The Theory of Everything. Ce e viața?

Aș zice că filmul ăsta e o dramă plină de optimism. 🙂 E despre viață: uneori, foarte grea, dar atât de frumoasă… Și din ceea ce pare mai dificil, din aia decurge înțelegerea mai profundă cu farmecul ei, cu tot. Cred că în 2014 s-au făcut filme categoric mai bune decât în 2013. Cu actori semianonimi extraordinari în destule producții de calitate.

În privința nominalizărilor la Oscar pentru rol principal masculin, e greu să spui fără ezitare că X sau Y e cel mai cel. Eddie Redmayne se înscrie cu succes în topul sclipitorilor. Felicity Jones este și ea nominalizată pentru cel mai bun rol principal feminin. Adorabilă! E a nu știu câta oară când mă îndrăgostesc de o actriță anul ăsta. 🙂 5 nominalizări pentru The Theory of Everything, film scris după povestea adevărată a fizicianului britanic Stephen Hawking. Un geniu.

Stephen: Daca Einstein are dreptate si Teoria Relativitatii e corecta, atunci Universul e într-o continua expansiune. Daca dai timpul înapoi, Universul ar deveni din ce în ce mai mic. Si daca inversam procesul pâna la capat, se ajunge la nasterea timpului si a spatiului. Care n-au existat dintotdeauna. Deci, Universul devine tot mai mic, din ce în ce mai dens, mai fierbinte… O singularitate spatiu-timp.

La Cambridge, Stephen și Jane se cunosc întâmplător, la petrecerea tocilarilor. Prin 1962. Ea îl place și mai are și curajul să i-o arate. El, printre atâtea formule, planete și teorii științifice, își găsește timp să o asculte pe ea vorbind despre poezie. Dar, exact ca-n filme, Stephen descoperă că are o problemă de sănătate. Iar filmele copiază viața întocmai, chiar dacă nouă ni se par uneori clișee, alteori imposibilități…

Medicul: E o tulburare neurologica progresiva ce distruge celulele nervoase din creier care controleaza activitatea musculara esentială, cum ar fi vorbirea, mersul, respiratia, înghititul… Semnalele pe care muschii le primesc pentru a se misca sunt întrerupte. Rezultatul este atrofierea graduala a muschilor; o degenerare. Pâna la urma, abilitatea de control a miscarii voluntare se va pierde total. Ma tem ca speranta medie de viata e de doi ani din momentul instalarii bolii. Stephen: Cum ramâne cu creierul? Medicul: Creierul nu va fi afectat. Gândurile nu se vor modifica, doar ca… într-un final, nu le vei mai putea împartasi cu nimeni.

Și Jane îl ia pe Stephen de soț, asumându-și tragedia ce va urma. Se iubesc și sunt gata să treacă împreună prin tot. Doi ani. Sau poate mai mult. Suntem în 2015. În mod neașteptat, împotriva legilor fizicii și a așteptărilor unora, profesorul Hawking încă trăiește. Este o poveste existențială. Despre iubire, despre relativitate, despre puterea interioară, despre început și sfârșit, despre cât de amuzantă e viața, despre prieteni, despre credință și necredință, despre succes. Iar acesta din urmă, succesul, e poate cel mai supus percepțiilor diferite. Tu ce crezi: e succes ceea ce li se întâmplă personajelor principale? E insucces? E fericire sau nefericire? Se fac alegeri greșite sau dimpotrivă?

Totul este așa cum decide fiecare pentru el în fiece clipă. Nu contează ce credem și ce spunem noi, ceilalți, spectatorii. Contează doar cum alege să se simtă omul care trăiește o clipă sau alta. Fiecare decide în dreptul lui dacă este sau nu fericit. Fiindcă fiecare om este atât de fericit pe cât crede el că este. În Teoria Totului, nu știi să spui a cui dramă este mai mare. A lui Stephen? A lui Jane?

Care e natura timpului? Va avea el vreodata un final? Vom putea calatori în timp? Cândva, probabil, aceste raspunsuri ni se vor parea atât de simple, poate chiar ridicole… Doar timpul, orice ar fi el, ne va spune.

Teoria Totului sau a lui Unu sau a Câmpului Unificat nu a ajuns încă la o unică variantă. Însuși Einstein a studiat-o până a murit. Se spune că dacă am cunoaște-o, în sfârșit, ne-am putea explica fiecare fenomen din viețile noastre și din întregul Univers.

Oricât de grea ar fi viata, mereu exista ceva ce poti face si în care poti reusi foarte bine. Ăsta e, poate, marele adevar al Universului: ca nu exista limite. Atâta vreme cât exista viata, exista speranta.

În caz că îi spui acestui film „dramă”, întreabă-l și pe Stephen Hawking dacă e de acord.