă primul.

Kyle, în timpul antrenamentului specific lunetistilor, nu nimereste deloc tinta. Vede un sarpe în iarba, ceva mai departe decât tinta, si îl ia la ochi. Îl spulberă cu un singur glont.

Kyle: Ma descurc mai bine daca respira.

Se înscrie în trupele SEAL, se antrenează, devine lunetist și se îndrăgostește.

Taya: Am facut numai alegeri gresite in viata, avea dreptate mama.

Chris Kyle: Alegerile alea te-au adus unde esti acum, te-au facut cum esti acum… Îmi place cum esti.

Taya: Te gândesti vreodata, în timpul instructiei, ca în fata armei tale e o persoana adevarata?

Chris Kyle: Nu prea. Sper doar ca-n ziua aia sa stiu sa-mi fac datoria.

Datoria? Față de cine? De țară sau de umanitate? Care e mai importantă?

Kyle procreează, pleacă în Irak pentru o perioadă, se întoarce, pleacă, se întoarce… și tot așa. Prima persoană pe care o ucide e un copil înarmat. În numele păcii, al dreptății, al iubirii de țară… Ca și când copilul ăla, de nu erau americanii acolo, în casa lui, ar fi zburat el la New York și ar fi ucis tot ce-i ieșea în cale. Era un copil amărât, needucat, fiindcă așa le vine cel mai ușor șeicilor din Orientul Mijlociu să-i țină în lesă pe cei de acolo: lipsindu-i de școală, de capacitatea de a gândi singuri.

as3Taya îl pierde pe Chris tot mai mult cu fiecare plecare. Traumele războiului fac iureș în capul eroului și-l scot din normalitate. Îl rătăcesc printre gloanțele care-i șuieră în minte, oriunde s-ar afla. Deși, el chiar e un om bun, un om care-și pune întrebări.

Chris: Daca as muri, te-ai descurca, Taya?

Taya: Vrei sa mori? Asta vrei??

Chris: Nu.

Taya: Atunci, explica-mi! De ce o faci? De ce te întorci mereu acolo, pe front?

Chris: O fac pentru tine, pentru copii, stii deja. Pentru a va proteja.

Taya: Ba nu. Eu sunt aici, familia ta e aici. Copiii tai n-au un tata.

Chris: Trebuie sa-mi servesc tara.

Taya: Un mare nonsens! Nu stii când sa te opresti! Ti-ai facut datoria, ne-am sacrificat destul, sa se mai duca si altul!

Chris: Altul în locul meu?

Taya: Da!

Chris: Nu m-as mai putea uita în oglinda.

Taya: Chris, am nevoie sa devii din nou om. Am nevoie de tine aici. Nici macar când te întorci aici nu mai esti aici.

Ne vine atât de greu să realizăm că sacrificiile alea pot lipsi, că problemele din copilărie pot fi rezolvate și altfel decât prin intermediul unor războaie „justificate”. Agresivitatea este specifică oamenilor lipsiți de încredere în sine, oamenilor nesiguri care văd mereu un dușman în celălalt sau care simt că trebuie să pună pe cineva la pământ ca să primească aprecierea celorlalți.

American Sniper e povestea reală a lui Chris Kyle, lunetistul care ucide pentru a face bine. Ochi pentru ochi, legea talionului. Așa funcționează lucrurile în armată. În trupele SEAL, antrenamentele cică întăresc moralul, întăresc caracterul militarilor, îi fac mai puternici. În realitate, pregătirile alea le ascund problemele, le cresc orgoliul, redenumindu-l mândrie, patriotism, lăsându-i ca, mai devreme sau mai târziu, să-și distrugă viețile.

Gandhi avea o vorbă: ochi pentru ochi și lumea va rămâne oarbă. Nu rezonez cu războiul, oricum i s-ar spune: de atac, de apărare… Ce a fost a fost, nu iau în calcul istoria. Considerăm cu toții că am evoluat, că suntem la un alt nivel de conștiință, de dezvoltare din toate punctele de vedere. Să ne-o dovedim.

14 thoughts on “American Sniper. Ochi pentru ochi

    Mala said:
    Februarie 2, 2015 la 11:24 am

    1. Din principiu sunt impotriva razboiului. Il vad inutil si fara sens.
    2. Imi place Clint Eastwood, da. E un regizor …nespecific care, poate, nu intimplator, e american. Are si un mod nespecific(americanilor) de-a regiza, de-a modela un film. De departe „Podurile din Madison County” imi sunt la suflet.
    3. Freud avea dreptate. Adultul care suntem e, de fapt, copilul care am fost.

      drstoica responded:
      Februarie 2, 2015 la 2:41 pm

      Da, da și da, sunt în asentimentul tău, mulțumesc.🙂

    sserbanro said:
    Februarie 3, 2015 la 6:40 am

    Salut!
    E prima oară când simt nevoia de a spune ceva AICI, deşi, recunosc, am mai fost.
    Îl iubesc şi îl respect pe Eastwood. Am copilărit cu dolarii lui, mai mulţi ori mai puţini, în plus sau în minus…
    Am în vizor de ceva vreme filmul, dar am avut mari ezitări. Din cauza poveştii, din cauza faptului că sunt empatic şi din cauza faptului că în opinia mea, aşa cum văd eu lucrurile, în orice război, oricât de mic ar fi, există doar înfrânţi, chiar şi la final, când „s-a tras linie”. În ce constă premiul?
    O aberaţie: Decoraţii şi sicrie pentru „martirii care…”. A!…
    Şi politicienii, care culeg laurii: „Forward he cried, from the rear, and the front rank died!” (Pink Floyd, Us And Them, 1973)
    Un amic al meu de pe net, fost mercenar în Legiunea Străină, spunea: „Vai de ţara care are nevoie de martiri!”
    Mi-au plăcut mult sublinierile din text. Şi recunosc, m-ai scutit de vederea unui film care ar fi fost o acţiune pleonastică în raport cu experienţa mea de viaţă…
    Puţini înţeleg de fapt ce reprezintă războiul. E oglinda evoluţiei noastre, a modului nostru de gândire, al tiparelor mentale care ne mustesc în inconştient, subconştient şi, din nenorocire, încă la un număr exagerat de mare de primate „homo”, inclusiv în CONŞTIENT.
    El mai reflectă şi stilul nostru de viaţă, pentru cine face distincţie între stil de viaţă şi modă. Eu unul, fac o distincţie clară!
    Puţini sunt capabili să accepte faptul că Pământul, este populat şi dominat de o varietate de hominide, numită Homo Tyrranosaurus Raptor..
    Schimbarea va veni abia după ce admitem acest adevăr…

      drstoica responded:
      Februarie 3, 2015 la 10:01 am

      Salut, Șerban! Recunosc că rezonez foarte tare cu opinia ta privitoare la război. Războiul, pofta de glorie, de martiri, de „apărare”, de „păstrare a păcii” reprezintă nivelul de evoluție la care umanitatea a ajuns la un moment sau altul.
      Dar să știi că filmul e de văzut, e bine făcut. Clint Eastwood nu „justifică” războiul, ci doar îl pune sub semnul întrebării.

        sserbanro said:
        Februarie 3, 2015 la 10:34 am

        Ştiu, aşa cum am mai zis, îmi place Eastwood. Am admirat felul în care pune în ecuaţie o problemă insolubilă la nivel comun: eutanasia. (Million Dollar Baby). Pentru o soluţie de acest gen, e nevoie de transcenderea dualităţii, de ruperea de tiparele mentale ale Vibraţiei Solidelor (Vibraţia Pământ, în expresia clasică a esoterismului), viziune care ne înceţoşează conştiinţele acum. Încă…
        Dar am văzut în toate filmele lui, chiar şi în cazul temelor triviale (cowboy-ul, această emblemă a americanităţii… ), au parte de o abordare foarte diferită de cea comună.
        Poate ca actor, e mai modest decât mulţi alţii, dar ca regizor, văd doar unul care să se compare cu el: Luc Besson. Sigur, putem discuta şi despre Lucas, Cameron, dar acolo e vorba despre nuanţă mai curând decât despre fond. Deşi, recunosc, „Tonul face muzica!”🙂

          drstoica responded:
          Februarie 3, 2015 la 6:24 pm

          Da, și eu îl văd la fel pe Clint Eastwood. Nu-i pot cere să fie perfect ca om, pentru că eu însumi nu sunt perfect.
          James Cameron îmi place mult, mi se pare foarte profund, se folosește de metafore ca nimeni altul; l-am văzut/auzit vorbind la Ted și m-a impresionat o dată în plus.

    zaraza26 said:
    Februarie 3, 2015 la 12:12 pm

    Razboi… ucraineni… politica… nevoia de a domina… combustibil… resurse… religie… orgolii… lumea e o lume a orgoliilor, o lume a barbatilor. Pot… sa ma pun in locul unora… sau altora… oamenii simpli fie ucid pentru ca mintea lor asculta de orgoliile oamenilor politici si nu de inima lor, fie isi apara familia, viata… cati mai vad adevarul dincolo de fumul exploziilor? Poate razboaiele se vor incheia atunci cand foarte multi oameni simpli vor realiza ca fara ei nu exista razboaie; ca sunt manipulati in numele orgoliilor nemasurate ale celor care detin puterea. Putere acordata tacit de oamenii simpli. Nu e a lor, e a fiecaruia si putem face ce vrem cu ea si sa o dam, daca vrem, cui vrem. Sau sa ne unim.

      drstoica responded:
      Februarie 3, 2015 la 6:21 pm

      Perfect posibil! Noi decidem cui și pentru ce ne dăm puterea personală. Doar că pofta de eroism violent e inoculată de milenii, e o chestie genetic-culturală și ne spunem că altfel nu se poate. Dar nici măcar nu încercăm altfel, iar când vedem un exemplu, îl dăm repede la gunoi, fiindcă ne demolează sistemul de credințe și convingeri. Am evoluat ca specie și ar fi cazul s-o arătăm, să ne-o arătăm nouă, adoptând valori și credințe noi, comportamente care ne fac fericiți, nu invers.

    Gabriela said:
    Februarie 3, 2015 la 12:16 pm

    Einstein zicea ca „Razboiul nu se poate umaniza, se poate doar aboli.”. Razboiul este pentru mine un subiect care imi da cosmaruri si ma invrajbeste. Eu nu pot sa cred in razboi. Este demn de dispret.
    De mici copii (cand suntem impresionabili) ni se baga pe gat istorie la scoala, ca sa invatam despre razboaiele trecute, despre eroism, despre sacrificiu. Dar nu ni se zice si cum sa-l evitam, cum sa nu-l dorim, cum sa nu participam la el.
    Eu sunt impotriva razboiului de orice fel. Si sunt mai ales impotriva soldatilor. Soldatul „cea mai josnica creatura a turmei” dupa cum il numea Einstein. Nu pot sa am sentimente bune fata de un om care de buna voie se inroleaza, cu gandul de a lupta la un moment dat intr-un razboi si de a ucide oameni in numele unei tari, in urma unui ordin dat de cineva care zice ca asa trebuie facut.Nu vreau sa se creada ca ii urasc pe oamenii acestia. E alegerea lor. Doar ca nu pot sa accept acest lucru. Toata treaba cu sacrificiul pentru tara, eroismul nu e decat o indoctrinare, o spalare de creier, nimic mai diferit fata de insurgentii sinucigasi. Soldatul – eroul la comanda. Sa iti sacrifici viata pentru nimic, sa iesi schilodit si traumatizat pentru nimic, sa-ti distrugi viata pentru nimic. Vad ca in America se pune mare pret pe asta. Pe sacrificiul, pe onoarea, pe eroismul cetatenilor de a se inrola si de a se mandri cu asta. Nu degeaba s-au facut atatea filme, unele destul de bune recunosc, filme care mi-au cutremurat fiinta si m-au pus pe ganduri multi timp dupa. Dar oare de ce dupa atatia ani de suferinta si pierderi de vieti omenesti nu se inceteaza cu promovarea razboiului, a violentei nu stiu. De fapt stiu, as putea sa scriu un roman intreg, dar asta e alta discutie.
    Eu inca mai sper la o lume in care se inceteaza ura asta pentru altii si in care se va pune mai mult valoare pe viata omului si in care omul va gasi alte motive de mindrie decat inrolarea in armata.
    Cand o sa am ocazia o sa vizionez filmul, poate o sa descopar ceva nou, o nou viziune, o noua speranta. Iti multumesc pentru recomandare.

      drstoica responded:
      Februarie 3, 2015 la 6:17 pm

      Oh, îți mulțumesc foarte mult, Gabriela! M-a „atins” comentariul rău🙂 , pentru că așa gândesc și eu. Războiul ne este servit drept o valoare umană la școală, ni se spune că istoria bla bla bla. Doar că istoria e un trecut, avem de învățat din ea, ne ancorează într-un loc anume, dar nu e musai s-o repetăm din foamea de eroi sau, și mai rău, din setea de sânge justificată prin „a trebuit să învingem răul”. Gandhi ne-a arătat în modul cel mai practic cum se schimbă o societate prion nonviolență, nonagresivitate.
      Din păcate, când omul se simte inutil în viața lui, se înrolează, caută să lupte, să apere pe cineva sau ceva cu arma în mână, dând astfel un sens vieții lui. Dar cu război nu se face pace, ci se provoacă probleme încă și mai mari.

        zaraza26 said:
        Februarie 4, 2015 la 12:39 pm

        Societatea umana a avut o istorie in care a trecut prin violenta, conflicte, razboi, ca sa experimenteze ambele fatete ale monedei. Insa am impresia ca de acuma continuam in acest mod doar din inertie, pentru ca nu schimbam nimic si ca urmare nimic nu se va schimba. Am cunoscut tot ce se putea cunoaste in acest mod, de acum acest mod este inutil. Trebuie sa devenim constienti si sa ne regasim curajul de a face schimbari majore.🙂

          drstoica responded:
          Februarie 4, 2015 la 4:48 pm

          Da, Zaraza, e nevoie de o schimbare majoră, una congruentă cu nivelul de evoluție și civilizație la care credem că am ajuns.

            zaraza26 said:
            Februarie 6, 2015 la 10:39 am

            La care credem ca am ajuns? Tocmai ca multi inca mai cred ca societatea nu poate fi mai buna. Probabil singura lor „speranta” e sa rezistam cat mai mult timp asa, fie pana cand vine ET si ne salveaza, fie pana cand ne autodistrugem.
            Trebuie sa avem curajul sa credem ca putem trai fara razboaie, fara ura, fara sa judecam.🙂

              drstoica responded:
              Februarie 6, 2015 la 12:29 pm

              Atenție, am zis: „credem că am ajuns”. Ceea ce credem despre noi înșine. Nimeni nu crede despre el însuși că e mai rău decât ceilalți, că e involuat. Nu mă refer la ce credem despre alții, despre societate.
              Și bine ar fi să ne comportăm conform cu nivelul pe care credem că l-am atins.🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s